Dor de vin, dor de ducă

Îmi cer scuze pentru absența din blogosferă, având niște probleme de... personalitate, să le spunem. Salutările mele tuturor!

Sigură că n-o să moară singură - doarme într-o doară căci doare, moartea ei prinsă printr-un geam, el plecat în neant. Agasant de agonizant, el pleacă, ea pleacă capul și parcă sentimente arogante acum o-ncearcă.
Cu cenușă prelinsă pe pleoape, plânge, cange-n inimă și cancer în creier. Cancer și-n carcera coastelor. Cu speranța plecată în săruturi și cu vina-n vene, pe roșul ei în bujori, cu buzele roșii-n iad, gura pe-o gură de rai, simte secundele împușcând în tâmple și clopotul unei morți ticăind în suflet - sechelele unui sărut perfect secret.

Doamne! Cum să nu scuipi icoanele când damele și doamnele se pierd de casă ca să caute o simplă scenă unde totu-i fals și actorii falsează-un ultim vals ca-n viață cu pași aprinși și ochii stinși. Se strâng în brațe - nici o aripă nu crește!
Doamne! Cum să nu îți pictezi sufletul în cuvinte când fără flintă-n ochi ești un nimeni. Monștri șterg străzi scrise cu pete de sânge din suflet rupte și lor nu le mușcă nimeni din trecut!
Doamne! Iubește-ți și tu aproapele!

Și-i simte dorul, sentimente senzuale, ca-ntr-o floare de soare, și doare... căci lumea uită... El e plecat cu pantofi cusuți în ace de limbă - de vreo jumătate de ceas. El nu pierde timpul, dar timpul pierde-n el, se pierde plecând plecat. Bolnav în suflet - cange în creier și cancer în suflet și-n inimă, își simte bucuria zilei de ieri... ce zi va fi și mâine...

Aburi de conștiință

Am decis să scriu - trebuie să scriu. Scriu pentru a trăi. Trăiesc pentru a iubi și iubesc pentru a scrie. Ca toate viciile, în viață, și scrisul omoară. Încet-încet omoară comoara sufletului - copilărie. Copil pierdut când a citit primul cotidian. Pierdut în antimeridian anterior, furat de suflet călător... al ei... al tău... al meu.

Ce mari piramide mai prinde privirea ta prin mine, acum, fericito? Multe-s uscate, ale mele ude-n unde de undelemn, unde-s toate lunile apuse, aprinse, șapte? Acum vin alte ele spânzurate-n dulapul cu sutiene și sentimente ce le aruncă la gunoi, cu vechi noi și noi voi. Acum am alte sticle sparte-n scalpul îngerilor căci mă scald și scad în privirea lor, mă prind de aripi și mă azvârlă pe pământ prost și contra cost dau suflet când mi se cere armă, dar: ”Iubire, mai toarnă!”.

La geamurile mele, jaluzelele noi ce-mi feresc jivinele de junglele de afară, izvoarele dinăuntru de neiubitele de odinioară, inelele din suflet de inocentele din comoară. Dar printre jaluzelele pătate de nori de fum și scrum văd și doi ochi noi ca două zale. Nu așteptam vizite prea curând, zic eu, mai murdărind puțin scrumiera Domnului cu răul somnului din mine, suflet ce vând pe dragostea din tine, în fine...

Îi ofer un loc, îi aduc o cafea, își împreunează mâinile la mijloc, și n-o las să plătească ea. Draga mea, draga de ea, eu chiar te plac cu toate ce îmi zac în trup și-n oase, și-n artere păcătoase, și chiar te vreau precum altele plângeau după mine.

Și te-aștept, te caut, căci te vreau, suflet fugar.

Vreau să plec, cu nimicul să mă-nsor, suflet călător.

^^

sab copyright.

Symyx,nu uita sa citesti asta!

@ postarea cu ursuleti

Nu schimba nimic.Nu scrii decat pentru tine.Noi citim si impartasim,dar mai tarziu vei veni aici si-ti vei aminti ca ai respins un fragment din tine,care poate nu era reusit poetic,dar emotional valora foarte mult. :)
(sab)

Am scris aici comentariul pe care voiam sa-l postez pe blogul tau,insa imi cere sa ma inregistrez nu stiu unde si nu am reusit sa trimit cuvintelele astea xD .

A boy and his ...,

                I fap. I admit it, with no shame. I'm the fap master, I'm his Holy Fapiness, I'm the King of FapTown and I'm addicted, but most of all I need help. 
               Last night my internets were not working right, the connection was slow and I am studying for a while now ergo my stressful nature was above all volatile. I am a single man with no female companion to soften the burden of stress that I carry so I must suffice with all that I can, mainly, my right hand. 
              I accessed a slow moving p**n site were I selected the Granny category. There I came upon a video shot in a bunker in Siberia by the Russian Mafia, the subjects of which were a 80 years old granny and her three nippled dog. I was most excited. 
              In the darkness of my room, I whipped out the hammer of meat and I grasped in firmly into my hand. The Krakken was released, a beast so powerful it could make the Earth quake if I ever was to fall while experiencing a boner. Oh yes, it's that deadly. 
             Upon seeing the nakedness of the granny and the mounting of the dog, my friend below was awakened from it's slumber, and it quickly rose towards the sky, and I could barely tame the beast but with patience it was succumbed by my delicate fingers. The fapping had begun. 
              My hand began to move in harmony with the wild aberration and somewhere in an underdeveloped third'country a tornado had emerged, in Japan another tsunami struck and in Pengo-Pengo the entire population was annihilated by sound waves I produced. 
            Reaching the end of the video, and with the loud noises produced by the senile woman while under the dog, the process of deliberation came to an end. The climax was exuberant. I forced the mighty Anaconda into its lair and whilst doing so I turned around only to see a figure watching me. Someone was overlooking me, during the entire process. I was embarrassed.
             I cannot fight this vice, this unnatural and utterly heinous behavior but I must for it has overtaken my life since I was a little child. I used to fap in the comfort of my bathroom at school, when I went to church to confess my sins, while in the theatre watching my favorite movie, while sleeping. I fap while I talk to my dearest of friends (among which Emptysmile) and I need professional help. 
            If there is someone out there that could help me with my predicament please I beg of you, assist me. 
.............................................
Post Scriptum : I wrote this post with one hand ;)

aw.

superb

echipa ex-tremă

 Salutări lui Vlad (unde umbli ? ) ,The Bird of Hermes (dude,nu te cunosc,dar mi-ar face plăcere :) ) , Alex (dacă mai dă pe-aici ) , Călin (te-am văzut azi pe undeva,am vrut să te salut,dar eram prea departe de tine/ te salut acum :D ) err...şi care mai sunteţi,nu vă ştiu,dar vă salut şi pe voi. ^.^

Don Siempre

 Am aici nişte replici (unele amuzante,altele siropoase) care mi-au plăcut din piesa de teatru Don Siempre de Valeriu Butulescu :) : 

Elena: Zeii făceau dragoste pe altare...
Don Siempre: Erau alte vremuri. Opinia publică era mai înţelegătoare. Lasă-mă!
Elena: Cum să te las, tu, mina mea de aur! (Autoritară.) Cavalere! Te rog să mă încaleci! Sunt iapa ta focoasă...

°°°

Don Siempre (trezit din somn, lucid, sare în picioare): Realitatea este cel mai cumplit coşmar! Închipuiţi-vă, domnule doctor, am visat că...

Don Siempre (îi mai aruncă un taler): Era atâta cinste şi bogăţie, încât băncile îşi ţineau aurul la soare!
Tomas: Adevărat paradis fiscal...

Don Siempre (în transă): Vă recunosc! V-am văzut pe amândoi la intrarea în templu! Vă scobeaţi în nas cu scobitori de aur! Măscăricilor! Vă durea în fund de istoria veche!

°°°

Tomas (îşi pipăie tâmplele): Credeţi că mi-am pierdut capul?
Don Siempre: Posibil! La bărbaţi se întâmplă frecvent. Nu au nevoie de ghilotină! O fustă e de-ajuns!

°°°

Tomas (încurcat): Nu îndrăznesc, majestate! E împotriva protocolului!
Elena (autoritară): Ia-mă în braţe, prostule! Eu reprezint puterea suverană! Îţi poruncesc! Iubeşte-mă!

°°°

Vocea de bas: Vorbeşti prea mult, pentru a fi etern. Fiecare rostire este o naştere. O poartă către moarte.

°°°

Elena (pune banii în poşetă): Nu te enerva, scumpule! Ştiu că e joacă de poet pentru tine să faci din taur minotaur şi din balaur aur! (Tandră.) Eşti bogat! Toate hergheliile de cai verzi sunt ale tale! Şi ce puternic eşti! (Declamă.) Căutător de avântate culmi! Mereu chemat de înălţimi albastre! Căţărătorule! (Îl trage peste ea.) Hai, urcă-te pe muntele lui Venus...

°°°

Don Siempre (hotărât): N-am nevoie de mila istoriei! Eu ştiu, eu vreau, eu pot!
Elena: Foarte bine! Înseamnă că eşti bărbat!

°°°

Tomas (în genunchi, sentenţios): Pentru tot ce e înalt, există un ceas al prăbuşirii! (Bea.)
Don Siempre: Bea, prietene! Întoarce-te la mediocritatea ta! Înscrie-te în cercul strâmt al doagelor tale! Pentru tine nebunia este un lux prea mare!

°°°

Don Siempre: Elena! Eu încă mai cred în castitate şi virtute...
Elena: O, ce formă nobilă de impotenţă!

°°°

Don Siempre: Bărbat e puţin spus! Eu sunt un principiu masculin!
Elena (uimită): O, cerule! Nu m-am culcat niciodată cu un principiu!

°°°

 astea sunt doar câteva.personal nu am citit piesa,am căutat-o,dar din păcate nu am găsit-o.
 
 oricum,merită citită dacă o găsiţi şi dacă vă place :D

Bellum,

              Avand in vedere c'am examene de dat incepand cu 1 septembrie iar bunul meu prieten "Emptysmile" este plecat la cules flori doresc sa'i las acest mesaj, pe care stiu ca'l va citi, continand o provocare pe care stiu ca o va accepta.
              As dori sa'ti iei din timp, oricat de mult sau de putin, si sa publici o postare in care sa'mi demonstrezi ca ateismul este adevarat. Daca bazele sale sunt solide, daca argumentele, dovezile ce le are sunt lucide, stiintifice, demne de urmat, etc. Ca un raspuns, odata ce'mi pot intoarce privirea de la'nvatat, voi posta la randul meu, parerea mea.
              Detii cunostintele necesare, informatiile necesare dar si atitudinea necesara. Astept sa'ti citesc postarea, argumentele, parerea si sa vad daca intr'adevar crezi ca ateismul este adevarat.
               Farewell & Good luck !

