"Nu imi place sa intarzii..."
        Dar o face de fiecare data, intarzie de obicei iar timpul isi schimba culoarea, cu pasi grabiti trece pe langa mine si imi pune piedica. Nu o cunosc de multa vreme dar ea are timpul, atentia si masca mea.Timpul se ridica si corpul imi amorteste; in pasi grabiti plec, culorile ma apasa, durerile revin, iar intrebarile continua, teama si obsesia se joaca in ura mea de foc si zambind plin de lacrimi ii fac cu mana...
        Dar nu e acolo, o astept si stiu ca nu va veni, intarzie si incep sa ma ingrijorez.
        "Stii ca nu imi place sa intarzii..."
        Timpul ei e diferit, suntem amandoi si totusi niciunul, semanam si totusi suntem opusi. Astept in continuare, cu speranta ca nu isi va uita zambetul sau cel putin, nu ma va uita pe mine...dar oricum, ea nu stie, ce imi pasa ca intarzie?
         Plec, ma departez usor de locul in care trebuia sa o intalnesc, nu mai are rost, timpul a inchis tot ce a fost. Cu privirea in pamant, o mana imi atinge umarul si imi spune sub un zambet:"Imi pare rau."
        "Ai intarziat.Nu'i nimic.Eu nu ma supar niciodata."