Deus ex ?,

           Ante Scriptum : este o onoare sa postez pe acest blog.
          Epicurus sau Epicur, antic filosof grec, filosofia caruia este precursul metodei stiintifice, a propus urmatorul argument : "Vrea Dumnezeu sa opreasca raul dar nu poate ? Atunci nu este onmipotent. Poate Dumnezeu sa opreasca raul, dar nu vreau ? Atunci El insusi este rau. Poate si vrea Dumnezeu sa opreasca raul ? Atunci de ce mai exista rau in lume ? Nu poate si nu vrea sa opreasca raul ? Atunci de ce Il numim Dumnezeu ?" 
         Majoritatea persoanelor credincioase revoca aceasta enigma. Refuzul acestui filosof de'a crede in lucruri pentru care nu exista dovezi empirice, este deasemenea un precursor a ceea ce noi numim astazi "umanism secular". A permis accesul femeilor si a sclavilor in scoala sa, demonstrand ca zeii nu intervin in treburile terenale ale oamenilor, fiind irelevanti vietii umane. Sustinea ca moartea este sfarsitul vietii, si ca acest sfarsit al vietii, nu constituie un motiv ca sa ne fie teama. Daca acest filosof ar fi trait in aceasta era contemporana, putem presupune cu usurinta c'ar fi fost un ateu, desi unele dintre lucrurile pe care le sustinea si le preda altilor pot fi anulate si respinse, pentru ca in tot acest timp, de la moartea sa, noi idei au nascut, ce'l contrazic pe deplin. 
          Odata cu'acest enigmatic argument apare si'ntrebarea : "De unde vine raul ?", iar in aceasta postare vom analiza numeroasele explicatii si raspunsuri la aceasta dilema. 
          Conceptul de "teodicee" este o ramura a teologiei, care, conformul dex'ului, este o doctrina filosofica/religioasa care incearca sa demonstreze ca existenta raului, nu infirma bunatatea divina. In alte cuvinte argumentul lui Epicur are o'ntreaba ramura teologica dedicata respingerii sale. 
           Un raspuns des intalnit la'ntrebarea "De unde vine raul ?", este urmatorul : "O persoana credincioasa nu este pe deplin convinsa de acea enigma, pentru ca ea recunoaste ca viata este eterna, iar viata noastra terenala nu reprezinta decat un test." In alte cuvinte Dumnezeu este capabil sa opreasca raul dar nu vrea, insa motivul sau nu este apatie, ci dorinta de'a ne testa vrednicia noastra de'a fi salvati. Acest raspuns ar fi putut fi considerat ca fiind valabil inainte de apogeul neurostiintei, inainte de'a realiza ca a noastra constiinta este determinata de catre componentele noastre cerebrale. Acel suflet imortal ce ne poate transporta constiinta pe alte taramuri, permitand viata dupa moarte, nu a fost demonstrat sa existe niciodata. Mai mult de'atat ideea ca viata noastra este un test, poate fi respinsa cu usurinta in urma unei examinari minutioase. Un test pe pamant este formulat pentru a masura abilitatilor celor ce il dau, insa Dumnezeu este deja constient de caracterul moral a fiecarui individ de pe Pamant. De ce sa ne testeze ? Insa sa presupunem ca El chiar nu este capabil de'a sti cine este vrednic de salvare sau nu, fara a face testul; tot nu are sens. Imagineaza'ti ca esti in clasa a opta si ca profesoara ta este pregatita sa te testeze. Cu fiecare foaie ce'o da, impartaseste fiecarui elev timpul estimat ce'l are pentru a termina testul. Unii elevi au la dispozitie o ora, unii au un minut; altii au o secunda iar altii au o luna. Unele teste sunt scurte, altele sunt lungi. Unele teste au intrebari precum : 2+2= ?, iar unele te pun sa explici teoria relativitatii. Ar lua cineva in serios rezultatele acestui test ? Sunt destul de sigur ca fiecare elev ar arunca testul la gunoi si'ar incendia clasa. Ca un test sa fie o masura a capacitatii mentale sau abilitatii unei persoane trebuie sa fie acelasi pentru toti. Ideea ca viata este un test este ridicola pentru ca mereu auzim pe cineva zicand ca viata nu este corecta. 