Ultima postare,

             As dori sa'mi cer scuze persoanei careia m'a introdus acestui blog, caci simt o rusine imensa si inspaimantatoare fata de fiecare scriere ce'am postat in ultimele zile. Acesta este ultimul lucru ce'l voi posta, si mi'as fi dorit s'am un fel de prototip inainte, pe care sa'l corectez insa timpul nu este de partea mea. 
            A'nceput ca o seara normala, aseara, citind cartile cu care's obisnuit, citind Republica, cand nevoia de'a ma duce sa ma hidratez m'a lovit. M'am ridicat usor din pat, am strans bine manerul usii si'am apasat in jos, insa o lovitura puternica m'a lovit in piept. Parea electrizant, caci am simtit o senzatie dubioasa in varfurile degetelor, ce rapid si'a croit drumul catre pieptul meu, doborandu'ma la pamant, ingenunchind in fata usii. 
           Am ridicat privirea sa observ usa, insa usa disparuse iar in fata ochilor se instalase intunericul. Ochii mi'au fost inchisi involuntar. In acel intuneric era o lumina, un spectru glorios. In interiorul meu simteam acel sentiment de teroare, acel sentiment de durere nemaintalnit in viata mea. Era precum un zgomot asurzitor ce'mi provoca neplacere. Am trecut prin multe momente si multe instante cand am experimentat durerea, insa aseara a fost diferit. Simteam ca ma dezintegrez. 
            In timp ce m'apropiam de'acel spectru de lumina, acel zgomot sfasietor incetul cu'ncetul se transforma intr'o voce, iar vocea mi'a soptit sa nu'mi fie teama. Durerea ce'am simtit'o pana in acel punct, nu doar durerea provocata de catre acel zgomot, ci durerea ce'am simtit'o, toata viata mea, acel gol, acel vid din interiorul meu ce mereu a fost prezent a disparut atunci cand am auzit vocea. 
          In acel moment, odata cu disparitia acelui vid, mi'am dat seama, ca toata viata mea, pana'n acel punct, eu m'am inselat. 
           Mi'am dat seama, ca Dumnezeu, chiar exista. 
..............................................
Post Scriptum : apreciez sprijinul tuturor, si Dumnezeu sa va binecuvanteze.

Viata vazuta printre smocuri de par

      "O privesti iarasi, fara niciun interes, doar pentru ca esti prea plictisit pe moment.E aiurea cum atunci cand privesti o persoana te gandesti mereu la o alta, de parca ai incerca sa o regasesti printre franturi din zambet sau smocuri de par.
       Mergi incet printre rafturi, urmaresti cu coada ochiului felul in care te urmareste cu un zambet compatimitor, de parca i'ai fi net inferior.Dar nu ma intereseaza, caci a privi o persoana in timp ce gandu'ti fluctueaza indreptandu'se catre alta este totusi cel mai egoist lucru posibil.
       Printre rafturile dezordonate, care ulterior tot tu vei fi nevoit sa le aranjezi, descoperi un titlu ce te captiveaza; dar toate acestea pentru cateva clipe, mintea iti este patronata de ea.
      Aici lucrez, sunt unicul angajat, cu un salariu umil de a avea liniste si poate singuratate.O biblioteca in care doar tu existi cu adevarat, un mic haos printre toate minciunile si nimicurile vietii .Rafturi,cedand sub propria lor greutate, dominate de carti cu titluri absurde, aruncate neglijent in speranta ca nu vor mai fi deschise; rafturi greoaie pictate nonsalant cu sute de regrete.
       Intr'o biblioteca in care cartile impanzite de suspine sunt  ascunse in suflet doar eu ma pot aventura, in nimicuri neajunse ale adancului mintii doar eu ma pot strecura in indepartata'mi fercire...                
      Schimbi sala si intalnesti o alta, caci toate sunt doar o alta cand ea este in mintea ta...Sali interminabile, cercuri de eden patronate de lumina chioara a unui bec stins imi ascund sperantele, chinurile, bucuriile, regretele...fericirea.
       Poate intr'o buna zi altcineva va afla de biblioteca si ma va ajuta sa le aranjez, dar nu acum; acum toate imi apartin si am dreptul sa fac orice doresc cu ele.Iar tot ce imi doresc eu este lipsa lor.
      Strecor incet o tigare intre buze pe care o aprind deodata cu propria'mi lume imaginara.Fumul imi mangaie incet chipul, iar intr'o avalansa de scrum totul se naruie in uitare.Cu un zambet dizgratios imi caut iesirea din acest loc infect presarat cu fantomele trecutului meu.

      Iesirea din biblioteca este ascunsa pe sub propria'mi piele.Sfasiind usa grea, am ramas singur in afara cartilor pe care le urasc atat de mult.Sufletul se stinge in scuze, sub oasele zdrobite umezite de picaturi fine de sange pana trupul ramase pustiu.
     Iar acum ca sufletu'mi se indreapta in neant, eu imi pot gasi fericirea.Scrumul ramas din viata mea va fi scuturat de vant si presarat in rasetele hade ale celorlalti, intrun alt amalgam de vise distrus de lasitatea mea."
     

I'm too sxe for this blog,

  O'ntrebare des intalnita in viata mea cotidiana este urmatoarea : cum a fost prima ta experienta sexuala ? 
Niciodata nu prea m'am gandit la asta, mereu m'am uitat in retrospect si'am lamentat ororile prin care'am trecut, fiind o experienta ce doresc s'o pun deoparte, dar pentru toti ce mi'au pus intrebarea raspunsul este aici.
Prima experienta sexuala, cu o fata desigur (prima cel putin a fost c'o fata), a avut loc in clasa a saptea, eu in acea perioada avand varsta de 13-14 ani. Dupa o lunga zi de scoala amandoi ne'am gasit despuiati in curtea scolii langa masa de ping'pong, singurul loc obstructionat de catre cladirea principala, unde amandoi ne'am fi trait cele mai pasionale fantezii sexuale. 
Persoana aleasa de catre mine, caruia i'as fi daruit virginitatea pe'acea masa rece de piatra, este una dintre cele mai respingatoare lucruri ce'a trecut vreodata prin campul meu vizual, dar la o varsta atat de frageda unde hormonii iti domina majoritatea neuronilor iar tu'ti dezvolti abilitatea de'a gandi cu organul genital, ea era angelica. Stiu ca multi sunt captivati de catre aceasta poveste, insa din pacate nu pot continua pentru ca in momentul in care organele noastre s'au intalnit constiinta mea s'a'ndepartat iar eu am fost doborat de catre rusinea si stresul ce umpleau atmosfera. Mi'am daruit virginitatea unei fete carei fete nu'mi amintesc, in curtea scolii ce'o urasc, jumatate gol, pe deplin inconstient.
Trecut prin asa o experienta, increderea'n sine a crescut si'am crezut ca sunt in stare de'a domina orice femela; eram un barbat in floarea varstei, un armasar dezlantuit. Prima mea experienta sexuala de care'mi pot aminti nu partial ci totalmente si de care nu'mi este nici rusine si nici teama sa vorbesc s'antamplat la varsta de 16 ani, o varsta glorioasa unde testosteronu'i din plin, dorintele ard iar femela este prada usoara. Totul s'antamplat in camera celui mai bun prieten al meu, pe patul invelit in cearceafuri albe ce miroseau a primavara iar aleasa inimii mele a fost o veche prietena din copilarie numita Madalina. Madalina, in ochii mei reprezenta pasiunea intruchipata,femela perfecta, Afrodita. 
A'nceput ca o seara obisnuita amandoi uitandu'ne la televizor cand corpul meu a'nceput sa arda precum focul ce arde arzand, iar ochii mei practic salivau la panorama splendida oferita de catre corpul ei maiestuos. Am inceput usor insa bestia din mine a iesit la iveala, pamantul se cutreiera, cerul s'a'ntunecat si traficul a fost blocat; am fost titanic. Partida a durat 45 de minute. Doresc sa spun ca este datorita faptului ca detin o asemenea stamina, sunt viril, de neoprit, si dotat cu calitati incomensurabile insa stresul si frica m'au impiedicat sa termin mai repede. Minutele treceau iar eu in sfarsit terminasem, placerea carnala a fost insatiabila. 
O experienta mareata cu'nceputuri mici ce m'a convertit intr'un specimen masculin viril, feroce, enorm, coplesitor, vicios, naravas si desigur delicios. 


             Post Scriptum : 648722766 sunt disponibil. 

Agnus Dei,

  Ante Scriptum : Aparent am fost obligat sa schimb numele postarii din "Dis blog is Ghey" in "Agnus Dei", deoarece sunt subjugat de catre administratorul blog'ului, entitate atat de maiestuoasa, mareata, regala si olimpica, incat nici nu'ndraznesc sa'i duc numele in desert. 0__0 


