Capitolul 2

Dupa conversatia cu doamna Fumiko,m-am hotarat sa ma duc iar in biblioteca baietilor sa vad ce s-a intamplat.M-am dus direct in sala de lectura,dar nu era nimeni.
-Domnisoara,ce faci aici?m-a intrebat unul dintre gardieni.
-Eu...aaa...cautam pe cineva.
-N-ai vazut ce scrie pe usa de la intrarere?''Accesul elevilor este interzis.Inventar.''
-Dar am fost azi aici!
-Poate in visele tale!Hai,sterge-o!

Chestia asta cu visele incepea sa ma obsedeze.M-am asezat pe o banca afara.Eram nelinistita.Nu-mi dadeam seama ce se intampla cu mine si cu cei din jur.Am inceput sa fredonez un cantec pe care nu-mi amintesc de unde-l stiu...dar care ma linisteste.

''vad dimineata
cum stelele curg
în clepsidra luminii

timp imaginar
masurat cu o clepsidra
de vise''

-Vise...,imi repet.

Vantul incepe sa bata cu putere si versurile mele il incaleca.Ma ridic si plec.

O aripa de lumina e strapunsa de intunericul din camera.Am doua colege de camera : Liniste si Singuratate.Unchiul meu,Isamu,nu m-a lasat sa impart camera cu alte fete.Vine in fiecare weekend si-mi aduce cate ceva.Pe celelalte fete le viziteaza parintii uneori.Ai mei nu vin niciodata.Nu i-am vazut niciodata.Unchiul mi-a spus ca eu am fost lasata in grija lui.Niciodata nu mi-a spus si motivul.

Ma duc la baie si observ o picatura de sange pe marginea chiuvetei.Ridic ochii spre oglinda.

-Ah!

*oglinda se sparge*

Era o lacrima stacojie pe obrazul meu.Ies in fuga din baie si ma indrept spre usa,dar spre surprinderea mea e incuiata.Inima incepe sa-mi bata cu putere.

Mai e cineva in camera...sau...

Geamurile se sparg in spatele meu.Incep sa plang de frica.Lacrimile mele sunt sange.Sange pur.Incep sa se auda voci,care devin din ce in ce mai stridente.Incerc sa le inteleg,dar e haotic.Totul isi pierde din esenta.Urmeaza un somn adanc...

*dupa cateva ore*

- S-a trezit! se aude vag o voce de fata.
Un barbat se apropie de mine.
- Moka,poti vorbi scumpa mea?
Unchiul.
- Esti la spital,draga mea.Nu-ti face griji,te vei simti mai bine dupa ce te externam.
Sunt internata?!
- Prietena ta,Sanako.te-a gasit inconstienta in camera ta.Erai plina de sange.Cred ca te-a atacat cineva.Vom afla noi cine,stai calma.
- Nu m-a atacat...nimeni.
- Draga, acum esti obosita si nu-ti mai amintesti.E normal.Cand te vei simti mai bine,ne vei povesti ce s-a intamplat.Trebuie sa ajutam politia cu detalii.
-Dar...eram singura.
- Moka,tu singura nu aveai cum sa te ranesti in halul asta.Ai rani adanci,mai ales pe piept.Din fericire pentru noi toti,nu ti-a fost atins niciun organ intern.Acum culca-te la loc.Vorbim maine,acum e tarziu.

Unchiul m-a sarutat pe frunte.Colegele mele m-au salutat si ele si astfel am ramas singura pe un pat rece de spital,in tenebra.

Cand ma voi pune pe picioare si voi fi in stare sa vorbesc fluent,le voi spune ce s-a intamplat.Trebuie sa ma creada.Eram singura si sangele acela...si totusi...ranile...de unde au aparut ranile?Ce s-a intamplat cu mine dupa ce am lesinat?De ce m-au lasat aici?Mi-e teama sa stau singura...se poate intoarce oricand...si poate fi fatal de aceasta data.

*trebuie sa precizez ca poezia despre clepsidra viselor nu imi apartine.este scrisa de Mihai Enachi.*