Capitolul 2

Dupa conversatia cu doamna Fumiko,m-am hotarat sa ma duc iar in biblioteca baietilor sa vad ce s-a intamplat.M-am dus direct in sala de lectura,dar nu era nimeni.
-Domnisoara,ce faci aici?m-a intrebat unul dintre gardieni.
-Eu...aaa...cautam pe cineva.
-N-ai vazut ce scrie pe usa de la intrarere?''Accesul elevilor este interzis.Inventar.''
-Dar am fost azi aici!
-Poate in visele tale!Hai,sterge-o!

Chestia asta cu visele incepea sa ma obsedeze.M-am asezat pe o banca afara.Eram nelinistita.Nu-mi dadeam seama ce se intampla cu mine si cu cei din jur.Am inceput sa fredonez un cantec pe care nu-mi amintesc de unde-l stiu...dar care ma linisteste.

''vad dimineata
cum stelele curg
în clepsidra luminii

timp imaginar
masurat cu o clepsidra
de vise''

-Vise...,imi repet.

Vantul incepe sa bata cu putere si versurile mele il incaleca.Ma ridic si plec.

O aripa de lumina e strapunsa de intunericul din camera.Am doua colege de camera : Liniste si Singuratate.Unchiul meu,Isamu,nu m-a lasat sa impart camera cu alte fete.Vine in fiecare weekend si-mi aduce cate ceva.Pe celelalte fete le viziteaza parintii uneori.Ai mei nu vin niciodata.Nu i-am vazut niciodata.Unchiul mi-a spus ca eu am fost lasata in grija lui.Niciodata nu mi-a spus si motivul.

Ma duc la baie si observ o picatura de sange pe marginea chiuvetei.Ridic ochii spre oglinda.

-Ah!

*oglinda se sparge*

Era o lacrima stacojie pe obrazul meu.Ies in fuga din baie si ma indrept spre usa,dar spre surprinderea mea e incuiata.Inima incepe sa-mi bata cu putere.

Mai e cineva in camera...sau...

Geamurile se sparg in spatele meu.Incep sa plang de frica.Lacrimile mele sunt sange.Sange pur.Incep sa se auda voci,care devin din ce in ce mai stridente.Incerc sa le inteleg,dar e haotic.Totul isi pierde din esenta.Urmeaza un somn adanc...

*dupa cateva ore*

- S-a trezit! se aude vag o voce de fata.
Un barbat se apropie de mine.
- Moka,poti vorbi scumpa mea?
Unchiul.
- Esti la spital,draga mea.Nu-ti face griji,te vei simti mai bine dupa ce te externam.
Sunt internata?!
- Prietena ta,Sanako.te-a gasit inconstienta in camera ta.Erai plina de sange.Cred ca te-a atacat cineva.Vom afla noi cine,stai calma.
- Nu m-a atacat...nimeni.
- Draga, acum esti obosita si nu-ti mai amintesti.E normal.Cand te vei simti mai bine,ne vei povesti ce s-a intamplat.Trebuie sa ajutam politia cu detalii.
-Dar...eram singura.
- Moka,tu singura nu aveai cum sa te ranesti in halul asta.Ai rani adanci,mai ales pe piept.Din fericire pentru noi toti,nu ti-a fost atins niciun organ intern.Acum culca-te la loc.Vorbim maine,acum e tarziu.

Unchiul m-a sarutat pe frunte.Colegele mele m-au salutat si ele si astfel am ramas singura pe un pat rece de spital,in tenebra.

Cand ma voi pune pe picioare si voi fi in stare sa vorbesc fluent,le voi spune ce s-a intamplat.Trebuie sa ma creada.Eram singura si sangele acela...si totusi...ranile...de unde au aparut ranile?Ce s-a intamplat cu mine dupa ce am lesinat?De ce m-au lasat aici?Mi-e teama sa stau singura...se poate intoarce oricand...si poate fi fatal de aceasta data.

*trebuie sa precizez ca poezia despre clepsidra viselor nu imi apartine.este scrisa de Mihai Enachi.*








 

o fotografie fluturand ( si o lacrima peste ea)

Am avut azi-noapte un vis in care vedeam o fotografie fluturand,prinsa de o sarma.
 ~
In urma cu aproximativ 4 ani,cel mai bun prieten al meu(Andrei),cu care am copilarit de cand ma stiu,era grav bolnav in spital.In vara acelui an,dupa ce m-am intors din concediu cu parintii,am primit o veste: Andrei murise.
A fost un soc si a continuat sa fie pana cand l-am vazut in acel mormant.Nu mai semana deloc cu Andrei pe care-l stiam eu.Acum era deformat la fizic si tot ce mai aducea a ceea ce a fost odata,erau trasaturile fetei.Imi amintesc ca m-am apropiat de el si bunica lui imi zicea :
''Vorbeste cu el,Sabina.Spune-i ca astepti sa va jucati iar,sa va plimbati cu bicicleta...''
Am izbucnit in plans...si atunci,pot sa ma si jur,i-a curs o lacrima lui Andrei.Va spun exact asa cum s-a intamplat.Si bunica lui continua sa-mi zica:
''Plange,vezi?Ne aude.''

Imi este foarte dor de el,mai ales ca 80% din copilaria mea mi-am petrecut-o cu el.Tot ce tine de copilarie se leaga si de el.Ma gandesc la el aproape in fiecare zi.In ultimul timp m-am gandit mult.Mi-era ca un frate.El avea o sora,pe Cristina,cu care mai vorbesc din cand in cand si acum.Eram buni prieteni.Foarte buni,toti trei.Ne aparam unul pe celalalt,imparteam orice,cand doi se certau ,al treilea ii impaca mereu.Cred ca mi-a fost ceea ce se poate numi(si este foarte rar) PRIETEN ADEVARAT.