            Ce este Dumnezeu ? Sau conceptul de Dumnezeu ? Este un "ce", este un "cine", este un "el" este o "ea" ? Cei cei cred spun ca Dumnezeu este entitatea ce'a creat creatia. Tot ceea ce vezi si poti vedea cu cei doi ochi ai tai a fost facut posibil datorita Lui : copaci, si munti, albine si ciocolata etc. Dumnezeu a facut totul, deci putem presupune ca este un tip destul de ocupat, asta ... daca este un "tip", asta ... daca exista, daca poate fi perceput de mintea umana. 
   "Dumnezeu". 
Este doar un cuvant ce'l strigam atunci cand suntem nervosi sau suparati ? Este doar o persoana caruia ii multumim inainte de fiecare masa ? Oare reprezinta El, Mama Natura ? Ce este Dumnezeu ? Poate El este doar o situatie ipotetica. Daca nu stim raspunsul, atunci raspunsul este Dumnezeu. Daca Dumnezeu ne face sa ne simtim bine, atunci Dumnezeu exista. Daca toti prietenii mei cred ca exista un Dumnezeu, atunci Dumnezeu intr'adevar exista. Poate ca Dumnezeu este un "plan B" in toata situatia aceasta, o eventualitate cand nu mai putem tolera sau suporta realitatea. Unii pretind ca acest Univers exista datorita manifestarii Lui,dar totusi ce este Dumnezeu ?
Spunem "Dumnezeu sa ne'ajute" cand moartea este iminenta, spunem "Dumnezeu sa ne binecuvanteze, sau sa binecuvanteze aceasta tara" pentru a ne expresa devotamentul si loialitatea fata de cei ce ne guverneaza viata. Spunem ca "Dumnezeu ne priveste" ca sa generam teama in cei creduli. Spunem ca El functioneaza si actioneaza folosind mijloace misterioase, cand defapt Universul funtioneaza intr'un mod aleatoriu. Spunem ca Dumnezeu este bun, pentru a ne convinge pe noi insine ca El chiar este asa. "Dumnezeu sa'l odihneasca" ca si cum Lui chiar i'ar pasa de un suflet amarat.Ce este Dumnezeu ? 
Este Dumnezeu un "x" ? O necunoscuta ? Dumnezeu reprezinta toate lucrurile si detine toate atributele pe care noi I Le'am daruit. Un tiran intr'un moment si un mantuitor intr'altul. Cel ce te iubeste insa ii trimite pe cei ce sunt impotriva ta sa arda in flacari eterne. Cel ce este atat de maret incat a creat Universul insa atat de patetic si meschin incat persecuta homosexualii. Cel ce explica tot ce nu'i explicat pana cand altcineva il explica.
Ergo, pentru cei care cred am o mica serie de'ntrebari : Opiniile voastre adunate Il reprezinta pe Dumnezeu ? Este Dumnezeu judecata voastra ? Este Dumnezeu personalitatea voastra ? Sunteti "voi" Dumnezeu ? Cand spuneti "Dumnezeu sa ne'ajute" nu cumva v'ajutati voi singuri ? Cand spuneti "Dumnezeu sa ne binecuvanteze", nu cumva va binecuvantati voi ? Cand castigati o competitie si'I multumiti, nu cumva Ii multumiti pentru ca v'a facut atat de priceputi in domeniul respectiv ? Nu este cumva Dumnezeu un ajutor, o pereche de carje pe care va sprijiniti atat voi cat si realitatea aceasta ?
        Fara Dumnezeu, perceptia voastra asupra lumii s'ar prabusi, s'ar transforma in colb ? Sau v'ar elibera mintea si perceptia voastra s'ar intinde mai mult decat ati putea vreodata fi capabili sa'ntelegeti ?
Ce este Dumnezeu ? Eu cred, ca Dumnezeu reprezinta parerile si opiniile pe care voi nu le puteti justifica. Dumnezeu reprezinta, in cuvinte mai colocviale, "lenea voastra intelectuala". Dumnezeu este personalitatea voastra, ego'ul vostru. Dumnezeu este tot ceea ce voi L'ati facut sa fie. Dumnezeu este "x". Dumnezeu este suma ignorantei voastre intentionate. Dumnezeu este confort si comoditate. Dumnezeu este bigotismul vostru. Este o scuza. Dumnezeu este doar un truc istet pentru a evita activitatea intelectuala, responsabilitatea si nevoia de'a dezvolta un simt al justitiei sociale. Dumnezeu este minciuna voastra. 
Ce este Dumnezeu ? Nu stiu. Dar stiu ce nu este ... si'anume "real". 




         Post Scriptum : Doresc sa'i multumesc persoanei anonime, care, pentru o scurta perioada de timp, a fost cel mai loial lector al meu. 

Habeas Corpus,

         Un lucru care'mi place mie este crima. Acel act in care o persoana ia viata unei alte persoane, in mod intentionat ma fascineaza si stiu ca nu sunt singurul. Pentru cei ce nu stiu, eu m'am nascut baiat si'o data cu'aceasta perioada minunata numita adolescenta am avut ghinionul de'a'ntretine o relatie cu o persoana de sex feminin lucru exasperant care ma scoate din sarite. 
         Mai mult decat odata in aceasta viata si desigur in relatia mea amoroasa cu iubita mea am contemplat omorul, autorul fiind ego iar victima fiind aleasa inimii mele, si hai sa fim sinceri, oricine citeste aceasta postare la un moment dat a contemplat omorul, insa eu m'adresez demografiei masculine. 
          Atunci cand stai in proximitatea ei gandindu'te la ce'ai sa faci odata ce implineste varsta legala acceptata de tara in care te afli pentru a'ntretine relatii sexuale iar ea te tot intreaba ce'ai facut in ziua respectiva sau care'ti este parerea asupra unui lucru banal caruia nu i'ai da niciodata nici cea mai mica importanta, gandirea ta se'abate catre cele mai ingrozitoare metode de tortura. 
           Insa noi nu putem face asta, nu putem sa ne uitam in ochii persoanei iubite si sa'i aruncam o grenada pe gat, ar fi prea mult de curatat dupaia, iar eu unul recunosc ca omorul este gresit si ca viata detine o anumita valoare pentru noi, insa de n'as gandi in acest fel, de n'as detine aceasta teama de'acest repros social atunci probabil ca i'as arunca iubitei mele o grenada pe gat de mai multe ori. Lucrul care doresc sa'l subliniez este ca toti detinem astfel de ganduri perverse la un anumit nivel visceral in special acele persoane care detin, testosteron, in organismul lor, deci ma fascineaza cand cineva decide sa impinga limitele, sa rupa barierele justitiei sociale si sa omoare pe cineva. 
          Pe Discovery Channel, sunt numeroase seriale care cerceteaza unele dintre cele mai brutale crime comise vreodata de catre mainile noastre si'am observat un anumit model, un tipar prezent in infractiunile comise iar elementul predominant este acesta : mereu este un tip care'si omoara sotia, fapt ce poate fi inteles cu usurinta, insa mereu sunt prinsi. Lucrul care ma perplexa este ca prinderea si pedepsirea lor nu este dusa la capat folosind mijloacele moderne oferite de catre tehnologia noastra in combinatie cu atitudinea si intelectul celor ce lucreaza in serviciul legii pentru ca politistii sunt destul de nechibzuiti. Singura modalitatea prin care tu, ca infractor/criminal ce esti, sa fii prins este daca te'nregistreaza c'o camera video, si daca esti la fel de nechibzuit ca cei ce te urmaresc, iar eu ma simt oarecum obligat sa ofer o serie de sfaturi celor ce'si doresc sa'si omoare partenerii de viata de sex feminin si sa scape cu asta : 
1. Niciodata nu te certa cu sotia/prietena ta, scurt timp inainte de'a comite crima. Prefa'te ca totul este bine, macar pentru un an.  
2. Nu'ti omora sotia doar pentru polita de'asigurare pentru ca tu ai datorii de platit, pentru ca te vor cerceta si te vor prinde. 
3. Nu intretine o aventura cu altcineva in acelasi timp. Daca vrei sa experimentezi alte lucruri nu'nteleg de ce un divort n'ar ajuta sau n'ar fi deajuns, insa daca sunt lucruri ce nu doresti sa le pierzi in partaj sau daca'ti doresti custodia copiilor atunci este mai bine sa nu detii o alta relatie c'o amanta. Un alt lucru ridicol care'l tot intalnesc este ca unii dupa ce scapa de sotiile lor, se recasatoresc o saptamana mai tarziu. De ce'ai face asta ?
4.Exerseaza'ti alibiul de cel putin 10 ori in oglinda inainte de culcare si'ncearca sa pari cat mai convingator posibil.
5. Nu incerca sa pui la cale un plan ingenios si complicat. Daca planul tau detine mai mult de trei etape, sansele de esuare sunt destul de mari, iar eu stiu asta pentru ca de multe ori planul nu mi'a functionat pentru c'a'mi place s'am cel putin cinci etape. 
Sansele ca un criminal in serie sa'mi citeasca postarea sunt destul de mici insa pentru cei ce'au acea sete de sange pe buze, sper sa v'ajute la ceva. Eu desigur nu sustin si sunt de'acord cu omorul in niciun fel sau chip insa daca doresti sa comiti o crima, fii destept, fii creativ si joaca'te un pic, distreaza'te. Nu'ti omora sotia sau iubita intr'un mod lenes doar ca apoi sa intri la'nchisoare o saptamana mai tarziu, fii istet. 
Doar pentru ca esti un criminal sociopat si depravat din punct de vedere emotional asta nu'nseamna ca trebuie sa fii si babalau nu ?

