« Nu…pot… muri acum !
În timp ce moartea se apropie, ultimele bătăi ale inimii sunt ca nişte fire de nisip ce se scurg dintr-o clepsidră spartă . Cu paşi înceţi totul se întunecă …Sângele curge …de ce am fost aşa de neatent ?…Nu are cum sa se termine acum.»
-Nu poţi să cedezi acum Henric, revino-ţi !Mai ai multe de facut ,nu poţi să-l laşi să câştige !Ridică-te şi luptă !
- Nu pot muri ! Nu pot muri!Nu pot muri!..(tuşeşte şi scuipă sănge)...
Sunt într-o grădină frumoasă , armonios aranjată , cu statui ce îşi dezvăluiesc proprile poveşti, flori ce completeză farmecul acelui loc sfânt . Este grădina sufletului nobil al eroului ,iar în mijlocul ei o fântână veşnică ce curge apă cristalină.
-Nu te voi lăsa să pieri pentru nimic , Henric !
Glasul îngerului se aude tot mai distant , numai poate ajunge la inima-i pierdută în negură . Multe imagini năvălesc , în acele clipe eterne ,imagini ale persoanelor iubite,al lucrurilor greu uitate. Întunericul creşte , florile încet ofilesc ,cerul ce era odată albastru acum e de un negru obscur…totul se schimbă drastic ,ceva face asta …moartea e aproape .
(Nu te opri în faţa niciunui obstacol , nu lăsa îndoiala să-ţi destrame sufletul.)
-Nu pot muri !(tuşeşte) ;Poate avea dreptate Ihm , ca nemurirea e obţinută doar dacă nu permiţi îndoielii să-ţi păteze sufletul .Poate , îmi e frică ?Încerc să uit durerea dar nu pot şi mie frig .Iartă-mi neputinţa Gavril .Adio !
Cade in etern , un drum fără întoarcere , inima lui bate întru-un ritm sacadat aproape de a se opri , amintirile îl cuprind ;tot ceea ce a văzut , a simţit , a uitat le vede în timp ce cade.
Îngerul de Aur nu-i poate permite regelui să moară , să fie uitat ,se duce dupa el să-l salveze …
…..
Tată !Tată !tată !!!
Încă odată micul băiat vede cum tatal său pleacă spre locuri necunoscute .Acesta poartă armura sa de război ,frumos ornată cu un leu şi o floare în gură , iar petalele sunt cazute - totul în roşu- însemnele Imperiului Antonis .O adiere placută in această zi de primăvara , la palat…o ultima privire in urma a tatălui
-Tată !!Nu pleca !! strigă micul Henric.
Tatăl este Quis Antonis ,imparat , gardian al celor 5 pietre ,tata al celor doi copii ce î-il văd plecând . Doi copii ce-i vor moşteni blestmeul şi datoria…Alphonse şi Henric.
-Aşa trebuie să fie de fiecare dată ,tată ?întreaba cel mai mare dintre copii.
-Ştii ce povară trebuie să car pe umerii mei , din moment ce sunt gardian al pietrelor.Dacă n-am fi noi ,profeţia ar fi împlinită ,iar lumea asta ar cădea în haos ,în mâinile Îngerului Întunericului.Vrei acest lucru ? zice apropriindu-se de Alphonse - îi pune mâna pe umăr ;Vrei ca ţelul nostru ,de generaţii la rândul ,să fi fost numai în van ?
-Dar , familia noastră ?lacrimile încep să se prelingă pe obrazul fraged al lui Alphonse .Nu trebuie să fim fericiţi , toţi să fim împreuna ?
-Nu fi naiv ,Alphonse !Va veni si rândul tau .Ai să vezi !Cu aceste ultime cuvinte , Quis se depărtează de iubiţii fii ai săi .Leon ,să ai mare grija de ei am încredere în tine - încalecă. In hoc signo vinces , vechi prieten !
Leon se apropie de Quis şi îi spune :
-Ştiu că nu te vei mai întoarce , a venit momentul în care blestemul se va împlini şi te vei transforma în ceva inefabil , în ceva ce n-ai vrea ca cei doi să vadă .Te cunosc de foarte mult timp , şi va fi o onoare sa î-ţi servesc ultimul tău ordin ,Sire . In hoc signo vinces .
Nu poate să le zică copiilor că nu se va mai întoarce. Ironic e că soarta lor e aceeaşi ,nu au voie să apună în linişte .Fiinţele născute din păcat nu au voie să cunască eternitatea .Nu pot fugii de ce-i aşteaptă , dar măcar petru încă căţiva ani acele două stele ale Împăratului să nu cunoască Adevărul .
Pleacă…încet, încet tropotul copitelor se aude din ce in ce mai distant.
-Se va întoarce .
-Sper să ai dreptate,Leon…zise Alphonse, printre lacrimi.
Leon se aproprie de Henric să-i aline suferinţa plecarii tatălui acestuia.
-Gata, gata !Hai ,linistestete !O sa revină,te asigur eu.