Si azi-noapte...acea fotografie...era cu el.Si probabil vrea sa-mi transmita ca si lui ii este dor de mine.
Au murit multi oameni pe care ii iubeam si care ma iubeau.Si uneori stau si ma intreb..de ce pleaca ei si raman cei care impartasesc doar ura si indiferenta?
Cel mai mult regret ca nu am fost sa-l vizitez la spital,pentru ca oricum nu-mi era ingaduit.Mama lui ...va imaginati...au fost si divergente intre familiile noastre,cu toate ca tatii nostri au copilarit si ei in acelasi bloc.Regret de asemenea,chiar daca eram doar un copil,ca nu i-am spus niciodata ce simt eu pentru el,ca mi-e ca un frate si ca-l iubesc foarte mult. Nu ne-am spus asta niciodata cred,dar o spuneam fara cuvinte.Prin fapte o faceam.Nu mai era nevoie de cuvinte.Poate ca el era fratele pe care mi l-am dorit.Nici nu mai stiu cand l-am vazut ultima data inainte sa moara.Nu mai stiu cand ne-am imbratisat pentru ultima data.Cand ne-am vorbit pentru ultima data si ce ne-am zis.Nici macar nu si-a luat ramas-bun.N-a avut cum.

In sinea mea,astept clipa cand ne vom reintalni,sa pot sa-i spun toate astea.Sa pot pur si simplu sa-l privesc zambind.Mi-a lasat un gol pe care doar el poate sa-l umple iar.Va spun ca e foarte dureros,e sfasietor,nici nu va puteti imagina daca n-ati trecut prin asta,sa vedeti cum cei mai buni prieteni pleaca de langa voi,fara sa puteti sa faceti ceva.Si era un copil..a murit chiar inainte de ziua lui,inainte sa implineasca 15 ani.

...

Capitolul 1

Intotdeauna ne desparte o mare de intuneric.O padure neagra si deasa,in care daca intri,devii una cu neantul.Tot ce gasesc e moarte.Dincolo de ea,esti tu si probabil faci acelasi lucru ca si mine:alergi in fiecare noapte dupa mine.Pastrez in suflet speranta ca intr-o zi tot efortul va fi meritat.Aleg sa cred in incertitudini.E tot ce ma tine pe linia de plutire atunci cand nu mai am in ce sa cred…
BOOM!BOOM!
*revin la realitate*
-Umm…da?intreb in timp ce ma ridic din pat.
-Moka,mai sunt zece minute pana incep cursurile.Ar fi bine sa nu intarzii iar.
Ugh,cineva care s-a obisnuit cu mine..
-Desigur.Ajung inainte sa se sune.
Prea mult efort!
*zambesc*
~
Intru in clasa si ma fac nevazuta in banca mea.Profesoara nu ma saluta si nici nu ma cearta cand intru la orele ei…stie ca mereu intarzii si asta nu pentru ca mi-e antipatica,ci pentru ca orele ei sunt mereu dimineata la prima ora.Imi scot cartile si ma prefac interesata de tot ce preda ea.Imi pun capul pe banca si-ncep sa ma gandesc,ca-ntotdeauna,la aceleasi lucruri care ma apasa zi de zi,noapte de noapte.Locuiesc la camin.Ma inteleg bine cu toti de aici,dar nu ma simt apropiata in niciun fel de nimeni.Alti prieteni nu mai am.Sunt anul doi si lucrurile incep sa se complice.Nu-mi place scoala.Sunt o eleva mediocra,dar nici nu-mi dau silinta.Am probleme mult mai importante decat scoala.Nici n-ar trebui s-o ridic la statutul acesta.Pur si simplu nu-mi pasa de cele patru clase prin care trebuie sa trec si acele examene idioate,pe care oricum n-o sa le iau.
DING!!DING!!
S-a sunat in sfarsit!
Sanako si Sayuri se indreapta spre mine.
-Moka,noi mergem la biblioteca.Vii?
-Mmm…as putea cauta o carte de vise..s-a facut!
Liceul e mare si e impartit in doua: fete si baieti.Exista cate o biblioteca pentru fiecare corp al cladirii.A noastra e inchisa temporar pentru un fel de inventar.Directorul ne da voie sa mergem in celalalt corp doar pentru biblioteca.
-Ce te-ar interesa sa citesti,Sayu?am intrebat-o curioasa.
-Despre vampiri.
Raspunsul a venit prompt.Subiectul ”vampiri” era un fel de tabu pentru noi.Se zvoneau unele lucruri in liceu despre ei si directorul nostru,domnul Kiyoshi a aflat si ne-a interzis sa mai pronuntam cuvantul asta.
-V…vam..piri?i-am raspuns cu vocea-mi tremuranda.
-Da.Mie imi plac vampirii.Nici nu-i pot numi monstri,cum fac ceilalti.Ii admir si vreau sa stiu mai mult despre ei.
-Sanako,tu nu crezi ca asta e o mare aberatie?Cum sa crezi in vampiri?am intrebat.
-Ma amuzi.Ti-am simtit tremurul din voce cand ai pronuntat numele lor.Crezi si tu in ei,dar nu vrei sa accepti asta.
*tacere*
-Hai,vino sa cautam titluri,mi-a spus Sayu.
-Dar nu crezi ca domnul Kiyoshi a cerut scoaterea cartilor pe aceasta tema din biblioteci?
-Daca e asa cum zici tu Moka,inseamna ca biblioteca noastra este inchisa cu acest scop.Pun pariu ca verifica iar si iar daca n-a mai ramas vreun volum de ars.
Cele doua au ras.Ma simteam ciudat.Le-am zis ca ma duc sa imi caut si eu ceva de citit. Pe cand mergeam printre rafturi,am avut o senzatie inumana.Pasii nu m-au mai indreptat unde trebuie,ci m-au dus in fata unei usi,pe care scria ”Sala de lectura”.Inainte sa deschid usa,mi-au aparut in minte imagini cumplite,cu oameni murind in chinuri groaznice,cu mult intuneric in care eram eu ingropata si doi ochi sangerii care straluceau in urma mea. Am deschis usa,dar imaginea a devenit neagra si ultimul lucru pe care l-am auzit a fost trupul meu cazand anevoie in bratele unui necunoscut.
 ~
Ingeri decapitati canta psalmi in edenul subpamantic.Copii inaripati se sinucid cu zambetul pe buze.Sangele-mi mocneste in vene.Intunericul te paralizeaza.Trupul tau inert se odihneste in bratele mele.Prabusirea incepe.Doua lumi se contopesc,iar tu nu vei mai deschide ochii multa vreme…Moka Akashiya.
 ~
Tresar dintr-o data.Gafai si sunt transpirata toata.Dar…
Unde sunt?
Ma uit in jur.Sunt in camera mea.
Adineauri eram la biblioteca.
Ma ridic din pat si ma duc la baie.Arat groaznic.Se aud ciocanituri.Cineva deschide usa.Sayuri.
-Sayuri,ce bine-mi pare sa te vad!Am crezut ca…
-Unde umbli?Tu stii cat e ceasul?
-Dar…am fost impreuna la biblioteca.Unde e Sanako?Ea m-a adus in camera?
-Ih?!Ar fi cazul sa nu mai aberezi si sa te pui cu picioarele pe pamant.Nu mie trebuie sa-mi dai socoteala,ci doamnei Fumiko.
-Dar…
-Dansa te asteapta in sala de clasa peste cinci minute.Pa!
Nu inteleg nimic.De ce are atitudinea asta fata de mine?
Ajunsa in sala de clasa,doamna Fumiko,o femeie la varsta a treia,ma astepta la catedra.Avea o figura necajita si ma privea fix in ochi,de parca m-ar fi implorat.
-Doamna Fumiko,eu…
-Ia loc,Moka.
Am tacut si m-am asezat.Nu intelegeam nimic din ce mi se intampla si nimeni nu-mi dadea voie sa vorbesc,sa intreb.Nu mi se dadeau explicatii.Se asteptau de la mine sa-mi fie rusine probabil sa mai deschid gura.
-Draga mea,initial am crezut ca nu vii la orele mele deoarece nu poti fi matinala,asa-i?
-De ce spuneti ”initial”?Intr-adevar,nu reusesc sa ma trezesc la timp,dar la celelalte ore vin.
-Nu s-ar zice.Ai un numar de absente care te-ar putea costa scump.Cu cele de azi,ai garantat nota scazuta la purtare.
-Dar azi am fost la ora dumneavoastra!Poate nu m-ati observat cand am intrat.Am fost apoi cu Sayuri si Sanako la biblioteca,puteti sa le intrebati!
-Moka,azi nu te-ai prezentat la nicio ora.Nu stiu ce-ti amintesti tu ca ai facut azi,dar cele doua prietene ale tale mi-au raportat faptul ca au batut in usa ta inainte de ore,si nu le-ai raspuns.Probabil dormeai.Daca situatia va continua asa,voi lua masuri drastice si va trebui sa te prezinti in biroul domnului director.Sper sa nu se ajunga aici,dar asta depinde doar de tine.