Deus ex ?,

           Ante Scriptum : este o onoare sa postez pe acest blog.
          Epicurus sau Epicur, antic filosof grec, filosofia caruia este precursul metodei stiintifice, a propus urmatorul argument : "Vrea Dumnezeu sa opreasca raul dar nu poate ? Atunci nu este onmipotent. Poate Dumnezeu sa opreasca raul, dar nu vreau ? Atunci El insusi este rau. Poate si vrea Dumnezeu sa opreasca raul ? Atunci de ce mai exista rau in lume ? Nu poate si nu vrea sa opreasca raul ? Atunci de ce Il numim Dumnezeu ?" 
         Majoritatea persoanelor credincioase revoca aceasta enigma. Refuzul acestui filosof de'a crede in lucruri pentru care nu exista dovezi empirice, este deasemenea un precursor a ceea ce noi numim astazi "umanism secular". A permis accesul femeilor si a sclavilor in scoala sa, demonstrand ca zeii nu intervin in treburile terenale ale oamenilor, fiind irelevanti vietii umane. Sustinea ca moartea este sfarsitul vietii, si ca acest sfarsit al vietii, nu constituie un motiv ca sa ne fie teama. Daca acest filosof ar fi trait in aceasta era contemporana, putem presupune cu usurinta c'ar fi fost un ateu, desi unele dintre lucrurile pe care le sustinea si le preda altilor pot fi anulate si respinse, pentru ca in tot acest timp, de la moartea sa, noi idei au nascut, ce'l contrazic pe deplin. 
          Odata cu'acest enigmatic argument apare si'ntrebarea : "De unde vine raul ?", iar in aceasta postare vom analiza numeroasele explicatii si raspunsuri la aceasta dilema. 
          Conceptul de "teodicee" este o ramura a teologiei, care, conformul dex'ului, este o doctrina filosofica/religioasa care incearca sa demonstreze ca existenta raului, nu infirma bunatatea divina. In alte cuvinte argumentul lui Epicur are o'ntreaba ramura teologica dedicata respingerii sale. 
           Un raspuns des intalnit la'ntrebarea "De unde vine raul ?", este urmatorul : "O persoana credincioasa nu este pe deplin convinsa de acea enigma, pentru ca ea recunoaste ca viata este eterna, iar viata noastra terenala nu reprezinta decat un test." In alte cuvinte Dumnezeu este capabil sa opreasca raul dar nu vrea, insa motivul sau nu este apatie, ci dorinta de'a ne testa vrednicia noastra de'a fi salvati. Acest raspuns ar fi putut fi considerat ca fiind valabil inainte de apogeul neurostiintei, inainte de'a realiza ca a noastra constiinta este determinata de catre componentele noastre cerebrale. Acel suflet imortal ce ne poate transporta constiinta pe alte taramuri, permitand viata dupa moarte, nu a fost demonstrat sa existe niciodata. Mai mult de'atat ideea ca viata noastra este un test, poate fi respinsa cu usurinta in urma unei examinari minutioase. Un test pe pamant este formulat pentru a masura abilitatilor celor ce il dau, insa Dumnezeu este deja constient de caracterul moral a fiecarui individ de pe Pamant. De ce sa ne testeze ? Insa sa presupunem ca El chiar nu este capabil de'a sti cine este vrednic de salvare sau nu, fara a face testul; tot nu are sens. Imagineaza'ti ca esti in clasa a opta si ca profesoara ta este pregatita sa te testeze. Cu fiecare foaie ce'o da, impartaseste fiecarui elev timpul estimat ce'l are pentru a termina testul. Unii elevi au la dispozitie o ora, unii au un minut; altii au o secunda iar altii au o luna. Unele teste sunt scurte, altele sunt lungi. Unele teste au intrebari precum : 2+2= ?, iar unele te pun sa explici teoria relativitatii. Ar lua cineva in serios rezultatele acestui test ? Sunt destul de sigur ca fiecare elev ar arunca testul la gunoi si'ar incendia clasa. Ca un test sa fie o masura a capacitatii mentale sau abilitatii unei persoane trebuie sa fie acelasi pentru toti. Ideea ca viata este un test este ridicola pentru ca mereu auzim pe cineva zicand ca viata nu este corecta. 
             Un alt raspuns la dilema este urmatorul : "Dumnezeu nu reprezinta niciunul dintre acele lucruri. El este mai presus de'atat", iar aici intervine o critica des intalnita : "Dumnezeu se afla in afara razei noastre de'ntelegere". Problema primordiala ce rasare este urmatoarea : face ca existenta Lui sa fie imposibil de criticat. Imagineaza'ti ca eu iti spun ca imi sunt propriul tata. Apoi ori de cate ori cineva doreste sa sublinieze ca acest fapt este irational, as spune ca nu pot fi propriul meu tata, nu dupa biologia si genetica pe care voi o cunoasteti, pentru ca eu ca persoana ce'mi sunt si propriul tata in acelasi timp, sunt o exceptie a legilor fizice, genetice si biologice. Eu sunt dincolo de realitate. Lumea ar rade de mine si pe buna dreptate, pentru ca nicio idee nu trebuie sa fie lasata deoparte fara sa fie analizata doar pentru ca noi pretindem ca este dincolo de reguli. 
           Urmatorul raspuns este ca raul reprezinta absenta binelui asa cum si'ntunericul este absenta luminii. Dumnezeu nu a creat raul, insa a creat creaturi numite "oameni" care pot alege intre bine si rau. Problema : daca Dumnezeu a creat acesti "oameni" capabili de'a alege calea cea rea a Fortei, atunci El tot a creat raul. Daca asta nu te satisface, atunci Dumnezeu a creat omul cu'o trasatura de rebeliune indeajuns de predominanta incat sa manance din fructul interzis si sa fie izgonit din Eden. Deci biologia noastra este cauza raului, iar Dumnezeu este cauza biologiei noastre, si cum poate fi raul absenta binelui ? Genocidul este absenta bunatatii ? Nu au existat nazisti buni, chiar toti erau diabolici ? Raul este un act, iar noi il cauzam cu proactivitate. Nu reiese doar din absenta binelui : cand iti lovesti copilul pentru ca ti'a murdarit covorul esti considerat un parinte rau, si prin urmare nu'l iubesti ? Cand mergi pe strada si vezi un om care cerseste iar tu literalmente nu ai cum sa'l ajuti asta nu'nseamna ca in mod automat esti rau. Noi ca fiinte umane avem actiuni clasificate ca fiind Bune si altele ca fiind Rele. 
          O alta explicatie, iar aceasta este cea mai amuzanta, este ca raul este cauzat de catre o forta a distrugerii, numita : Diavol (sau Satana, sau Dracu', sau Bau'Bau). Acest Diavol este printul intunericului, a Infernului, iar el se'asigura ca tu sa cazi in ispita pentru ca tu apoi, sa arzi in focuri eterne in agonie si suferinta. Dumnezeu te iubeste si doreste ca tu sa ajungi in Paradis, savarsind fapte bune pe Pamant iar Diavolul planteaza semintele raului in tine, dorind sa'ti acapareze sufletul. Cu'aceasta idee exista o multitudine de probleme : Dumnezeu ar trebui sa fie omnipotent, deci ar putea sa distruga Diavolul intr'un instant. De ce nu se manifesta pe Pamant sa ne'arate care'i calea cea buna, pentru a evita damnatiunea, de ce'ar permite existenta unui Diavol ?, acest print al raului fiind opera Sa, pentru c'asa cum toti stim Lucifer este un inger cazut, izgonit din Paradis, de catre Dumnezeu, facadu'L pe El, autorul raului.  
           Dar sa presupunem ca nu exista Dumnezeu. Dumnezeu este doar o poveste destinata explicarii aceste lumi infricosatoare si'a'ncercarii de'a controla mintea umana in timpuri primitive. Atunci, de unde vine raul ? In asa o lume, raul n'ar veni de la un Dumnezeu, de la un Diavol sau de la noi. Raul ar fi un element fundamental in tesatura ce formeaza Universul, in Mama Natura insasi. O forta de distrugere dar si de creare. O forta identificata cu suferinta ce fiecare creatura indura, iar cu apogeul tehnologiei noastre, cu'aceasta culminare a intelectului nostru, noi suntem marcati ca fiind cele mai meschine creaturi existente. 
           Vina nu se afla in stele, ci in noi insine. In directivele implantate in creierul nostru de catre mecanismul de supravietuire ce'a domnit in noi de'alungul milioanelor de ani de evolutie, raul infloreste. Raul va continua sa existe atat timp cat exista viata in competitie. Noi ca fiinte umane, suntem doar prima specie care'a reusit sa identifice acest concept de rautate, si lamentam oroarea lui. Niciodata nu vom putea supera aceste orori daca vom continua sa le privim dintr'un punct de vedere teologic. Probabil ca raul suprem ce Dumnezeu l'a dezavarsit vreodata, a fost sa lase fiintele umane sa se'ndeparteze de la adevar. Face ca raul sa fie acceptabil, placut la gust si admisibil. Pana cand nu renuntam la Dumnezeu, nu putem renunta la rau. 

mda :)

Eu voi continua sa postez aici.

wordpress sux. <3

De-aș fi știut

Scriu dimineața, căci toate mi se întâmplă peste noapte. Trăiesc noaptea drame drastice ce-mi străpung sufletul ca niște alice, iar dimineața trebuie să le scriu cucui cu cuie pe sicriu, ca pe un vis vis-aviz de rai ce nu vrei să-l uiți căci n-ai nimic mai bun.

Simțeam căzându-i petale roș pe picioarele-i roz-alb, iar eu, le suflu, tandru. ”Andru…” spune ea, c-un ton lăsător, ”eu plec căci plac pe altul. Să te plac ar avea un rost prost, nu vezi?”
Vibra în el fibra sticloasă ce-i oglindea în ochi-i negri ca de petrol. Ce rol să mai joace, damele-i jestoace!
Ea se uita prin mine, la fel cum și eu am uitat multe altele înaintea ei, și-i zic ”uită!”, oprindu-mă din cântat fals. Și-a uitat… A uitat de noi și de ei, de mine și de voi, dar arterele dor căci ai uitat și de doi.
Doi ochi negri – petrolul. Zile-ntregi negre precum nămolul – rafinăria mea, din care-mi pompez acum prin țevile-mi roșii cea mai bună benzină. Bina pe care-mi beau regretele, strig secretele și stric cetele neuronale – navale vasuri ce-mi vâslesc prin tâmple – ce-a văzut multe morți, multe porți ce-a ținut, retoric întreabă: ”Andrule, cum ai fi putut?”

De-aș fi putut…

Mulțumesc pentru laude! Am primit câteva personal, țin să vă mulțumesc, deși par ca un pumnal auresc ce-l primesc în piept.
Cum v-am învățat, mă-nchin în fața ta, cititorule!

Îmi cer scuze față de ceilalți membri ai blogului www.unblogserios.blogspot.com dacă cumva deranjez prin postările-mi frecvente.

Nevânătorul

Nu te pot minți pe tine, cititorule.
Și mie, ca multor altora, toate mi se întâmplă peste noapte. Peste noapte, uite așa, cad iarăși în dragoste, și multe ori degeaba, căci ele vor altceva. Și mă schimb dar rămân același sub coaste, cu toate domnișoarele mele, dar nu vreau s-ajung că ei, falși, cu pachetul de biscuiți din pieptul gol gol, nu vreau s-ajung ce ieri vedeam ca pe o pacoste. Și acum mă îndrăgostesc încet de o domnișoară ce nu-i a mea, sau va fi.

Aranjez acum cravata, ce faci? În timp ce trag din țigară, visez la anacuzie. Aștept clepsidre să golească nisipul ce oglindește marea albastră, poate trece, rece, cum e el, și-ar să vină un alt eu.

Îngere beat, băiete, bate măsura unui timp fericit, acum cum se cade să-mi cânți nocturne-n noaptea noastră? Vreau să te întâlnesc, amice. Să mă văd pe mine așa cum sunt, cum mă văd în măduva văduvă de-o vreme vraiște.

Astăzi, ea e cea mai frumoasă față de pe-acest cearșaf. Și iubește. Dar îngeru-mi nu o are. Și totuși sunt fericit, și zâmbesc spre infinitu-mi din mine, căci nu pot, dar vreau.

