Gandurile unui vampir

Oglinda inca zacea sparta in timp ce ma holbam la ea. Puteam vedea mici franturi din propriul chip in acele cioburi pline de sange. Ar fi fost oarecum gustos, insa era propriul meu sange si e un gust mult prea cunoscut pentru a fi special. Plus, nu mi-e sete, sunt doar...doar plictisit.
"Vreau sa fiu iarasi normal. Vreau doar sa am dorinte proprii, fara a fi ghidate de toate nevoile astea crude. Mi se face scarba doar cand ma gandesc la asta. Vreau sa fiu normal." Toate aceste ganduri se zbateau in mine, tipau in mine.
"Dar esti normal. Ce te face sa crezi ca nu esti normal? Esti mai normal decat toti din jurul tau."imi raspunse imaginea din oglinda cu o voce sacadata parca de mort, parca din alta lume. Deja vocea parea sa ma cheme, sa ma imbratiseze, sa ma contopeasca cu ea. "De ce nu renunti la umanitate sa scapi naibii de gandurile astea?Nu te ajuta la nimic, stii nu?"
"Stiu." Ceva parea sa se apropie de mine, vocea venea tot mai aproape, creatura din spatele ei parea sa doreasca sa ma imbratiseze, sa ma captureze. Lacrimi din ochii mei tristi incepeau sa serpuiasca pe ce-a ramas din corpul meu si cu genunchii tremuranzi cad printre cioburi.
Deodata, creatura aceea, intinde bratele din cioburi si ma imbratiseaza bland. "Haide, de ce sa jucam un joc prostesc, vino aici. Nu mai fi asa temator, luna te priveste, nu te face de ras. Intunericul e acolo, pentru noi. Nu iti mai mazgali trecutul cu lacrimi, nu are rost. Tu esti eu. Vreau sa zambesti la gandul asta, nu sa incerci sa ma distrugi, te caut de atata timp! Nu iti poti spala gandurile in lacrimi, dragule, linisteste-te. Noi ne stim dintotdeauna, stii ca mereu am fost alaturi de tine." au fost ultimele cuvinte ale creaturii inainte de mult asteptatul final.
Creatura incepu sa patrunda incet in mine, din picioare pana in corzile vocale ce rasunau prin tipetele mele ingrozite. Urca tot mai sus inauntrul meu, printr-un fel de coridoare, alergand zambitor prin mine in timp ce corpul meu se schimba odata cu el, in timp ce glasul meu se stingea de durere.
Dar totul a tinut doar cateva clipe si ridicandu-ma am revazut oglinda, insa nu era deloc aceeasi persoana in spatele ei. Acum creatura eram eu. O creatura insetata, degradanta si totusi zambitoare si galanta. Ciudata in felul ei si totusi nobila in stilul ei absolut infect. Lumina si intuneric, dragoste si ura, perfectiune si dezechilibru, monstru si divin. Totusi, parea incantatoare sub acei ochi plini de ura.
"Era si cazul sa apari." rosti oglinda si imaginea creaturii disparu in locul din care a venit, din mine.