Stiu sigur ca azi am fost la biblioteca.Mi s-a facut rau.Altceva nu-mi amintesc.Sa fi fost un vis?Nu cred.Coincidentele sunt prea mari.Las pe seama oboselii,cu toate ca e foarte ciudat,incat ma sperie.

A tout mes amis

     Maine este ziua de 20, iar toti elevii de clasa a 8a vor avea un test destul de important pentru admiterea la liceu.Sincer, nici nu stiu daca maine este cel de la romana sau cel de la mate, oricum, vreau doar sa le urez succes persoanelor de clasa a 8a pe care le cunosc pentru ziua de maine.Nu vreau sa fac presiuni, nicidecum.
     Ma gandeam sa intocmesc o lista cu toti "prietenii" pe care ii am de aceasta varsta.Spun prietenii ca nu stiu pe cati ii pot numi prieteni, majoritatea sunt doar...cunostiinte, nici nu stiu cum sa le spun.Ma rog, incepem cu Alex ca si'asa ii ducem lipsa cu totii, apoi, hmm...Vivian, Bianca, Lex, Radu si ma opresc aici.Ma rog, daca este vreun cititor care va da si el acel test si nu are nimic mai bun de facut inaintea unui examen decat sa citeasca toate acestea, atunci ii urez si lui succes!
   