Un om aproape fericit

Sunt un scriitor nou, aici, pe ”Un blog serios”, dar nu și pe blogspot. Am avut câteva tentative de a scrie ceva acilea, la dumneavoastră, dar au eșuat. Simt că ar trebui să mă prezint.

Acesta sunt eu, prin tot ce voi mai scrie aici, cu toate-mi bune și toate-mi proaste. Sunt Andru. Andru și atât. În 2010 eram altcineva. În 2010 eram cineva care înșela și tot timpul vedea o femeie mai bună decât cea de lângă el. Andru, în schimb, el iubește, uneori prea mult, uneori prea laconic, uneori prea ludic, însă iubește.

Andru are 20 de ani, împliniți. Îi place bluesul și motivele folk-rock. El e liniștit trăgând din țigara-i mută, mută Cavalerul ca să-și apere Regina, chiar dacă jocul s-a terminat după mat.

Voi scrie și aici, în paralel cu blogul meu personal și rorschachian: Un Om Aproape Fericit.

Andru, vă salută cu respecte! Și încă odată, simt că am spus prea multe. Până data viitoare, stimate cititor.

Noapte la munte, noapte carpatina...

        Cred ca este deja a 4-a zi de cand am ajuns la munte si...fuck, e genial.Va imaginati ca sunt extrem de optimist, ma asteptam la niste plimbari seci pe drumuri murdare si pline de noroi insa.Hai sa fac o mica comparatie.Voi incepe cu: Munte>Mare.E simplu, nu?Aerul e mult mai bun, persoanele sunt super amabile(si vorbesc foarte ciudat), nu sunt atatea gunoaie in padure pe cat sunt pe plaja, iar mancarea e de zeci de ori mai buna...
         Ma rog, e primul an in care am nimerit atat de bine si asta probabil ca nu am fost nevoit sa merg cu ai mei si am fost cu matusa'mea, ceea ce inseamna ca nu pot chiar sa stau sa lenevesc toata ziua, dar totusi am mai multa libertate.Totusi, e enervant in momentele in care nu am voie pe poteca aia ca "e pericol de vipere" nu pot merge pe nu stiu ce busteni ca daca alunec, ca nu am voie sa ma catar pe nu stiu ce sau sa fac echilibristica pe poduri.Life ain't fair!(oricum am facut toate acestea, dar a trebuit sa aman pana in momentul in care nu mai era atenta).Pensiunea la care sunt cazat e superba(4 stele ^^), privelistea sublima si fuck yeah, am o chitara cu mine!
         Evident, exista si parti proaste:drumul de 13 ore cu masina.Nu exagerez catusi de putin, este absolut infiorator...chiar am adormit de atata plictiseala.Am incercat sa caut o activitate gen: numaratul bisericilor!Dar m'am oprit cand am vazut ca nici nu am facut 100 km si am numarat 30 de biserici(nu exagerez).Vedeti ce neam de marionete crestini suntem? 
          Ma rog, o serie din minunatele poze facute:

 *Vlad adormit in masina, aparent, doar atunci imi pot tine gura ^^*









*Sunt un fotograf jalnic, nici nu am aparat, e al lui unchiu-meu, dar a trebuit sa merg fix langa cascada pentru ele si a meritat ^^*

Ma rog, urasc pozele cu mine, nu zambesc prea des, mai ales in rarele poze in care ies si eu(Simyx stie cel mai bine, empty smile, remember?), dar ce pot sa spun, e o chitara draguta ^^.  Pentru cei care nu au fost anul acesta in vacanta,  wish you a beer!

Capitolul 3

A doua zi cand m-am trezit,mi-am simtit trupul istovit.Ranile abia incepeau sa ma doara.Am gemut scurt,incercand sa-mi intorc capul catre usa.Unchiul a venit imediat si mi-a zis ca e aici si ca nu e nevoie sa fac niciun efort.Am incercat sa vorbesc,dar durerea nu mi-a permis sa imi departez mult buzele sau sa schitez vreun zambet.

- Cand voi putea pleca de aici?am intrebat,fara prea mari sperante in suflet.
-Cand te vei face bine,evident!Dar nu stiu cat timp va presupune asta.
-In curand se termina scoala...Voi apuca ziua aceea in banca mea,nu?
-Nu promit nimic,Moka.Maine vor veni niste oameni,iar tu va trebui sa raspunzi la intrebarile care iti vor fi puse.Ai inteles?
-Vreau doar sa ies de-aici...

Unchiul pleca din nou.Sayuri si Sanako au venit dupa scoala sa ma viziteze.
-Toate fetele iti duc dorul....,mi-a zis Sanako.
-Si mie mi-e dor de voi.
Am mai stat de vorba ca-ntre fete pana la ora cinci dupa-amiaza.Apoi m-am culcat.

Doar n-ai de gand sa le spui versiunea ta.Cine te va crede?

Dupa ce am auzit aceste cuvinte in somn,m-am trezit instantaneu.

-E cineva?am intrebat sfioasa.

*tacere*

 Am vrut sa inchid ochii ca sa ma culc,dar i-am deschis imediat ce am simtit doua maini reci pe gatul meu,care voiau sa ma sufoce.Nu era nimeni langa mine,iar aerul devenea tot mai greu.Am facut un supraefort ca sa-mi ridic mana si sa rastorn un pahar plin cu apa.Dupa putin timp de la spargerea acestuia,a intrat in salonul meu o asistenta.Vazand ca abia respir,l-a chemat pe medicul care are grija de mine.

-A incercat sa se sinucida!a strigat asistenta la barbatul imbracat in alb.

Cand am auzit grozavia,am vrut sa ripostez,dar conditia mea fizica din acel moment nu m-a lasat.Doctorul l-a sunat imediat pe unchiul Isamu.Acesta a venit intr-o fuga,iar cand a aflat ce s-a intamplat,s-a suparat  foarte tare.A venit la mine si mi-a zis :

-Aveam incredere in tine,Moka.Am crezut ca esti puternica.M-ai dezamagit profund.

O lacrima mi-a curs pe obraz in acel moment.Eram neajutorata.

-De maine vei sta sub supravegherea permanenta a unui gardian.Nu incerca sa te opui situatiei.

Unchiul a plecat apoi.Cateva saptamani n-a mai venit sa ma vada.Era ultima saptamana de scoala.Nici macar colegele mele nu mai veneau.Singura care se ostenea sa vina era Sanako.Venea rar.Innebuneam singura.Gardianul nici macar nu vorbea cu mine.Fenomenele ciudate au incetat si ele o perioada.Ma culcam in fiecare noapte cu frica.Ma simteam abandonata.

Intr-o seara,pe cand fredonam iar acel cantecel,s-au stins toate luminile in spital.Apoi s-a auzit un scartait care mi-a inghetat sangele in vene.Cineva inchisese usa.Sa fi fost gardianul?E dormea....

Dintr-o data am simtit ca sunt dezvelita.Cineva imi mangaia gleznele.Incepeam sa disper si sa  tremur.Posibila persoana s-a asezat pe scaun apoi.Am luat o foarfeca de pe masuta de langa pat si am ascuns-o la piept.Cand lumina a revenit,am inchis ochii.Barbatul s-a ridicat de pe scaun si s-a apropiat de patul meu,vazandu-ma dezgolita.

-A fost doar o pana de curent,mi-a zis.

Cand a luat cearsaful de pe jos ca sa ma inveleasca,m-am ridicat intr-un suflet si i-am infipt foarfeca in burta.Curpinsa de furie,am luat din dulapior cutitul cu care imi curat fructele si l-am injunghiat fara mila,cu numeroase lovituri.Barbatul a cazut la pamant fara suflare.Cand am realizat ca e mort,am aruncat cutitul pe podea si am cazut jos.Am inceput sa plang si sa urlu.Eram traumatizata.Auzeam aceeasi voce razand,laudandu-ma pentru fapta comisa.

A doua zi am fost arestata.Am fost tinuta in arest pana cand s-a constatat ca sunt labila mintal.Usor,usor deveneam astfel.In ultima zi de scoala,cand toate prietenele si colegele mele aveau sa ia premii si sa se bucure de vacanta,eu am primit vestea care avea sa-mi schimbe viata : urma sa fiu trimisa la un ospiciu.

