De-aș fi știut

Scriu dimineața, căci toate mi se întâmplă peste noapte. Trăiesc noaptea drame drastice ce-mi străpung sufletul ca niște alice, iar dimineața trebuie să le scriu cucui cu cuie pe sicriu, ca pe un vis vis-aviz de rai ce nu vrei să-l uiți căci n-ai nimic mai bun.

Simțeam căzându-i petale roș pe picioarele-i roz-alb, iar eu, le suflu, tandru. ”Andru…” spune ea, c-un ton lăsător, ”eu plec căci plac pe altul. Să te plac ar avea un rost prost, nu vezi?”
Vibra în el fibra sticloasă ce-i oglindea în ochi-i negri ca de petrol. Ce rol să mai joace, damele-i jestoace!
Ea se uita prin mine, la fel cum și eu am uitat multe altele înaintea ei, și-i zic ”uită!”, oprindu-mă din cântat fals. Și-a uitat… A uitat de noi și de ei, de mine și de voi, dar arterele dor căci ai uitat și de doi.
Doi ochi negri – petrolul. Zile-ntregi negre precum nămolul – rafinăria mea, din care-mi pompez acum prin țevile-mi roșii cea mai bună benzină. Bina pe care-mi beau regretele, strig secretele și stric cetele neuronale – navale vasuri ce-mi vâslesc prin tâmple – ce-a văzut multe morți, multe porți ce-a ținut, retoric întreabă: ”Andrule, cum ai fi putut?”

De-aș fi putut…

Mulțumesc pentru laude! Am primit câteva personal, țin să vă mulțumesc, deși par ca un pumnal auresc ce-l primesc în piept.
Cum v-am învățat, mă-nchin în fața ta, cititorule!

Îmi cer scuze față de ceilalți membri ai blogului www.unblogserios.blogspot.com dacă cumva deranjez prin postările-mi frecvente.

Nevânătorul

Nu te pot minți pe tine, cititorule.
Și mie, ca multor altora, toate mi se întâmplă peste noapte. Peste noapte, uite așa, cad iarăși în dragoste, și multe ori degeaba, căci ele vor altceva. Și mă schimb dar rămân același sub coaste, cu toate domnișoarele mele, dar nu vreau s-ajung că ei, falși, cu pachetul de biscuiți din pieptul gol gol, nu vreau s-ajung ce ieri vedeam ca pe o pacoste. Și acum mă îndrăgostesc încet de o domnișoară ce nu-i a mea, sau va fi.

Aranjez acum cravata, ce faci? În timp ce trag din țigară, visez la anacuzie. Aștept clepsidre să golească nisipul ce oglindește marea albastră, poate trece, rece, cum e el, și-ar să vină un alt eu.

Îngere beat, băiete, bate măsura unui timp fericit, acum cum se cade să-mi cânți nocturne-n noaptea noastră? Vreau să te întâlnesc, amice. Să mă văd pe mine așa cum sunt, cum mă văd în măduva văduvă de-o vreme vraiște.

Astăzi, ea e cea mai frumoasă față de pe-acest cearșaf. Și iubește. Dar îngeru-mi nu o are. Și totuși sunt fericit, și zâmbesc spre infinitu-mi din mine, căci nu pot, dar vreau.

Un om aproape fericit

Sunt un scriitor nou, aici, pe ”Un blog serios”, dar nu și pe blogspot. Am avut câteva tentative de a scrie ceva acilea, la dumneavoastră, dar au eșuat. Simt că ar trebui să mă prezint.

Acesta sunt eu, prin tot ce voi mai scrie aici, cu toate-mi bune și toate-mi proaste. Sunt Andru. Andru și atât. În 2010 eram altcineva. În 2010 eram cineva care înșela și tot timpul vedea o femeie mai bună decât cea de lângă el. Andru, în schimb, el iubește, uneori prea mult, uneori prea laconic, uneori prea ludic, însă iubește.

Andru are 20 de ani, împliniți. Îi place bluesul și motivele folk-rock. El e liniștit trăgând din țigara-i mută, mută Cavalerul ca să-și apere Regina, chiar dacă jocul s-a terminat după mat.

Voi scrie și aici, în paralel cu blogul meu personal și rorschachian: Un Om Aproape Fericit.

Andru, vă salută cu respecte! Și încă odată, simt că am spus prea multe. Până data viitoare, stimate cititor.

Noapte la munte, noapte carpatina...