Ratacind in amintiri

      "Nu putea totusi renunta la viata sa de adolescent, dupa toate cele intamplate, Gaze trebuia sa continue frecventarea unei scoli publice.
       Privea plictisit in noua sa clasa la noii colegi.Nu avea nici cea mai mica intentie de a'i cunoaste, pur si simplu isi gasi un loc intr'o banca cat mai ascuns vederii si ramase acolo pe tot parcursul zilei.Pana atunci, era doar unul din cei cateva zeci de elevi ai institului, acum, era tipul ciudat si nou care trebuia sa faca fata unei tragedii de care probabil li se pomenise noilor colegi inainte, cat el nu era de fata pentru a se simti prost.
       Nu ii era greu sa isi dea seama ca pe tot parcursul zilei, in timp ce el se holba la ceas, ceilalti se holbau la el.Era ca un fel de mic experiment pus sub lupa, de parca fiecare de langa el se astepta sa rabufneasca sau sa aibe o criza in urma celor intamplate, doar pentru a rade si a'l eticheta drept un nebun.Dar nimic din toate acestea nu se intampla, era mult prea preocupat de propriile'i ganduri anoste.
       Nu i'a luat mult sa se acomedeze cu noul liceu.Se obisnuise sa fie privit, desi nu intelegea de ce.Gaze nu avea nici cea mai vaga idee, isi ura chipul, dar mai presus de asta, privirea, o privire plina de amenintari venita din ochii sai intunecati.Uneori statea cu orele si se privea in oglinda, de parca s'ar fi uitat la un necunoscut si ar incerca sa isi dea seama ce fel de persoana este.Nu stia, dar de fapt privirile sale ascundeau ceva mai mult decat ura, ochii sai adaposteau frumusetea.Da, Gaze chiar arata bine, in afara cearcanelor mult prea adanci pentru varsta sa, chipul ii radia pur si simplu de vitalitate.  
       Colegelor sale nu le'a luat mult sa il observe, chiar incercau sa se imprieteneasca cu el.In timp ce baietii il tratau cu indiferenta, fiind mai de graba gelosi  pe tot ce acesta avea, fetele se atasau din ce in ce mai mult; simpla sa indiferenta le atragea ca pe un magnet inspre locul in care se afla.
       Dar si el avea nevoie de asta.Se simtea singur, se simtea de parca ar fi fost cu totul alta persoana, de parca o parte din el murise iar cineva trebuia sa inlocuiasca cadavrul din propriu-i corp.
       Gaze nu mai patise nimic in genul.Toata lumea era brusc interesata de el, interesata de'a binelea.Isi gasise noua jucarie cu care isi va pierde timpul pana cand...pana cand se strica.
       Desigur, facuse o lista lunga de "potentiale prietene" si o alesese pe cea mai potrivita.Stia tot ce avea nevoie, aflase totul din filme, carti, iar uneori chiar pe strada.Isi cumparase usor jucaria, acum trebuia sa vada cum e mai bine sa se joace cu ea.Lucrurile au mers foarte bine, pana a descoperit cum e cel mai bine: sa distruga jucaria.Desigur, era riscant, din jucaria sa puteau sari aschii, cioburi in care se putea taia, dar va avea grija.
       Nu avea nevoie de multe lucruri, din momentul in care le captura pentru a privi rasaritul, totul lua o forma.Poate era lumina ce se reflecta in ochii lui, poate simplul fapt ca este un moment pur magic, dar rasaritul ii aducea tot ce avea nevoie:un sarut.De parca totul se intampla ca pe'un fel de blestem inlantuit in acea clipa.
       Totul se termina rapid, in timpul unui apus, le spunea ca era mult prea plictisit, iar totul o lua de la inceput, la fel, doar ca intr'o alta culoare, alt nume de memorat, alt chip de retinut, alte buze de sarutat.Nu o favoriza pe niciuna, statea cu fiecare doar cateva saptamani, pana cand totul capata o nuanta cat mai sumbra si incordata, pana cand jucaria se putea distruge in cat mai multe bucati, din nou si din nou.
        -La ce te gandesti?il intrebase in timp ce ii acoperea ochii cu mainile, de parca gandurile lui se ascundeau in priviri.Era doar o alta pe lista, avea numele notat undeva, dar niciodata nu si'l amintea corect, asa ca mereu gasea cate o porecla sau chiar cine stie, un alint.Doar ca, ea era diferita, avea mai multa mine decat fiecare, captura perfecta.
         -La tine.
         Apusul se apropia, Gaze incerca din rasputeri sa memoreze zilele petrecute cu cea de langa el.Probabil era timpul.
         -Si ce gandesti despre mine?
         -Ma gandesc cat de repede a trecut timpul si cat de...
         -Minti.
         I se parea putin nepoliticos sa fie intrerupt, dar inevitabilul putea fi amanat, asta il facea doar mai...apetisant.
         Ii indepartase mainile de pe ochi si se duse in fata lui.
         -Crezi ca sunt atat de proasta?Te rog, spune'mi, la cine te gandesti?
         O privea fascinat, stia ca e ultima oara cand o vede, dar parea de parca ar fi fost prima.Deodata un suras ii rasari pe chip.
         -Ma gandeam la ea.Cea din acea casa.Probabil inca traieste, ti'am povestit de ea, nu?
         -Nu, nu mi'ai povestit, dar stiu deja.Ai repetat povestea asta fiecarei prietene ale mele.Nu poti fi putin mai...inventiv?Deja cam toata lumea s'a saturat de jocurile tale puerile, cred ca e timpul sa renunti la visele tale cu fantome si sa te intorci la realitate.Te pot simti, esti departe.
          -Dar...
          -Cu totii stim ce s'a intamplat cu familia ta, dar asta nu iti permite sa ai prieteni imaginari.M'am saturat de visele tale puerile.
          Jucaria se stricase.Nu se mai putea juca cu ea.Se stricase, se ascutise iar acum ii taia in suflet, adanc, prea adanc.
          -Pleaca.
          -Am ghicit, am dreptate?
          -Pleaca.Chiar daca ar fi un vis, nu ai nici cel mai mic drept sa il arunci impotriva mea astfel.
          Se intoarse acasa mai trist ca oricand, hotarat sa o termine cu joaca si sa lase jucariile altora.El nu avea nevoie de ele.Nu regreta ceea ce facuse, singurul lucru care il necajea era faptul ca a pomenit despre acea fata.Gaze facuse o mare greseala, probabil vor rade de el pe aceasta tema.Nu ar fi trebuit sa pomeneasca de ea, de acel cutremur de tot.Probabil ei cred doar ca e o stafie, un vis, un prieten imaginar.
          Ei nu pot intelege."

Ouch...

