o fotografie fluturand ( si o lacrima peste ea)

Am avut azi-noapte un vis in care vedeam o fotografie fluturand,prinsa de o sarma.
 ~
In urma cu aproximativ 4 ani,cel mai bun prieten al meu(Andrei),cu care am copilarit de cand ma stiu,era grav bolnav in spital.In vara acelui an,dupa ce m-am intors din concediu cu parintii,am primit o veste: Andrei murise.
A fost un soc si a continuat sa fie pana cand l-am vazut in acel mormant.Nu mai semana deloc cu Andrei pe care-l stiam eu.Acum era deformat la fizic si tot ce mai aducea a ceea ce a fost odata,erau trasaturile fetei.Imi amintesc ca m-am apropiat de el si bunica lui imi zicea :
''Vorbeste cu el,Sabina.Spune-i ca astepti sa va jucati iar,sa va plimbati cu bicicleta...''
Am izbucnit in plans...si atunci,pot sa ma si jur,i-a curs o lacrima lui Andrei.Va spun exact asa cum s-a intamplat.Si bunica lui continua sa-mi zica:
''Plange,vezi?Ne aude.''

Imi este foarte dor de el,mai ales ca 80% din copilaria mea mi-am petrecut-o cu el.Tot ce tine de copilarie se leaga si de el.Ma gandesc la el aproape in fiecare zi.In ultimul timp m-am gandit mult.Mi-era ca un frate.El avea o sora,pe Cristina,cu care mai vorbesc din cand in cand si acum.Eram buni prieteni.Foarte buni,toti trei.Ne aparam unul pe celalalt,imparteam orice,cand doi se certau ,al treilea ii impaca mereu.Cred ca mi-a fost ceea ce se poate numi(si este foarte rar) PRIETEN ADEVARAT.

Si azi-noapte...acea fotografie...era cu el.Si probabil vrea sa-mi transmita ca si lui ii este dor de mine.
Au murit multi oameni pe care ii iubeam si care ma iubeau.Si uneori stau si ma intreb..de ce pleaca ei si raman cei care impartasesc doar ura si indiferenta?
Cel mai mult regret ca nu am fost sa-l vizitez la spital,pentru ca oricum nu-mi era ingaduit.Mama lui ...va imaginati...au fost si divergente intre familiile noastre,cu toate ca tatii nostri au copilarit si ei in acelasi bloc.Regret de asemenea,chiar daca eram doar un copil,ca nu i-am spus niciodata ce simt eu pentru el,ca mi-e ca un frate si ca-l iubesc foarte mult. Nu ne-am spus asta niciodata cred,dar o spuneam fara cuvinte.Prin fapte o faceam.Nu mai era nevoie de cuvinte.Poate ca el era fratele pe care mi l-am dorit.Nici nu mai stiu cand l-am vazut ultima data inainte sa moara.Nu mai stiu cand ne-am imbratisat pentru ultima data.Cand ne-am vorbit pentru ultima data si ce ne-am zis.Nici macar nu si-a luat ramas-bun.N-a avut cum.

In sinea mea,astept clipa cand ne vom reintalni,sa pot sa-i spun toate astea.Sa pot pur si simplu sa-l privesc zambind.Mi-a lasat un gol pe care doar el poate sa-l umple iar.Va spun ca e foarte dureros,e sfasietor,nici nu va puteti imagina daca n-ati trecut prin asta,sa vedeti cum cei mai buni prieteni pleaca de langa voi,fara sa puteti sa faceti ceva.Si era un copil..a murit chiar inainte de ziua lui,inainte sa implineasca 15 ani.

...