        Cred ca este deja a 4-a zi de cand am ajuns la munte si...fuck, e genial.Va imaginati ca sunt extrem de optimist, ma asteptam la niste plimbari seci pe drumuri murdare si pline de noroi insa.Hai sa fac o mica comparatie.Voi incepe cu: Munte>Mare.E simplu, nu?Aerul e mult mai bun, persoanele sunt super amabile(si vorbesc foarte ciudat), nu sunt atatea gunoaie in padure pe cat sunt pe plaja, iar mancarea e de zeci de ori mai buna...
         Ma rog, e primul an in care am nimerit atat de bine si asta probabil ca nu am fost nevoit sa merg cu ai mei si am fost cu matusa'mea, ceea ce inseamna ca nu pot chiar sa stau sa lenevesc toata ziua, dar totusi am mai multa libertate.Totusi, e enervant in momentele in care nu am voie pe poteca aia ca "e pericol de vipere" nu pot merge pe nu stiu ce busteni ca daca alunec, ca nu am voie sa ma catar pe nu stiu ce sau sa fac echilibristica pe poduri.Life ain't fair!(oricum am facut toate acestea, dar a trebuit sa aman pana in momentul in care nu mai era atenta).Pensiunea la care sunt cazat e superba(4 stele ^^), privelistea sublima si fuck yeah, am o chitara cu mine!
         Evident, exista si parti proaste:drumul de 13 ore cu masina.Nu exagerez catusi de putin, este absolut infiorator...chiar am adormit de atata plictiseala.Am incercat sa caut o activitate gen: numaratul bisericilor!Dar m'am oprit cand am vazut ca nici nu am facut 100 km si am numarat 30 de biserici(nu exagerez).Vedeti ce neam de marionete crestini suntem? 
          Ma rog, o serie din minunatele poze facute:

 *Vlad adormit in masina, aparent, doar atunci imi pot tine gura ^^*









*Sunt un fotograf jalnic, nici nu am aparat, e al lui unchiu-meu, dar a trebuit sa merg fix langa cascada pentru ele si a meritat ^^*

Ma rog, urasc pozele cu mine, nu zambesc prea des, mai ales in rarele poze in care ies si eu(Simyx stie cel mai bine, empty smile, remember?), dar ce pot sa spun, e o chitara draguta ^^.  Pentru cei care nu au fost anul acesta in vacanta,  wish you a beer!

Capitolul 3

A doua zi cand m-am trezit,mi-am simtit trupul istovit.Ranile abia incepeau sa ma doara.Am gemut scurt,incercand sa-mi intorc capul catre usa.Unchiul a venit imediat si mi-a zis ca e aici si ca nu e nevoie sa fac niciun efort.Am incercat sa vorbesc,dar durerea nu mi-a permis sa imi departez mult buzele sau sa schitez vreun zambet.

- Cand voi putea pleca de aici?am intrebat,fara prea mari sperante in suflet.
-Cand te vei face bine,evident!Dar nu stiu cat timp va presupune asta.
-In curand se termina scoala...Voi apuca ziua aceea in banca mea,nu?
-Nu promit nimic,Moka.Maine vor veni niste oameni,iar tu va trebui sa raspunzi la intrebarile care iti vor fi puse.Ai inteles?
-Vreau doar sa ies de-aici...

Unchiul pleca din nou.Sayuri si Sanako au venit dupa scoala sa ma viziteze.
-Toate fetele iti duc dorul....,mi-a zis Sanako.
-Si mie mi-e dor de voi.
Am mai stat de vorba ca-ntre fete pana la ora cinci dupa-amiaza.Apoi m-am culcat.

Doar n-ai de gand sa le spui versiunea ta.Cine te va crede?

Dupa ce am auzit aceste cuvinte in somn,m-am trezit instantaneu.

-E cineva?am intrebat sfioasa.

*tacere*

 Am vrut sa inchid ochii ca sa ma culc,dar i-am deschis imediat ce am simtit doua maini reci pe gatul meu,care voiau sa ma sufoce.Nu era nimeni langa mine,iar aerul devenea tot mai greu.Am facut un supraefort ca sa-mi ridic mana si sa rastorn un pahar plin cu apa.Dupa putin timp de la spargerea acestuia,a intrat in salonul meu o asistenta.Vazand ca abia respir,l-a chemat pe medicul care are grija de mine.

-A incercat sa se sinucida!a strigat asistenta la barbatul imbracat in alb.

Cand am auzit grozavia,am vrut sa ripostez,dar conditia mea fizica din acel moment nu m-a lasat.Doctorul l-a sunat imediat pe unchiul Isamu.Acesta a venit intr-o fuga,iar cand a aflat ce s-a intamplat,s-a suparat  foarte tare.A venit la mine si mi-a zis :

-Aveam incredere in tine,Moka.Am crezut ca esti puternica.M-ai dezamagit profund.