    Cat poate fi de cald...toate afurisitele astea de geamuri larg deschise, iar eu mor de cald.Ma doare capul ingrozitor si simt cum zvacneste sangele in mine, de parca sunt gata sa explodez, iar tot sangele meu sa acopere peretii(o imagine noua pentru camera mea ^^).Ma doare capul.Tocmai m'am uitat prin sertarul plin cu pastile si nu am nici cea mai vaga idee care sunt pentru dureri in genul.
     Nici nu pricep de ce ma doare...*privind atent in jurul, observand paharele goale si pliculetele si mai goale de ness* Oh, well...that kinda makes sense.
     Ma voi baga in pat, oricum nu mi'am facut patul, iar apoi ma voi uita la o serie lunga de anime.Daaar, e o mica problema, sunt prea lenes.Va trebui sa ma ridic sa schimb episodul, iar si iar.That blows.
     Cred ca voi lua si niste pastile...e vara, nu mai merg la scoala, iar toata casa imi apartine ^^.

Amurg.

      "Strazile reci il priveau amenintator, dar Gaze nu le putea intoarce privirea.Era urmarit de parintii sai prin geam, stia asta.Nu se putea intoarce, asta ar fi insemnat sa arate slabiciune, ezitare in ganduri.Cu pas apasat, Gaze se indrepta in directia opusa casei, in speranta ca va gasi un loc in care sa doarma.Nu ii trebuia un adapost temporar, stia ca nu putea fugi de acasa cu adevarat, trebuia doar sa isi afirme punctul de vedere, in circa 24 de ore se va putea intoarce, dar mai intai de toate, parintii lui trebuiau sa fie ingrijoratiSe saturase pana peste cap sa fie tratat ca un copil cand era vorba de responsabilitati si ca un adult cand se punea problema indatoririlor.
        Gaze regreta ca nu avea prieteni, macar de ar fi putut dormi o seara la unul din ei!Toti vecinii lui il dispretuiau, dar sentimentul era reciproc, de aceea nu il afecta prea mult pe Gaze.Toti cei ce locuiau aproape de el, desi si acestia impartaseau varsta sa de 16 ani, ideile lor erau complet opuse. Pe cand vecinii sai erau complet superficiali si isi petreceau timpul mai mult drogati decat trezi cu adevarat, Gaze avea un simt profund al responsabilitatii si realului.Era genul de fiu pe care si l'ar fi dorit oricine, insa parintii niciodata nu erau multumiti de realizarile acestuia. Trebuia sa ii trezeasca la realitate, intr'un fel sau altul.
       Poate nu realiza ce era pe cale sa faca, poate nu ii pasa prea mult, dar chipul sau exprima o monotonie decisa, de parca s'ar fi dus pur si simplu la munca, de parca era un lucru pe care il facuse de zeci de ori inainte, ceva care sa fie obligat sa il faca si care se intamplase la infinit.De indata ce a iesit din campul vizual al casei, o lacrima s'a prelins pe chipul sa.De indata ce asta atinse pamantul, alte mii de lacrimi au inceput sa cada din cer, cu un sunet mat, surd.
       Era exclus sa isi petreaca timpul pe strazi, mult prea periculos avand in vedere cartierul rau famat, iar in plus, ar fi putut prinde usor o raceala.Se decise sa mearga in casa abandonata din apropiere, in care toti vecinii sai isi petreceau timpul drogandu'se.Stia ca era prea tarziu sa mai gaseasca pe cineva acolo.
       In ciuda faptului ca era o cladire impozanta,care te sfida cand o priveai,ascundea ceva neobisnuit de trist in istoria ei.Usa era mare,din lemn de stejar probabil.Ferestrele erau ochiuri de intuneric.Zefirele noptii bantuiau ca niste fantasme prin camerele ei,dar asta pe-nserat.Deodata tresari.Patrunse in sufletul ei.Luminile s-au aprins,apoi s-au stins.N-avea de ce sa se sperie,eram bine-venit,chiar asteptat acolo.Holul era mare,incaperea fiind caracterizata de  stilul baroc ca arhitectura.Pe covorul altadata rosu,acum erau depozitate tot felul de gunoaie.Se uita in jur mai atent.Mobila era inca acolo,ceea ce e un lucru straniu,pentru ca in general lucrurile astea dispar sau nu raman de la bun inceput.Erau chiar si tablouri pe pereti,cu tot felul de chipuri obscure.Insasi incaperea era asa.Se apropie de unul din tablouri.Vag putea distinge chipul unei fete.Dintr-o data scapase tabloul ,care s-a spart.In spatele sau era ceva.Gaze se  intoarse cu o oarecare teama.O silueta neagra statea pe scarile de piatra, tintuindu'l cu privirea.Se uita spre ea si ea spre el.Nu reusea sa distinga corpul datorita penumbrei, dar nu parea sa fie cineva mai in varsta decat el.       -Buna...
       Persoana respectiva nu ii raspunse, pur si simplu ii facu semn sa se aseze pe scari.Gaze ofta, spera sa aibe parte de o conversatie in acea seara, dar persoana de pe scari nu parea dornica sa scoata niciun cuvant.Se aseza pe scari, langa persoana aceea, gandindu'se atent cum sa inceapa conversatia.O studie atent, era o adolescenta de circa 16 ani, care fuma in timp ce incerca sa isi ascunda chipul dupa par.Nu putea distinge nimic, dar era sigur ca e frumoasa...
       -Iar tu, ce te'a determinat sa vii aici?Prea multe droguri pentru a te intoarce acasa?
       -Eu am fost prima aici, mai intai tu sa imi spui.
       -Am fugit de acasa pentru o zi.
       A fost mult mai sec decat se asteptase.Pentru cateva clipe, crezu ca tipa de langa el va incepe sa rada in hohote de necazul lui, insa ea nu schita niciun zambet, de parca ar fi stiut raspunsul cu mult dinainte.
       -E randul tau, de ce esti aici?
       -Nu stiu, pur si simplu am fost atrasa de locul asta si am dorit sa intru.Credeam ca voi gasi ceva interesant, dar m'am inselat...
       Gaze facu ochii mari...atat de interesant si misterios.Se simtea atat de atras de persoana de langa el incat dorea sa ii spuna orice.
       -Simteam ca daca nu voi fi aici...voi muri...
       Nu glumea, glasul stins si lacrimile din ochi spuneau totul.Nu putea fi o gluma, era ceva cu adevarat ciudat in toata chestia asta.Gaze nu se putea abtine sa se holbeze la ea, parea din alta lume, una in care Gaze ar fi patruns cu cel mai mare drag si cu zambetul pe buze.
       -Imi place sa privesc felul in care ma privesti, dar te rog inceteaza...
       Gaze muta rapid privirea...de ce simtea ca trebuie sa fie neaparat aici?Ce o determina sa creada o asemenea prostie?Doar nu vine sfarsitul lumii!Avea atatea intrebari sa'i adreseze, atat de putin timp, insa simtea ca nici ea nu stie raspunsul la vreuna din ele...
       Deodata tot pamantul incepu sa se cutremure, scarile reci de piatra acum cateva secunde atat de rezistente, parura sa se prabuseasca sub greutatea lor.Gaze sari rapid pe scari, o ajuta si pe necunoscuta sa faca la fel, se indrepta rapid spre geam fara a se uita in urma si sarind peste acesta ramase departe de pericol.Privi spre casa in speranta ca si fata va iesi in curand, cautandu'l la fel de perplexa ca si el...
       Dar aceasta nu iesi...se sperie la ideea ca ar putea ramane sub daramaturi si se intoarse in casa, pentru a o cauta.O caramida era cat pe ce sa ii zdrobeasca capul, dar Gaze continua sa caute prin daramaturi innebunit, ceva ii spunea ca o va gasi...Gasi un bilet undeva pe'aproape scris cu litere de mana:Te voi cauta.
       Imposibil...nu avea timp sa scrie acel bilet decat...daca era pregatit dinainte.Intr'un fel, acea tipa stia de intalnirea lor, pe cat de ciudat parea, asta era singura certitudine din acea zi.
       Parintii lui murisera in acea zi, dar lui Gaze nu ii pasa.Urmarea incontinuu stirile locale si intreba politistii si pompierii din preajma daca au gasit vreun cadavru printre daramaturile casei invechite.
       -Baiete, daca era cineva acolo, l'am fi gasit, pur si simplu du'te acasa si calmeaza'te.
       Odata cu moartea parintilor, Gaze s'a mutat la niste rude, unde a stat cativa ani, iar apoi s'a intors in vechiul cartier in care si'a cumparat un apartament groaznic, dar e tot ce gasise.Singura sa speranta e ca o va reintalni pe acea persoana.Din moment ce se afla in acea casa, nu putea locui prea departe, iar niciun cadavru nu a fost gasit.
       Gaze isi aminti toate acestea pe cand fuma pe balcon, privind casa de sub daramaturi din fata sa.Isi stinse tigara si zambi.Era aproape...putea simti asta."
    