Izgonit in Paradis

      "Oare se mai gandeste la mine?Poate ca deja m'a abandonat uitarii.Probabil ca acum a intalnit o persoana si incearca sa ma uite, dar eu nu o pot uita.Pot trai cu asta...ori cel putin asa credeam."
      Dite analiza toate acestea in coltul sau de rai, pe cand toti ceilalti pareau sa se distreze de minune in conversatii despre toate intamplarile vietii.Toate prostiile posibile, persoanele pe care le'au cunoscut, evenimente, intamplari mai mult sau mai putin fericite.Vorbeau despre tot ceea ce Dite dorea sa uite; cata fericire se poate observa in glasurile unor oameni abia morti!
      -Salut, nu vrei sa ne impartasesti si noua cate ceva?Cum ai murit?
      -Eu nu am murit.Voi sunteti cei demult morti aici.Mor doar de plictiseala.
      Si pleca lasandu'i pe ceilalti cu gura cascata, departe, cat mai departe de ei.Paradisul nu este catusi de putin precum au spus ceilalti.In aer persista o mireasma dulce, la inceput era placuta dar cu timpul a inceput sa ii provoace repulsie. Nimic nu ii era pe plac aici si in plus se simtea atat de singur, dar era hotarat sa o astepte parte din vesnicia sa cu certitudinea ca si ea va ajunge tot in  rai.Unica parte partial placuta era ca toata aceasta "pardoseala" este formata din straturi groase de nori si mereu ii dadea impresia ca pluteste.In rest, doar persoane si ingeri care fug de colo-colo cu cine stie ce treaba, de parca ar veni sfarsitul lumii iar ei s'ar grabi sa il prinda!
      "Cum a putut interveni rutina pana si aici?Puteau aduce macar putina culoare in locul asta, m'am plictisit de tot si... cand am murit?!Am nevoie de o activitate, orice fel de activitate!"
       Tot mergand asa printre gaze de nori, se simti de'a dreptul drogat, desi nu a incercat niciodata droguri sau orice altceva in timpul vietii.Brusc, Dite se gandi ca e posibil ca toata viata lui traita ca o persoana de treaba a fost cea mai proasta alegere.Desigur, cu putina atentie putea gasi prostii si mai mari, dar totusi ar fi trebuit sa profite de viata pe cat putea, caci acum nu putea face mai nimic.
        -Hei, ai o clipa?
        -Timp este tot ceea ce am.Ma asteptam sa vii, s 'a intamplat ceva?
        *Pana si marea divinitate imi pare banala.De ce ar alege o simpla forma de om cand el este "absolutul",eu unul mi'as modela chipul...sau mai de graba as scapa complet de el.Cata cruzime sa ii ofere omului chipul si asemanarea lui, sa il faca....sa il faca om.*
         Gandurile sale se oprira brusc la ideea ca Dumnezeu i le'ar putea citi...
         -Problema e ca nu s'a intamplat nimic.Absolut nu se intampla pe'aici.Ma plictisesc ingrozitor.Poti sa imi dai o camera, ceva, orice?Ah, cat imi lipsesc sunetele unei chitari.
         -Imi pare rau, nu te pot trata diferit fata de ceilalti, chiar daca ai merita'o.Ia'ti o harpa, gasesti astea peste tot.Ador sunetul harpei, ai putea sa imi canti ceva!
         -Nu harpa este ceea ce imi doresc...
         -Dorinta?Voi, oamenii, nu stiti nimic despre dorinta.Ar trebui sa te bucuri ca te'am primit aici, intre noi.Mereu m'ai negat intru totul, iar din cate observ...chiar si acum ai dori sa imi negi existenta.Ai noroc ca esti o persoana mai buna decat multi dintre cei credinciosi.Nu pot intelege cum unul ca tine a putut aparea!Du'te si fa'ti prieteni, ai fi surprins sa vezi cate persoane interesante se afla aici, pana si eu mi'am luat liberatatea de a vorbi cu unii din ei, desi nu o fac prea des.
         *Oare imi face un serviciu vorbind cu mine?*
         -Nu vreau prieteni noi, sunt persoane atat de putin animate!Iar in fond, toti prietenii mei sunt in iad.
         -Acum ce'ai vrea?Infernul nu este pentru cei ca tine.Acum, te rog, gaseste'ti o activitate, ai putea sa te mai gandesti asupra acelei harpe.
         Dite pleca fara a'si lua ramas bun.Uneori, i se parea ca atunci cand vorbea cu acea persoana nu avea nevoie de cuvinte...se gandea destul de des ce putea gasi marea divinitate atat de fascinant la el.        *Cat de frustrant, inca se joaca cu noi.Pana si aici, suntem jucariile lui.M'am saturat sa fiu distractia unuia ca el."
        Brusc, Dite se opri ingandurat, incercand sa faca abstract de toate rasetele si zambetele celor din jur.
        *Daca vrea sa devin unul dintre ei?Poate vrea sa ma converteasca, sa ajung un oarecare de'aici...Nu as putea sa suport sa am zambet tamp pe fata toata "vesnicia".Locul asta trebuie sa aibe niste reguli, un panou ceva.Iar daca le incalci, ce se poate intampla?Te vor omori?Nu, te vor trimite in iad...*
        Ideea ii provoca un scurt suras pe chip.Tot ce trebuia sa faca e sa gaseasca acea regula...
       *Oare ce ii displace mai mult decat necredinta?Probabil violenta...nimic altceva nu l'ar putea infuria, nu?*
       Pe cat era concentrat, tipul ce putin mai devreme dorea sa stie felul in care a murit se apropie ezitand.
       -Hey.Imi pare rau pentru mai devreme, dar pe'aici toata lumea este amabila si ne cunoastem intre noi.Doar tu pari mai rezervat in ce priveste astfel de lucruri...
       -Pleaca.
       -Uite, ar trebui sa fii mai sociabil, nu ai de gand sa iti petreci vesnicia in pustietate, nu?
       -Taci dracu' din gura.
        Enervat la culme, Dite incerca sa il loveasca pe individ, aruncandu'si pumnul asupra chipului sau ingrozit.Era cert ca il va lovi din plin, drept in nas, iar pentru o secunda ii fu teama ca nu cumva sa i se intample ceva.Nu era chiar un amator al violentei, drept pentru care nu isi folosise pumnii decat in putine ocazii.Iar in fond, ce putea sa pateasca, sa moara?
        Dar nici nu apuca sa "finalizeze" lovitura, caci dintr'o data fu mistuit de flacari arzatoare, incat isi retrase rapid pumnul datorita durerii.Toata pardoseala disparuse, totul ramas erau flacari si un pamant dur rosiatic care ii ardea talpile.
        Mireasma aceea dulce a fost acum inlocuita cu o duhoare inecacioasa  ce il facea sa lacrimeze. Aerul uscat iti sfasia gatul cu forta unor lame inrosite iar caldura era insuportabila.Zgomote hade il urmareau, strigate de agonie ii amorteau urechile, racnete de ura si furie isi cautau  drumul inspre el transmitandu'i parte din imensele lor dureri si suferinte.
        -Te asteptam, ce ti'a luat atat?Sunt absolut sigur ca ai murit cu mult inaintea noastra, de ce ajungi abia acum?Desi nu mai stiu ce inseamna "inainte" sau trecut...Locul asta iti mistuie prezenta intru totul...
        Prietenul sau din copilarie ii spuse toate acestea pe cat era lungit pe o cruce impunatoare, aparent rastignit.Picaturi incete de sange i se prelingeau pe chip, dovedind un sacrificiu enorm la fiecare cuvant spus.
        -Eu a trebuit sa ocolesc drumul pana aici.
        -Ah, mereu ai mers pe propriile'ti principii.Dar tot aici ai ajuns...
        Cuvintele se stinsera pe buzele'i insangerate.Atentia lui Dite fu in schimb atrasa de persoana ce il privea insistent la distanta de doar cativa pasi.Parul roscat ii cadea pe umeri, palind frumusetea flacarilor arzatoare din fundal.Chipul brazdat de dureri isi manifesta suferinta prin zambetul amar, care se amplifica cu fiecare secunda cu care il privea pe Dite.Tandrete impreuna cu suferinte provocate de torturile infernului.Ce combinatie incantatoare!
        Ea se ridica brusc, merse la el, il cuprinse de dupa umeri si il saruta staruitor.
       -Sa nu iti imaginezi ca te'am uitat.
       -Dar tu...ce faci aici?Locul tau nu e aici, tu...tu ar trebui sa fii in Paradis.
       -Te asteptam.Si oricum, sinucigasii nu au voie in Rai.
       Il saruta iarasi, mai lung, mai romantic, mai patimas.
       Flacarile iadului ii inconjurara, arzandu'i pana la os...mistuind sarutul intr'o vesnicie.


      "Te iubesc şi te voi iubi întotdeauna, iar dacă şi după moarte oamenii iubesc, te voi iubi şi eu, şi mai bine cu tine în iad, decât fără tine în Paradis."
                                                       Dante Alighieri

-.-"

    Okay, oficial, Alex(I love to say fuck/Nuke the cross) vrea sa plece, in ideea in care el considera ca blogul nu se mai potriveste stilului sau(am dreptul sa interpretez cum doresc).Desigur, nu sunt catusi de acord cu acest lucru, dar daca el asa doreste, sa faca ce vrea!
     Toate acestea sunt pentru cei care doresc ca el sa ramana.Speranta moare ultima.Facem petitii.Semnati prin comentarii.Una e de la mine, cu cat mai multi cu atat mai bine.99% din acest blog este facut de el.Din acest moment, rog persoanele care citesc acest blog sa lase un comment prin care sa isi manifeste dorinta ca el sa ramana.
     Probabil inseamna mult pentru mine, mai ales ca eu sunt aici datorita lui.Oricum, avem un nou autor, vecinul meu, Alex(nu il inlocuiesc, sa nu va imaginati asta!)si desi nu am mai postat de ceva timp am multe postari de incheiat.Sab lucreaza la fanfic-ul ei(i'm still waiting for it -.-"), alex la povestile lui fantastice, iar eu cu prostiile mele.
     Nici nu va imaginati ce ne cacă mintea!

Amortit.

     Si stau iarasi in fata calculatorului, parcurgand cu atentie vechile mele liste de melodii, hotarat ca nu am cum sa fi gresit in alegerea gusturilor muzicale(Yeah, actually it really is a choice!).SOAD, BFMV probabil pentru voi astea sunt doar....niste litere, pentru mine erau niste zei(ii slujeam mai mult decat pe Dumnezeu ^^).Imi place parul meu, toate accesoriile mele, de la diverse medalioane cu si mai diverse simboluri, pana la tot felul de bratari, inelul, chiar si pufurile de pe brat.Sunt ceea ce am vrut sa fiu mereu!
     Stiti cum se spune, cum o iei si cum o dai, heavy mietal never die!

Capitolul 2

Dupa conversatia cu doamna Fumiko,m-am hotarat sa ma duc iar in biblioteca baietilor sa vad ce s-a intamplat.M-am dus direct in sala de lectura,dar nu era nimeni.
-Domnisoara,ce faci aici?m-a intrebat unul dintre gardieni.
-Eu...aaa...cautam pe cineva.
-N-ai vazut ce scrie pe usa de la intrarere?''Accesul elevilor este interzis.Inventar.''
-Dar am fost azi aici!
-Poate in visele tale!Hai,sterge-o!

Chestia asta cu visele incepea sa ma obsedeze.M-am asezat pe o banca afara.Eram nelinistita.Nu-mi dadeam seama ce se intampla cu mine si cu cei din jur.Am inceput sa fredonez un cantec pe care nu-mi amintesc de unde-l stiu...dar care ma linisteste.

''vad dimineata
cum stelele curg
în clepsidra luminii

timp imaginar
masurat cu o clepsidra
de vise''

-Vise...,imi repet.

Vantul incepe sa bata cu putere si versurile mele il incaleca.Ma ridic si plec.

O aripa de lumina e strapunsa de intunericul din camera.Am doua colege de camera : Liniste si Singuratate.Unchiul meu,Isamu,nu m-a lasat sa impart camera cu alte fete.Vine in fiecare weekend si-mi aduce cate ceva.Pe celelalte fete le viziteaza parintii uneori.Ai mei nu vin niciodata.Nu i-am vazut niciodata.Unchiul mi-a spus ca eu am fost lasata in grija lui.Niciodata nu mi-a spus si motivul.

Ma duc la baie si observ o picatura de sange pe marginea chiuvetei.Ridic ochii spre oglinda.

-Ah!