O lacrima mi-a curs pe obraz in acel moment.Eram neajutorata.

-De maine vei sta sub supravegherea permanenta a unui gardian.Nu incerca sa te opui situatiei.

Unchiul a plecat apoi.Cateva saptamani n-a mai venit sa ma vada.Era ultima saptamana de scoala.Nici macar colegele mele nu mai veneau.Singura care se ostenea sa vina era Sanako.Venea rar.Innebuneam singura.Gardianul nici macar nu vorbea cu mine.Fenomenele ciudate au incetat si ele o perioada.Ma culcam in fiecare noapte cu frica.Ma simteam abandonata.

Intr-o seara,pe cand fredonam iar acel cantecel,s-au stins toate luminile in spital.Apoi s-a auzit un scartait care mi-a inghetat sangele in vene.Cineva inchisese usa.Sa fi fost gardianul?E dormea....

Dintr-o data am simtit ca sunt dezvelita.Cineva imi mangaia gleznele.Incepeam sa disper si sa  tremur.Posibila persoana s-a asezat pe scaun apoi.Am luat o foarfeca de pe masuta de langa pat si am ascuns-o la piept.Cand lumina a revenit,am inchis ochii.Barbatul s-a ridicat de pe scaun si s-a apropiat de patul meu,vazandu-ma dezgolita.

-A fost doar o pana de curent,mi-a zis.

Cand a luat cearsaful de pe jos ca sa ma inveleasca,m-am ridicat intr-un suflet si i-am infipt foarfeca in burta.Curpinsa de furie,am luat din dulapior cutitul cu care imi curat fructele si l-am injunghiat fara mila,cu numeroase lovituri.Barbatul a cazut la pamant fara suflare.Cand am realizat ca e mort,am aruncat cutitul pe podea si am cazut jos.Am inceput sa plang si sa urlu.Eram traumatizata.Auzeam aceeasi voce razand,laudandu-ma pentru fapta comisa.

A doua zi am fost arestata.Am fost tinuta in arest pana cand s-a constatat ca sunt labila mintal.Usor,usor deveneam astfel.In ultima zi de scoala,cand toate prietenele si colegele mele aveau sa ia premii si sa se bucure de vacanta,eu am primit vestea care avea sa-mi schimbe viata : urma sa fiu trimisa la un ospiciu.