Un plus

Am mai bagat un personaj : Moka Akashiya din Rosario Vampire.

Am facut planul,cat de cat.Am stabilit personajele si actiunea.Cred ca azi ma voi gandi si la alte detalii.Vlad mi-a zis sa conturez bine personajele.Ar fi bine sa stiu si care sunt preferintele voastre,ca sa iasa bine.Dar nu promit nimic,ca sa nu va dezamagesc(ma iau si eu dupa Vlad)...De saptamana viitoare am laptop asa ca voi avea mai mult timp pentru schite si postari pe blog ^^ (cred)

Fan Fic

M-am gandit ca pe parcursul verii...poate chiar incepand de acum,sa fac un Fan Fic nou,cu personaje din Vampire Knight.Imi place mult anime-ul asta,mai ales de Zero Kiryu.

Si m-am inspirat de aici.Sincera sa fiu,nu am vazut anime-ul pana la capat.Pur si simplu imi place de Zero.M-am gandit ca si asa in vacanta n-o sa prea am ce face,pentru ca eu o sa fiu plecata maxim o saptamana :)) . Suna ciudat,dar asa e.Daca ma voi duce la tara,am sa scriu si acolo.Btw,vreau sa stiu daca e OK sa scriu cate un capitol aici.Voi posta saptamanal.Zilnic nu cred ca am sa pot,pentru ca nu ma tine inspiratia atata timp.Nu promit nimic.Daca nu sunteti fani ai genului,atunci voi posta capitolele pe blogul meu,care momentat e confidential.Oricum nu vreau sa fac reclama aici.Il voi deschide la vara pentru cititori.Mi-as dori sa pot cumva sa blochez unele postari,pentru ca sunt prea confesive.O sa vad.Voi sa-mi spuneti daca e OK asa sau nu !

What does it really mean?