*oglinda se sparge*

Era o lacrima stacojie pe obrazul meu.Ies in fuga din baie si ma indrept spre usa,dar spre surprinderea mea e incuiata.Inima incepe sa-mi bata cu putere.

Mai e cineva in camera...sau...

Geamurile se sparg in spatele meu.Incep sa plang de frica.Lacrimile mele sunt sange.Sange pur.Incep sa se auda voci,care devin din ce in ce mai stridente.Incerc sa le inteleg,dar e haotic.Totul isi pierde din esenta.Urmeaza un somn adanc...

*dupa cateva ore*

- S-a trezit! se aude vag o voce de fata.
Un barbat se apropie de mine.
- Moka,poti vorbi scumpa mea?
Unchiul.
- Esti la spital,draga mea.Nu-ti face griji,te vei simti mai bine dupa ce te externam.
Sunt internata?!
- Prietena ta,Sanako.te-a gasit inconstienta in camera ta.Erai plina de sange.Cred ca te-a atacat cineva.Vom afla noi cine,stai calma.
- Nu m-a atacat...nimeni.
- Draga, acum esti obosita si nu-ti mai amintesti.E normal.Cand te vei simti mai bine,ne vei povesti ce s-a intamplat.Trebuie sa ajutam politia cu detalii.
-Dar...eram singura.
- Moka,tu singura nu aveai cum sa te ranesti in halul asta.Ai rani adanci,mai ales pe piept.Din fericire pentru noi toti,nu ti-a fost atins niciun organ intern.Acum culca-te la loc.Vorbim maine,acum e tarziu.

Unchiul m-a sarutat pe frunte.Colegele mele m-au salutat si ele si astfel am ramas singura pe un pat rece de spital,in tenebra.

Cand ma voi pune pe picioare si voi fi in stare sa vorbesc fluent,le voi spune ce s-a intamplat.Trebuie sa ma creada.Eram singura si sangele acela...si totusi...ranile...de unde au aparut ranile?Ce s-a intamplat cu mine dupa ce am lesinat?De ce m-au lasat aici?Mi-e teama sa stau singura...se poate intoarce oricand...si poate fi fatal de aceasta data.

*trebuie sa precizez ca poezia despre clepsidra viselor nu imi apartine.este scrisa de Mihai Enachi.*








 

o fotografie fluturand ( si o lacrima peste ea)

Am avut azi-noapte un vis in care vedeam o fotografie fluturand,prinsa de o sarma.
 ~
In urma cu aproximativ 4 ani,cel mai bun prieten al meu(Andrei),cu care am copilarit de cand ma stiu,era grav bolnav in spital.In vara acelui an,dupa ce m-am intors din concediu cu parintii,am primit o veste: Andrei murise.
A fost un soc si a continuat sa fie pana cand l-am vazut in acel mormant.Nu mai semana deloc cu Andrei pe care-l stiam eu.Acum era deformat la fizic si tot ce mai aducea a ceea ce a fost odata,erau trasaturile fetei.Imi amintesc ca m-am apropiat de el si bunica lui imi zicea :
''Vorbeste cu el,Sabina.Spune-i ca astepti sa va jucati iar,sa va plimbati cu bicicleta...''
Am izbucnit in plans...si atunci,pot sa ma si jur,i-a curs o lacrima lui Andrei.Va spun exact asa cum s-a intamplat.Si bunica lui continua sa-mi zica:
''Plange,vezi?Ne aude.''

Imi este foarte dor de el,mai ales ca 80% din copilaria mea mi-am petrecut-o cu el.Tot ce tine de copilarie se leaga si de el.Ma gandesc la el aproape in fiecare zi.In ultimul timp m-am gandit mult.Mi-era ca un frate.El avea o sora,pe Cristina,cu care mai vorbesc din cand in cand si acum.Eram buni prieteni.Foarte buni,toti trei.Ne aparam unul pe celalalt,imparteam orice,cand doi se certau ,al treilea ii impaca mereu.Cred ca mi-a fost ceea ce se poate numi(si este foarte rar) PRIETEN ADEVARAT.

Si azi-noapte...acea fotografie...era cu el.Si probabil vrea sa-mi transmita ca si lui ii este dor de mine.
Au murit multi oameni pe care ii iubeam si care ma iubeau.Si uneori stau si ma intreb..de ce pleaca ei si raman cei care impartasesc doar ura si indiferenta?
Cel mai mult regret ca nu am fost sa-l vizitez la spital,pentru ca oricum nu-mi era ingaduit.Mama lui ...va imaginati...au fost si divergente intre familiile noastre,cu toate ca tatii nostri au copilarit si ei in acelasi bloc.Regret de asemenea,chiar daca eram doar un copil,ca nu i-am spus niciodata ce simt eu pentru el,ca mi-e ca un frate si ca-l iubesc foarte mult. Nu ne-am spus asta niciodata cred,dar o spuneam fara cuvinte.Prin fapte o faceam.Nu mai era nevoie de cuvinte.Poate ca el era fratele pe care mi l-am dorit.Nici nu mai stiu cand l-am vazut ultima data inainte sa moara.Nu mai stiu cand ne-am imbratisat pentru ultima data.Cand ne-am vorbit pentru ultima data si ce ne-am zis.Nici macar nu si-a luat ramas-bun.N-a avut cum.

In sinea mea,astept clipa cand ne vom reintalni,sa pot sa-i spun toate astea.Sa pot pur si simplu sa-l privesc zambind.Mi-a lasat un gol pe care doar el poate sa-l umple iar.Va spun ca e foarte dureros,e sfasietor,nici nu va puteti imagina daca n-ati trecut prin asta,sa vedeti cum cei mai buni prieteni pleaca de langa voi,fara sa puteti sa faceti ceva.Si era un copil..a murit chiar inainte de ziua lui,inainte sa implineasca 15 ani.

...

Capitolul 1

Intotdeauna ne desparte o mare de intuneric.O padure neagra si deasa,in care daca intri,devii una cu neantul.Tot ce gasesc e moarte.Dincolo de ea,esti tu si probabil faci acelasi lucru ca si mine:alergi in fiecare noapte dupa mine.Pastrez in suflet speranta ca intr-o zi tot efortul va fi meritat.Aleg sa cred in incertitudini.E tot ce ma tine pe linia de plutire atunci cand nu mai am in ce sa cred…
BOOM!BOOM!
*revin la realitate*
-Umm…da?intreb in timp ce ma ridic din pat.
-Moka,mai sunt zece minute pana incep cursurile.Ar fi bine sa nu intarzii iar.
Ugh,cineva care s-a obisnuit cu mine..
-Desigur.Ajung inainte sa se sune.
Prea mult efort!
*zambesc*
~
Intru in clasa si ma fac nevazuta in banca mea.Profesoara nu ma saluta si nici nu ma cearta cand intru la orele ei…stie ca mereu intarzii si asta nu pentru ca mi-e antipatica,ci pentru ca orele ei sunt mereu dimineata la prima ora.Imi scot cartile si ma prefac interesata de tot ce preda ea.Imi pun capul pe banca si-ncep sa ma gandesc,ca-ntotdeauna,la aceleasi lucruri care ma apasa zi de zi,noapte de noapte.Locuiesc la camin.Ma inteleg bine cu toti de aici,dar nu ma simt apropiata in niciun fel de nimeni.Alti prieteni nu mai am.Sunt anul doi si lucrurile incep sa se complice.Nu-mi place scoala.Sunt o eleva mediocra,dar nici nu-mi dau silinta.Am probleme mult mai importante decat scoala.Nici n-ar trebui s-o ridic la statutul acesta.Pur si simplu nu-mi pasa de cele patru clase prin care trebuie sa trec si acele examene idioate,pe care oricum n-o sa le iau.
DING!!DING!!
S-a sunat in sfarsit!
Sanako si Sayuri se indreapta spre mine.
-Moka,noi mergem la biblioteca.Vii?
-Mmm…as putea cauta o carte de vise..s-a facut!
Liceul e mare si e impartit in doua: fete si baieti.Exista cate o biblioteca pentru fiecare corp al cladirii.A noastra e inchisa temporar pentru un fel de inventar.Directorul ne da voie sa mergem in celalalt corp doar pentru biblioteca.
-Ce te-ar interesa sa citesti,Sayu?am intrebat-o curioasa.
-Despre vampiri.
Raspunsul a venit prompt.Subiectul ”vampiri” era un fel de tabu pentru noi.Se zvoneau unele lucruri in liceu despre ei si directorul nostru,domnul Kiyoshi a aflat si ne-a interzis sa mai pronuntam cuvantul asta.
-V…vam..piri?i-am raspuns cu vocea-mi tremuranda.
-Da.Mie imi plac vampirii.Nici nu-i pot numi monstri,cum fac ceilalti.Ii admir si vreau sa stiu mai mult despre ei.
-Sanako,tu nu crezi ca asta e o mare aberatie?Cum sa crezi in vampiri?am intrebat.
-Ma amuzi.Ti-am simtit tremurul din voce cand ai pronuntat numele lor.Crezi si tu in ei,dar nu vrei sa accepti asta.
*tacere*
-Hai,vino sa cautam titluri,mi-a spus Sayu.
-Dar nu crezi ca domnul Kiyoshi a cerut scoaterea cartilor pe aceasta tema din biblioteci?
-Daca e asa cum zici tu Moka,inseamna ca biblioteca noastra este inchisa cu acest scop.Pun pariu ca verifica iar si iar daca n-a mai ramas vreun volum de ars.
Cele doua au ras.Ma simteam ciudat.Le-am zis ca ma duc sa imi caut si eu ceva de citit. Pe cand mergeam printre rafturi,am avut o senzatie inumana.Pasii nu m-au mai indreptat unde trebuie,ci m-au dus in fata unei usi,pe care scria ”Sala de lectura”.Inainte sa deschid usa,mi-au aparut in minte imagini cumplite,cu oameni murind in chinuri groaznice,cu mult intuneric in care eram eu ingropata si doi ochi sangerii care straluceau in urma mea. Am deschis usa,dar imaginea a devenit neagra si ultimul lucru pe care l-am auzit a fost trupul meu cazand anevoie in bratele unui necunoscut.
 ~
Ingeri decapitati canta psalmi in edenul subpamantic.Copii inaripati se sinucid cu zambetul pe buze.Sangele-mi mocneste in vene.Intunericul te paralizeaza.Trupul tau inert se odihneste in bratele mele.Prabusirea incepe.Doua lumi se contopesc,iar tu nu vei mai deschide ochii multa vreme…Moka Akashiya.
 ~
Tresar dintr-o data.Gafai si sunt transpirata toata.Dar…
Unde sunt?
Ma uit in jur.Sunt in camera mea.
Adineauri eram la biblioteca.
Ma ridic din pat si ma duc la baie.Arat groaznic.Se aud ciocanituri.Cineva deschide usa.Sayuri.
-Sayuri,ce bine-mi pare sa te vad!Am crezut ca…
-Unde umbli?Tu stii cat e ceasul?
-Dar…am fost impreuna la biblioteca.Unde e Sanako?Ea m-a adus in camera?
-Ih?!Ar fi cazul sa nu mai aberezi si sa te pui cu picioarele pe pamant.Nu mie trebuie sa-mi dai socoteala,ci doamnei Fumiko.
-Dar…
-Dansa te asteapta in sala de clasa peste cinci minute.Pa!
Nu inteleg nimic.De ce are atitudinea asta fata de mine?
Ajunsa in sala de clasa,doamna Fumiko,o femeie la varsta a treia,ma astepta la catedra.Avea o figura necajita si ma privea fix in ochi,de parca m-ar fi implorat.
-Doamna Fumiko,eu…
-Ia loc,Moka.
Am tacut si m-am asezat.Nu intelegeam nimic din ce mi se intampla si nimeni nu-mi dadea voie sa vorbesc,sa intreb.Nu mi se dadeau explicatii.Se asteptau de la mine sa-mi fie rusine probabil sa mai deschid gura.
-Draga mea,initial am crezut ca nu vii la orele mele deoarece nu poti fi matinala,asa-i?
-De ce spuneti ”initial”?Intr-adevar,nu reusesc sa ma trezesc la timp,dar la celelalte ore vin.
-Nu s-ar zice.Ai un numar de absente care te-ar putea costa scump.Cu cele de azi,ai garantat nota scazuta la purtare.
-Dar azi am fost la ora dumneavoastra!Poate nu m-ati observat cand am intrat.Am fost apoi cu Sayuri si Sanako la biblioteca,puteti sa le intrebati!
-Moka,azi nu te-ai prezentat la nicio ora.Nu stiu ce-ti amintesti tu ca ai facut azi,dar cele doua prietene ale tale mi-au raportat faptul ca au batut in usa ta inainte de ore,si nu le-ai raspuns.Probabil dormeai.Daca situatia va continua asa,voi lua masuri drastice si va trebui sa te prezinti in biroul domnului director.Sper sa nu se ajunga aici,dar asta depinde doar de tine.