Izgonit in Paradis

      "Oare se mai gandeste la mine?Poate ca deja m'a abandonat uitarii.Probabil ca acum a intalnit o persoana si incearca sa ma uite, dar eu nu o pot uita.Pot trai cu asta...ori cel putin asa credeam."
      Dite analiza toate acestea in coltul sau de rai, pe cand toti ceilalti pareau sa se distreze de minune in conversatii despre toate intamplarile vietii.Toate prostiile posibile, persoanele pe care le'au cunoscut, evenimente, intamplari mai mult sau mai putin fericite.Vorbeau despre tot ceea ce Dite dorea sa uite; cata fericire se poate observa in glasurile unor oameni abia morti!
      -Salut, nu vrei sa ne impartasesti si noua cate ceva?Cum ai murit?
      -Eu nu am murit.Voi sunteti cei demult morti aici.Mor doar de plictiseala.
      Si pleca lasandu'i pe ceilalti cu gura cascata, departe, cat mai departe de ei.Paradisul nu este catusi de putin precum au spus ceilalti.In aer persista o mireasma dulce, la inceput era placuta dar cu timpul a inceput sa ii provoace repulsie. Nimic nu ii era pe plac aici si in plus se simtea atat de singur, dar era hotarat sa o astepte parte din vesnicia sa cu certitudinea ca si ea va ajunge tot in  rai.Unica parte partial placuta era ca toata aceasta "pardoseala" este formata din straturi groase de nori si mereu ii dadea impresia ca pluteste.In rest, doar persoane si ingeri care fug de colo-colo cu cine stie ce treaba, de parca ar veni sfarsitul lumii iar ei s'ar grabi sa il prinda!
      "Cum a putut interveni rutina pana si aici?Puteau aduce macar putina culoare in locul asta, m'am plictisit de tot si... cand am murit?!Am nevoie de o activitate, orice fel de activitate!"
       Tot mergand asa printre gaze de nori, se simti de'a dreptul drogat, desi nu a incercat niciodata droguri sau orice altceva in timpul vietii.Brusc, Dite se gandi ca e posibil ca toata viata lui traita ca o persoana de treaba a fost cea mai proasta alegere.Desigur, cu putina atentie putea gasi prostii si mai mari, dar totusi ar fi trebuit sa profite de viata pe cat putea, caci acum nu putea face mai nimic.
        -Hei, ai o clipa?
        -Timp este tot ceea ce am.Ma asteptam sa vii, s 'a intamplat ceva?
        *Pana si marea divinitate imi pare banala.De ce ar alege o simpla forma de om cand el este "absolutul",eu unul mi'as modela chipul...sau mai de graba as scapa complet de el.Cata cruzime sa ii ofere omului chipul si asemanarea lui, sa il faca....sa il faca om.*
         Gandurile sale se oprira brusc la ideea ca Dumnezeu i le'ar putea citi...
         -Problema e ca nu s'a intamplat nimic.Absolut nu se intampla pe'aici.Ma plictisesc ingrozitor.Poti sa imi dai o camera, ceva, orice?Ah, cat imi lipsesc sunetele unei chitari.
         -Imi pare rau, nu te pot trata diferit fata de ceilalti, chiar daca ai merita'o.Ia'ti o harpa, gasesti astea peste tot.Ador sunetul harpei, ai putea sa imi canti ceva!
         -Nu harpa este ceea ce imi doresc...
         -Dorinta?Voi, oamenii, nu stiti nimic despre dorinta.Ar trebui sa te bucuri ca te'am primit aici, intre noi.Mereu m'ai negat intru totul, iar din cate observ...chiar si acum ai dori sa imi negi existenta.Ai noroc ca esti o persoana mai buna decat multi dintre cei credinciosi.Nu pot intelege cum unul ca tine a putut aparea!Du'te si fa'ti prieteni, ai fi surprins sa vezi cate persoane interesante se afla aici, pana si eu mi'am luat liberatatea de a vorbi cu unii din ei, desi nu o fac prea des.
         *Oare imi face un serviciu vorbind cu mine?*
         -Nu vreau prieteni noi, sunt persoane atat de putin animate!Iar in fond, toti prietenii mei sunt in iad.
         -Acum ce'ai vrea?Infernul nu este pentru cei ca tine.Acum, te rog, gaseste'ti o activitate, ai putea sa te mai gandesti asupra acelei harpe.
         Dite pleca fara a'si lua ramas bun.Uneori, i se parea ca atunci cand vorbea cu acea persoana nu avea nevoie de cuvinte...se gandea destul de des ce putea gasi marea divinitate atat de fascinant la el.        *Cat de frustrant, inca se joaca cu noi.Pana si aici, suntem jucariile lui.M'am saturat sa fiu distractia unuia ca el."
        Brusc, Dite se opri ingandurat, incercand sa faca abstract de toate rasetele si zambetele celor din jur.
        *Daca vrea sa devin unul dintre ei?Poate vrea sa ma converteasca, sa ajung un oarecare de'aici...Nu as putea sa suport sa am zambet tamp pe fata toata "vesnicia".Locul asta trebuie sa aibe niste reguli, un panou ceva.Iar daca le incalci, ce se poate intampla?Te vor omori?Nu, te vor trimite in iad...*
        Ideea ii provoca un scurt suras pe chip.Tot ce trebuia sa faca e sa gaseasca acea regula...
       *Oare ce ii displace mai mult decat necredinta?Probabil violenta...nimic altceva nu l'ar putea infuria, nu?*
       Pe cat era concentrat, tipul ce putin mai devreme dorea sa stie felul in care a murit se apropie ezitand.
       -Hey.Imi pare rau pentru mai devreme, dar pe'aici toata lumea este amabila si ne cunoastem intre noi.Doar tu pari mai rezervat in ce priveste astfel de lucruri...
       -Pleaca.
       -Uite, ar trebui sa fii mai sociabil, nu ai de gand sa iti petreci vesnicia in pustietate, nu?
       -Taci dracu' din gura.
        Enervat la culme, Dite incerca sa il loveasca pe individ, aruncandu'si pumnul asupra chipului sau ingrozit.Era cert ca il va lovi din plin, drept in nas, iar pentru o secunda ii fu teama ca nu cumva sa i se intample ceva.Nu era chiar un amator al violentei, drept pentru care nu isi folosise pumnii decat in putine ocazii.Iar in fond, ce putea sa pateasca, sa moara?
        Dar nici nu apuca sa "finalizeze" lovitura, caci dintr'o data fu mistuit de flacari arzatoare, incat isi retrase rapid pumnul datorita durerii.Toata pardoseala disparuse, totul ramas erau flacari si un pamant dur rosiatic care ii ardea talpile.
        Mireasma aceea dulce a fost acum inlocuita cu o duhoare inecacioasa  ce il facea sa lacrimeze. Aerul uscat iti sfasia gatul cu forta unor lame inrosite iar caldura era insuportabila.Zgomote hade il urmareau, strigate de agonie ii amorteau urechile, racnete de ura si furie isi cautau  drumul inspre el transmitandu'i parte din imensele lor dureri si suferinte.
        -Te asteptam, ce ti'a luat atat?Sunt absolut sigur ca ai murit cu mult inaintea noastra, de ce ajungi abia acum?Desi nu mai stiu ce inseamna "inainte" sau trecut...Locul asta iti mistuie prezenta intru totul...
        Prietenul sau din copilarie ii spuse toate acestea pe cat era lungit pe o cruce impunatoare, aparent rastignit.Picaturi incete de sange i se prelingeau pe chip, dovedind un sacrificiu enorm la fiecare cuvant spus.
        -Eu a trebuit sa ocolesc drumul pana aici.
        -Ah, mereu ai mers pe propriile'ti principii.Dar tot aici ai ajuns...
        Cuvintele se stinsera pe buzele'i insangerate.Atentia lui Dite fu in schimb atrasa de persoana ce il privea insistent la distanta de doar cativa pasi.Parul roscat ii cadea pe umeri, palind frumusetea flacarilor arzatoare din fundal.Chipul brazdat de dureri isi manifesta suferinta prin zambetul amar, care se amplifica cu fiecare secunda cu care il privea pe Dite.Tandrete impreuna cu suferinte provocate de torturile infernului.Ce combinatie incantatoare!
        Ea se ridica brusc, merse la el, il cuprinse de dupa umeri si il saruta staruitor.
       -Sa nu iti imaginezi ca te'am uitat.
       -Dar tu...ce faci aici?Locul tau nu e aici, tu...tu ar trebui sa fii in Paradis.
       -Te asteptam.Si oricum, sinucigasii nu au voie in Rai.
       Il saruta iarasi, mai lung, mai romantic, mai patimas.
       Flacarile iadului ii inconjurara, arzandu'i pana la os...mistuind sarutul intr'o vesnicie.