    Okay, imi voi prezenta opinia mea despre inteligenta.O persoana inteligenta nu este cea care stie multa matematica/fizica/ filosofie sau orice altceva.Nu sunt in masura sa va prezint decat o opinie proprie umila, de observator obscur.Atata tot.
    Nu ma pot considera o persoana inteligenta, ar fi pur narcisism din partea mea.Da, poate mi s'a mentionat chestia asta in reptetate randuri, dar in acelasi timp am fost facut si prost/cretin sau alte moduri de catre altii.Nu ii invinuiesc pentru nimic.Ideea e ca o persoana inteligenta nu ar trebui sa stie doar materia predata la scoala/liceu/facultate.Nu cred ca o conversatie civilizata se desfasoara cu: "Hmm, ai invatat principiul ala al fizicii?". O persoana cu adevarat inteligenta ar trebui sa aibe domenii vaste, sa fie capabila sa vorbeasca despre asta cu insufletire, sa ti le prezinte intr'un mod cat mai interesant, pentru a'si arata adevarat valoare.
     Eu nu ma pot considera inteligent.Deseori ma fascineaza lucruri pe care altii le gasesc neinteresante.Singurele momente in care ma simt inteligent...nu chiar inteligent, poate doar atent, nu stiu...Pai, in momentul in care stau in pat, in granita dintre real si vis(recent ma simt de parca as fi pe granita asta mai mereu)si imi imaginez orice.Gandul meu ajunge departe...as face o schema; dar mai incolo.Ma gandesc la orice, pana ajung la ceva foarte foarte straniu si cretin.De aici incepe momentul meu de stralucire, readun firul gandurilor, bucatica cu bucatica, pana realizez de unde a inceput totul.
     Uitati o mica schema, in timp ce ma holbam la cer...intr'o situatie destul de..inadecvata.
 Cer>Nori>Albastru>Mare>Valuri>Bleo>Ochi albastri> Melodia Behind Blue Eyes>Ochii lui Danni Filth>Melodic Death Metal>Atmospheric Black Metal>Graveworm>Timp>Vacanta>Scoala>Testul de urmatoarea zi.
   Okay, ganditi'va ca am ajuns de la cer la testul la mate.Simplu, nu?

Sado-maso

    Ajung "acasa"(la apartament) dupa un obositor drum de 10 minute in masina si o conversatie stupida cu ai mei.Ma holbez la cartierul pustiu si zambesc.Imi place aici.Am vecini de treaba, am cu cine iesi iar pe ceilalti manelisti jegosi, prosti, inapti, cretini, boi(ma voi opri acum ^^) m'am obisnuit deja sa ii evit.Ma duc sa duc gunoiul de la casa care se aflase in portbagaj pana atunci, ca acolo nu exista vreun loc in care sa depozitezi gunoiul.Ah, civilizatia asta *sigh*.
     Ma gandeam incontinuu la o gluma pe care mi'o amintisem in acea dimineata.Gluma e cam asa:"Masochistul adresandui'se sadicului: Loveste'ma!Pentru numele lui Dumnezeu, loveste'ma!Te implor!Sadicul catre masochist:Nu!"Stiu, nu e amuzant, dar ma tinea ocupat, chiar imi tinea mintea ocupata cu gandul asta.Arunc cu scarba gunoiul in speranta ca am nimerit lada aceea mare si se aude un sunet ciudat...Hmm, poate am ratat, meh, vin tiganii si strang, macar atat sa faca.Deodata aud niste injuraturi din lada de tigani.Ooops, cred ca acum stiu de unde a venit sunetul *bullseye*.Ma intorc nepasator inspre casa, da'l naibii, nu a murit, ce naiba cauta in lada de gunoi?Brusc imi amintesc de paharul spart cu cateva ore inainte...acum chiar stiu ce era cu sunetul ala ^.^.Hehehe...

Extenuat.

    Am fost zilele trecute la cealalta casa, foarte aproape de apartament.E aiurea nu ii pot spune acasa, nu as putea trai la curte.E groaznic.Adica, e modern, e chiar mai bine decat in aparatament dar e aiurea...nu pot explica.
    Am innebunit total.Am stat pana la ora 1 dimineata sa ma joc Diablo II, joc din 2001.Adica, imaginati'va, calculatorul meu poate "rula" cam orice joc aparut iar eu joc Diablo.Super, nu?Ma plictisisem de zdranganit, chiar ma apucasem sa fac cateva melodii de la Guitar Hero la hard(am reusit la vreo 4 din ele ^.^).Iar apoi ma joc Diablo.Deeeci, jocul e genial.
     Am un necromancer, pur si simplu fac o armata de scheletoni si golemi care imi fac toata treaba in timp ce eu stau in spate cu un arc sau cand ma plictisesc ma bag si eu si le dau cu buzduganul in cap, ca orice om primitiv.Daca in 2001, stiam sa instalez un joc(a fost acum 10 ani, inaintea erei noastre, pe cand oamenii se luptau cu dinozaurii pentru suprematie...) apai numa' asta jucam.Adica, cat de tare e sa ai vreo 10 monstruleti care sa faca ce vrei tu?Cati tigani as putea omori cu 10 skeletoni?:d
      Joc pana la 1, sting, ma bag in pat si ma holbez la pereti.Peretii aia sunt enervanti.Aproape imi lipsea monotonia peretilor reci si lipsiti de culoare din apartament.Ma enervez si ma pun pe canapea, ca tot in aceeasi camera era si aia.Ma apuc de citit, trece o ora.Adorm citind, ma trezesc la 5 dimineata ca imi este sete.Ma indrept incet catre bucatarie, sa nu ii trezesc pe parinti, imi pun un pahar cu apa, sparg paharul.Strang cioburile(erau destul de mari, paharul era destul de mare, chiar era aproape complet) si il arunc la gunoi.Ma duc in camera si incerc sa adorm.Imi amintesc ca inca nu am baut apa, ma intorc si imi pun in alt pahar(tura asta din plastic ca nu sunt prost).
     Ma intorc, realizez ca nu pot adormi si ma joc Diablo, soarele inca nu rasarise.Pe la 6 fara ceva ma duc in mansarda sa urmaresc rasaritul iar apoi ma intorc la Diablo...

Natalie Dee for everyone

Asta e pentru Vlad (↑)

Iar asta e pentru Vasile(n-am uitat de tine) (↑)

Eu calare. :->

 Jerk off bitch! :D

 

Pentru colegul de banca al lui Vlad (cred ca te-ai prins cine esti! =] )

Livia ar aprecia asta. :(

Si pentru Alex ceva.Chiar daca le urasti (=’.’=)

Pentru mai mult stuff de genu' dati click aici ^_^


¬.¬

Bine,poate ca nu e genul de postare pe care ar fi facut-o Vlad.De fapt,nu e deloc.Dar daca Alex zice nu,atunci promit sa invat sa joc WoW. x3
 Sper sa nu fie cazul =]]

 



 

despre creaţie

[*vlad*(>-.-)>!<(^.^<)*sab*]

 

Există opt versuri în lumea asta care s-au născut în noi toţi,iar dragul meu Mircea,le-a aşezat pe hârtie cum a ştiut el mai bine.Îl iubesc pe omul din acest om.Având în vedere că e profesor universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti,este totuşi un om simplu,şi dincolo de toate astea,este un artist.Pur şi simplu un om extraordinar şi genial din punctul meu de vedere. 

