Nemarginire

                                Nemărginire

                Soarele  se ridică regal din albastrul infinit…

            Orașul pare

            un gigant adormit pe malul apei.

                Îi cântă sălciile , îl leagănă valurile,

                Se trezesc visurile…  

              

               Te văd mereu zâmbind, tot căutând frumusețea…

                 Te simt plutind între cer și pământ.

              

            În Dunăre îmi scăldam 

            dorul, atunci când așteptam să vii,

            în Dunăre imi aruncam temerile, speranțele…   

           

            Eu - fluviu, tu –stea

               Eu -  pește, tu – apa

              din care s-adapă nemărginirea.