             Un alt raspuns la dilema este urmatorul : "Dumnezeu nu reprezinta niciunul dintre acele lucruri. El este mai presus de'atat", iar aici intervine o critica des intalnita : "Dumnezeu se afla in afara razei noastre de'ntelegere". Problema primordiala ce rasare este urmatoarea : face ca existenta Lui sa fie imposibil de criticat. Imagineaza'ti ca eu iti spun ca imi sunt propriul tata. Apoi ori de cate ori cineva doreste sa sublinieze ca acest fapt este irational, as spune ca nu pot fi propriul meu tata, nu dupa biologia si genetica pe care voi o cunoasteti, pentru ca eu ca persoana ce'mi sunt si propriul tata in acelasi timp, sunt o exceptie a legilor fizice, genetice si biologice. Eu sunt dincolo de realitate. Lumea ar rade de mine si pe buna dreptate, pentru ca nicio idee nu trebuie sa fie lasata deoparte fara sa fie analizata doar pentru ca noi pretindem ca este dincolo de reguli. 
           Urmatorul raspuns este ca raul reprezinta absenta binelui asa cum si'ntunericul este absenta luminii. Dumnezeu nu a creat raul, insa a creat creaturi numite "oameni" care pot alege intre bine si rau. Problema : daca Dumnezeu a creat acesti "oameni" capabili de'a alege calea cea rea a Fortei, atunci El tot a creat raul. Daca asta nu te satisface, atunci Dumnezeu a creat omul cu'o trasatura de rebeliune indeajuns de predominanta incat sa manance din fructul interzis si sa fie izgonit din Eden. Deci biologia noastra este cauza raului, iar Dumnezeu este cauza biologiei noastre, si cum poate fi raul absenta binelui ? Genocidul este absenta bunatatii ? Nu au existat nazisti buni, chiar toti erau diabolici ? Raul este un act, iar noi il cauzam cu proactivitate. Nu reiese doar din absenta binelui : cand iti lovesti copilul pentru ca ti'a murdarit covorul esti considerat un parinte rau, si prin urmare nu'l iubesti ? Cand mergi pe strada si vezi un om care cerseste iar tu literalmente nu ai cum sa'l ajuti asta nu'nseamna ca in mod automat esti rau. Noi ca fiinte umane avem actiuni clasificate ca fiind Bune si altele ca fiind Rele. 
          O alta explicatie, iar aceasta este cea mai amuzanta, este ca raul este cauzat de catre o forta a distrugerii, numita : Diavol (sau Satana, sau Dracu', sau Bau'Bau). Acest Diavol este printul intunericului, a Infernului, iar el se'asigura ca tu sa cazi in ispita pentru ca tu apoi, sa arzi in focuri eterne in agonie si suferinta. Dumnezeu te iubeste si doreste ca tu sa ajungi in Paradis, savarsind fapte bune pe Pamant iar Diavolul planteaza semintele raului in tine, dorind sa'ti acapareze sufletul. Cu'aceasta idee exista o multitudine de probleme : Dumnezeu ar trebui sa fie omnipotent, deci ar putea sa distruga Diavolul intr'un instant. De ce nu se manifesta pe Pamant sa ne'arate care'i calea cea buna, pentru a evita damnatiunea, de ce'ar permite existenta unui Diavol ?, acest print al raului fiind opera Sa, pentru c'asa cum toti stim Lucifer este un inger cazut, izgonit din Paradis, de catre Dumnezeu, facadu'L pe El, autorul raului.  
           Dar sa presupunem ca nu exista Dumnezeu. Dumnezeu este doar o poveste destinata explicarii aceste lumi infricosatoare si'a'ncercarii de'a controla mintea umana in timpuri primitive. Atunci, de unde vine raul ? In asa o lume, raul n'ar veni de la un Dumnezeu, de la un Diavol sau de la noi. Raul ar fi un element fundamental in tesatura ce formeaza Universul, in Mama Natura insasi. O forta de distrugere dar si de creare. O forta identificata cu suferinta ce fiecare creatura indura, iar cu apogeul tehnologiei noastre, cu'aceasta culminare a intelectului nostru, noi suntem marcati ca fiind cele mai meschine creaturi existente. 
           Vina nu se afla in stele, ci in noi insine. In directivele implantate in creierul nostru de catre mecanismul de supravietuire ce'a domnit in noi de'alungul milioanelor de ani de evolutie, raul infloreste. Raul va continua sa existe atat timp cat exista viata in competitie. Noi ca fiinte umane, suntem doar prima specie care'a reusit sa identifice acest concept de rautate, si lamentam oroarea lui. Niciodata nu vom putea supera aceste orori daca vom continua sa le privim dintr'un punct de vedere teologic. Probabil ca raul suprem ce Dumnezeu l'a dezavarsit vreodata, a fost sa lase fiintele umane sa se'ndeparteze de la adevar. Face ca raul sa fie acceptabil, placut la gust si admisibil. Pana cand nu renuntam la Dumnezeu, nu putem renunta la rau.