      "Te iubesc şi te voi iubi întotdeauna, iar dacă şi după moarte oamenii iubesc, te voi iubi şi eu, şi mai bine cu tine în iad, decât fără tine în Paradis."
                                                       Dante Alighieri

-.-"

    Okay, oficial, Alex(I love to say fuck/Nuke the cross) vrea sa plece, in ideea in care el considera ca blogul nu se mai potriveste stilului sau(am dreptul sa interpretez cum doresc).Desigur, nu sunt catusi de acord cu acest lucru, dar daca el asa doreste, sa faca ce vrea!
     Toate acestea sunt pentru cei care doresc ca el sa ramana.Speranta moare ultima.Facem petitii.Semnati prin comentarii.Una e de la mine, cu cat mai multi cu atat mai bine.99% din acest blog este facut de el.Din acest moment, rog persoanele care citesc acest blog sa lase un comment prin care sa isi manifeste dorinta ca el sa ramana.
     Probabil inseamna mult pentru mine, mai ales ca eu sunt aici datorita lui.Oricum, avem un nou autor, vecinul meu, Alex(nu il inlocuiesc, sa nu va imaginati asta!)si desi nu am mai postat de ceva timp am multe postari de incheiat.Sab lucreaza la fanfic-ul ei(i'm still waiting for it -.-"), alex la povestile lui fantastice, iar eu cu prostiile mele.
     Nici nu va imaginati ce ne cacă mintea!

Amortit.

     Si stau iarasi in fata calculatorului, parcurgand cu atentie vechile mele liste de melodii, hotarat ca nu am cum sa fi gresit in alegerea gusturilor muzicale(Yeah, actually it really is a choice!).SOAD, BFMV probabil pentru voi astea sunt doar....niste litere, pentru mine erau niste zei(ii slujeam mai mult decat pe Dumnezeu ^^).Imi place parul meu, toate accesoriile mele, de la diverse medalioane cu si mai diverse simboluri, pana la tot felul de bratari, inelul, chiar si pufurile de pe brat.Sunt ceea ce am vrut sa fiu mereu!
     Stiti cum se spune, cum o iei si cum o dai, heavy mietal never die!