Stiu sigur ca azi am fost la biblioteca.Mi s-a facut rau.Altceva nu-mi amintesc.Sa fi fost un vis?Nu cred.Coincidentele sunt prea mari.Las pe seama oboselii,cu toate ca e foarte ciudat,incat ma sperie.

A tout mes amis

     Maine este ziua de 20, iar toti elevii de clasa a 8a vor avea un test destul de important pentru admiterea la liceu.Sincer, nici nu stiu daca maine este cel de la romana sau cel de la mate, oricum, vreau doar sa le urez succes persoanelor de clasa a 8a pe care le cunosc pentru ziua de maine.Nu vreau sa fac presiuni, nicidecum.
     Ma gandeam sa intocmesc o lista cu toti "prietenii" pe care ii am de aceasta varsta.Spun prietenii ca nu stiu pe cati ii pot numi prieteni, majoritatea sunt doar...cunostiinte, nici nu stiu cum sa le spun.Ma rog, incepem cu Alex ca si'asa ii ducem lipsa cu totii, apoi, hmm...Vivian, Bianca, Lex, Radu si ma opresc aici.Ma rog, daca este vreun cititor care va da si el acel test si nu are nimic mai bun de facut inaintea unui examen decat sa citeasca toate acestea, atunci ii urez si lui succes!
   

Ratacind in amintiri

      "Nu putea totusi renunta la viata sa de adolescent, dupa toate cele intamplate, Gaze trebuia sa continue frecventarea unei scoli publice.
       Privea plictisit in noua sa clasa la noii colegi.Nu avea nici cea mai mica intentie de a'i cunoaste, pur si simplu isi gasi un loc intr'o banca cat mai ascuns vederii si ramase acolo pe tot parcursul zilei.Pana atunci, era doar unul din cei cateva zeci de elevi ai institului, acum, era tipul ciudat si nou care trebuia sa faca fata unei tragedii de care probabil li se pomenise noilor colegi inainte, cat el nu era de fata pentru a se simti prost.
       Nu ii era greu sa isi dea seama ca pe tot parcursul zilei, in timp ce el se holba la ceas, ceilalti se holbau la el.Era ca un fel de mic experiment pus sub lupa, de parca fiecare de langa el se astepta sa rabufneasca sau sa aibe o criza in urma celor intamplate, doar pentru a rade si a'l eticheta drept un nebun.Dar nimic din toate acestea nu se intampla, era mult prea preocupat de propriile'i ganduri anoste.
       Nu i'a luat mult sa se acomedeze cu noul liceu.Se obisnuise sa fie privit, desi nu intelegea de ce.Gaze nu avea nici cea mai vaga idee, isi ura chipul, dar mai presus de asta, privirea, o privire plina de amenintari venita din ochii sai intunecati.Uneori statea cu orele si se privea in oglinda, de parca s'ar fi uitat la un necunoscut si ar incerca sa isi dea seama ce fel de persoana este.Nu stia, dar de fapt privirile sale ascundeau ceva mai mult decat ura, ochii sai adaposteau frumusetea.Da, Gaze chiar arata bine, in afara cearcanelor mult prea adanci pentru varsta sa, chipul ii radia pur si simplu de vitalitate.  
       Colegelor sale nu le'a luat mult sa il observe, chiar incercau sa se imprieteneasca cu el.In timp ce baietii il tratau cu indiferenta, fiind mai de graba gelosi  pe tot ce acesta avea, fetele se atasau din ce in ce mai mult; simpla sa indiferenta le atragea ca pe un magnet inspre locul in care se afla.
       Dar si el avea nevoie de asta.Se simtea singur, se simtea de parca ar fi fost cu totul alta persoana, de parca o parte din el murise iar cineva trebuia sa inlocuiasca cadavrul din propriu-i corp.
       Gaze nu mai patise nimic in genul.Toata lumea era brusc interesata de el, interesata de'a binelea.Isi gasise noua jucarie cu care isi va pierde timpul pana cand...pana cand se strica.
       Desigur, facuse o lista lunga de "potentiale prietene" si o alesese pe cea mai potrivita.Stia tot ce avea nevoie, aflase totul din filme, carti, iar uneori chiar pe strada.Isi cumparase usor jucaria, acum trebuia sa vada cum e mai bine sa se joace cu ea.Lucrurile au mers foarte bine, pana a descoperit cum e cel mai bine: sa distruga jucaria.Desigur, era riscant, din jucaria sa puteau sari aschii, cioburi in care se putea taia, dar va avea grija.
       Nu avea nevoie de multe lucruri, din momentul in care le captura pentru a privi rasaritul, totul lua o forma.Poate era lumina ce se reflecta in ochii lui, poate simplul fapt ca este un moment pur magic, dar rasaritul ii aducea tot ce avea nevoie:un sarut.De parca totul se intampla ca pe'un fel de blestem inlantuit in acea clipa.
       Totul se termina rapid, in timpul unui apus, le spunea ca era mult prea plictisit, iar totul o lua de la inceput, la fel, doar ca intr'o alta culoare, alt nume de memorat, alt chip de retinut, alte buze de sarutat.Nu o favoriza pe niciuna, statea cu fiecare doar cateva saptamani, pana cand totul capata o nuanta cat mai sumbra si incordata, pana cand jucaria se putea distruge in cat mai multe bucati, din nou si din nou.
        -La ce te gandesti?il intrebase in timp ce ii acoperea ochii cu mainile, de parca gandurile lui se ascundeau in priviri.Era doar o alta pe lista, avea numele notat undeva, dar niciodata nu si'l amintea corect, asa ca mereu gasea cate o porecla sau chiar cine stie, un alint.Doar ca, ea era diferita, avea mai multa mine decat fiecare, captura perfecta.
         -La tine.
         Apusul se apropia, Gaze incerca din rasputeri sa memoreze zilele petrecute cu cea de langa el.Probabil era timpul.
         -Si ce gandesti despre mine?
         -Ma gandesc cat de repede a trecut timpul si cat de...
         -Minti.
         I se parea putin nepoliticos sa fie intrerupt, dar inevitabilul putea fi amanat, asta il facea doar mai...apetisant.
         Ii indepartase mainile de pe ochi si se duse in fata lui.
         -Crezi ca sunt atat de proasta?Te rog, spune'mi, la cine te gandesti?
         O privea fascinat, stia ca e ultima oara cand o vede, dar parea de parca ar fi fost prima.Deodata un suras ii rasari pe chip.
         -Ma gandeam la ea.Cea din acea casa.Probabil inca traieste, ti'am povestit de ea, nu?
         -Nu, nu mi'ai povestit, dar stiu deja.Ai repetat povestea asta fiecarei prietene ale mele.Nu poti fi putin mai...inventiv?Deja cam toata lumea s'a saturat de jocurile tale puerile, cred ca e timpul sa renunti la visele tale cu fantome si sa te intorci la realitate.Te pot simti, esti departe.
          -Dar...
          -Cu totii stim ce s'a intamplat cu familia ta, dar asta nu iti permite sa ai prieteni imaginari.M'am saturat de visele tale puerile.
          Jucaria se stricase.Nu se mai putea juca cu ea.Se stricase, se ascutise iar acum ii taia in suflet, adanc, prea adanc.
          -Pleaca.
          -Am ghicit, am dreptate?
          -Pleaca.Chiar daca ar fi un vis, nu ai nici cel mai mic drept sa il arunci impotriva mea astfel.
          Se intoarse acasa mai trist ca oricand, hotarat sa o termine cu joaca si sa lase jucariile altora.El nu avea nevoie de ele.Nu regreta ceea ce facuse, singurul lucru care il necajea era faptul ca a pomenit despre acea fata.Gaze facuse o mare greseala, probabil vor rade de el pe aceasta tema.Nu ar fi trebuit sa pomeneasca de ea, de acel cutremur de tot.Probabil ei cred doar ca e o stafie, un vis, un prieten imaginar.
          Ei nu pot intelege."