Ratacind in amintiri

      "Nu putea totusi renunta la viata sa de adolescent, dupa toate cele intamplate, Gaze trebuia sa continue frecventarea unei scoli publice.
       Privea plictisit in noua sa clasa la noii colegi.Nu avea nici cea mai mica intentie de a'i cunoaste, pur si simplu isi gasi un loc intr'o banca cat mai ascuns vederii si ramase acolo pe tot parcursul zilei.Pana atunci, era doar unul din cei cateva zeci de elevi ai institului, acum, era tipul ciudat si nou care trebuia sa faca fata unei tragedii de care probabil li se pomenise noilor colegi inainte, cat el nu era de fata pentru a se simti prost.
       Nu ii era greu sa isi dea seama ca pe tot parcursul zilei, in timp ce el se holba la ceas, ceilalti se holbau la el.Era ca un fel de mic experiment pus sub lupa, de parca fiecare de langa el se astepta sa rabufneasca sau sa aibe o criza in urma celor intamplate, doar pentru a rade si a'l eticheta drept un nebun.Dar nimic din toate acestea nu se intampla, era mult prea preocupat de propriile'i ganduri anoste.
       Nu i'a luat mult sa se acomedeze cu noul liceu.Se obisnuise sa fie privit, desi nu intelegea de ce.Gaze nu avea nici cea mai vaga idee, isi ura chipul, dar mai presus de asta, privirea, o privire plina de amenintari venita din ochii sai intunecati.Uneori statea cu orele si se privea in oglinda, de parca s'ar fi uitat la un necunoscut si ar incerca sa isi dea seama ce fel de persoana este.Nu stia, dar de fapt privirile sale ascundeau ceva mai mult decat ura, ochii sai adaposteau frumusetea.Da, Gaze chiar arata bine, in afara cearcanelor mult prea adanci pentru varsta sa, chipul ii radia pur si simplu de vitalitate.  
       Colegelor sale nu le'a luat mult sa il observe, chiar incercau sa se imprieteneasca cu el.In timp ce baietii il tratau cu indiferenta, fiind mai de graba gelosi  pe tot ce acesta avea, fetele se atasau din ce in ce mai mult; simpla sa indiferenta le atragea ca pe un magnet inspre locul in care se afla.
       Dar si el avea nevoie de asta.Se simtea singur, se simtea de parca ar fi fost cu totul alta persoana, de parca o parte din el murise iar cineva trebuia sa inlocuiasca cadavrul din propriu-i corp.
       Gaze nu mai patise nimic in genul.Toata lumea era brusc interesata de el, interesata de'a binelea.Isi gasise noua jucarie cu care isi va pierde timpul pana cand...pana cand se strica.
       Desigur, facuse o lista lunga de "potentiale prietene" si o alesese pe cea mai potrivita.Stia tot ce avea nevoie, aflase totul din filme, carti, iar uneori chiar pe strada.Isi cumparase usor jucaria, acum trebuia sa vada cum e mai bine sa se joace cu ea.Lucrurile au mers foarte bine, pana a descoperit cum e cel mai bine: sa distruga jucaria.Desigur, era riscant, din jucaria sa puteau sari aschii, cioburi in care se putea taia, dar va avea grija.
       Nu avea nevoie de multe lucruri, din momentul in care le captura pentru a privi rasaritul, totul lua o forma.Poate era lumina ce se reflecta in ochii lui, poate simplul fapt ca este un moment pur magic, dar rasaritul ii aducea tot ce avea nevoie:un sarut.De parca totul se intampla ca pe'un fel de blestem inlantuit in acea clipa.
       Totul se termina rapid, in timpul unui apus, le spunea ca era mult prea plictisit, iar totul o lua de la inceput, la fel, doar ca intr'o alta culoare, alt nume de memorat, alt chip de retinut, alte buze de sarutat.Nu o favoriza pe niciuna, statea cu fiecare doar cateva saptamani, pana cand totul capata o nuanta cat mai sumbra si incordata, pana cand jucaria se putea distruge in cat mai multe bucati, din nou si din nou.
        -La ce te gandesti?il intrebase in timp ce ii acoperea ochii cu mainile, de parca gandurile lui se ascundeau in priviri.Era doar o alta pe lista, avea numele notat undeva, dar niciodata nu si'l amintea corect, asa ca mereu gasea cate o porecla sau chiar cine stie, un alint.Doar ca, ea era diferita, avea mai multa mine decat fiecare, captura perfecta.
         -La tine.
         Apusul se apropia, Gaze incerca din rasputeri sa memoreze zilele petrecute cu cea de langa el.Probabil era timpul.
         -Si ce gandesti despre mine?
         -Ma gandesc cat de repede a trecut timpul si cat de...
         -Minti.
         I se parea putin nepoliticos sa fie intrerupt, dar inevitabilul putea fi amanat, asta il facea doar mai...apetisant.
         Ii indepartase mainile de pe ochi si se duse in fata lui.
         -Crezi ca sunt atat de proasta?Te rog, spune'mi, la cine te gandesti?
         O privea fascinat, stia ca e ultima oara cand o vede, dar parea de parca ar fi fost prima.Deodata un suras ii rasari pe chip.
         -Ma gandeam la ea.Cea din acea casa.Probabil inca traieste, ti'am povestit de ea, nu?
         -Nu, nu mi'ai povestit, dar stiu deja.Ai repetat povestea asta fiecarei prietene ale mele.Nu poti fi putin mai...inventiv?Deja cam toata lumea s'a saturat de jocurile tale puerile, cred ca e timpul sa renunti la visele tale cu fantome si sa te intorci la realitate.Te pot simti, esti departe.
          -Dar...
          -Cu totii stim ce s'a intamplat cu familia ta, dar asta nu iti permite sa ai prieteni imaginari.M'am saturat de visele tale puerile.
          Jucaria se stricase.Nu se mai putea juca cu ea.Se stricase, se ascutise iar acum ii taia in suflet, adanc, prea adanc.
          -Pleaca.
          -Am ghicit, am dreptate?
          -Pleaca.Chiar daca ar fi un vis, nu ai nici cel mai mic drept sa il arunci impotriva mea astfel.
          Se intoarse acasa mai trist ca oricand, hotarat sa o termine cu joaca si sa lase jucariile altora.El nu avea nevoie de ele.Nu regreta ceea ce facuse, singurul lucru care il necajea era faptul ca a pomenit despre acea fata.Gaze facuse o mare greseala, probabil vor rade de el pe aceasta tema.Nu ar fi trebuit sa pomeneasca de ea, de acel cutremur de tot.Probabil ei cred doar ca e o stafie, un vis, un prieten imaginar.
          Ei nu pot intelege."