Versurile sunt următoarele :
 
 când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
 când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
 când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
 când eşti nefericit nu are sens să o spui.
 
 când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
 când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
 când eşti la pământ cine se interesează de tine?
 cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
 
 Probabil ştiţi că acestea sunt doar primele două strofe din poemul ''când ai nevoie de dragoste'' scris de Mircea Cărtărescu,căci despre el vorbesc.
 Poezia asta este ca un fel de motto în viaţa mea,o deviză.M-am gândit să-mi tatuez aceste două strofe pe spate când voi fi mai mare.Le iubesc prea mult.Le iubesc cu toată fiinţă mea.Le iubesc pentru că sunt adevărul gol-goluţ şi trist,verdictul la melancolie.Cred că e imposibil ca cineva să nu fi gustat din melacolie,să n-o fi mirosit.Versurile astea sunt ceva ce poţi să strângi în braţe când nu ai pe cine,ceva ce poate iubit de asemenea,ceva la care să apelezi,nu neapărat o consolare,ci ceva care să te înalţe şi mai mult în melacolie.Poate că suferi,dar te purifici.

 De asemenea,aprofundarea de acest tip se poate transforma în suferinţă şi nefericire benevolă.Uneori mi se întâmplă,când sunt ''fericita'' sau când mi-e bine..ca să zic aşa,să caut nefericirea.Alerg după ea pentru că am nevoie de ea.Nu ştiu cum să explic asta,dar nu fac parte din categoria oamenilor normali.Atunci când te numeşti artist,nu te numeşti aşa pentru că ai dobândit asta,ci pentru că te-ai născut cu asta.E ca un stigmat cu care te identifici toată viaţă.Nu poţi să schimbi asta,nici dacă ai vrea.Nu noi ne alegem destinul,ci el pe noi.Poezia m-a ales pe mine.Poezia îmi este umbră.Nu există artişti fericiţi.Asta este părerea mea.Orice creaţie presupune sacrificiu şi delimitare.

 Să vă mai prezint un caz :

Fox Mulder: Care este cuvântul magic?
Kenneth Ungar: Emet. Vedeţi... Alef, Mem, Tav... Alcătuiesc cuvântul Emet.
Fox Mulder: Nu vorbesc ebraică, nu ştiu ce înseamnă asta.
Kenneth Ungar: Adevăr. Emet înseamnă adevăr. Vedeţi, domnule Mulder, chiar aici este paradoxul... pentru că pericolul adevărului este conţinut în însuşi cuvântul Golem. Care înseamnă materie fără formă, trup fără suflet.
Fox Mulder: Deci Golemul este o creaţie imperfectă.
Kenneth Ungar: O, un fel de monstru chiar. Incapabil să vorbească sau să simtă altceva în afară de cele mai primitive emoţii. Înnebuneşte şi trebuie să fie distrus de către creatorul său.
Fox Mulder: Distrus, cum?
Kenneth Ungar: Ştergând prima literă, Alef. Emet devine Met... care înseamnă mort. Din nou, domnule Mulder... puterea literelor, nu doar de a crea, ci şi de a ucide.

 Ceea ce vreau să spun cu asta,este că poezia înseamnă viaţa văzută prin ochii unui poet. Nimic prea greu de înţeles doar că mulţi nu ştiu că poetul şi poezia au fiecare drept de viaţă şi de moarte asupra celuilalt. Am preluat această idee cu care sunt în totalitate de acord,de pe blogul unui prieten,deci nu-mi aparţine.

 Sunt atât de multe de zis despre relaţia între om şi poezie.Nu ştiu să definesc poezia cum nu ştiu să definesc nici dragostea,pentru că sunt una şi aceeaşi.Indiferent de tematică,toate creaţiile se nasc dintr-un plâns şi o tăcere(Constantin Noica în Sentimentul românesc al fiinţei ).
 
 Nu sunt un om normal,nu pentru că sunt schizofrenică,ci pentru că am o viziune abstractă asupra lucrurilor.După spusele lui Cioran,omul e o lume în lume.

[ Ajunge pentru seara asta.Când voi avea cu cine să dezbat acest subiect,mă voi întoarce. ]

Hey you.

    Avem un nou membru serios, Sab ^^.Fosta mea colega, artista in domeniul cuvintelor.Ea poate reprezenta partea feminina(sper ca absolut nimeni nu s'a gandit la parul meu cand am precizat feminin -.-") a acestui blog.Desi probabil fiecare avem cate un stil diferit de a scrie, presupun ca ne putem afisa parerile pe acest blog, pentru publicul amator.Vizualizarile cresc, persoanele par tot mai interesate.Ce daca suntem atat de diferiti in tot ce scriem?Suntem seriosi si cred ca acesta conteaza.Practic ne completam reciproc(in a non-sexual way...or gay way)!Parcurg postarile din ultimele doua luni si incep sa cred ca am facut un bine, chiar ma pot considera mandru.Asteptam sa revina si Alex printre noi, daca nu ma insel, in mai putin de doua saptamani va avea testele nationale, ii tinem cu totii pumnii.

P.S.: Nu am uitat ca imi datoreaza un suc Trompi, mie si Simonei probabil xD

despre sab

Să încep cu o mini-descriere ca să ştiţi cu cine aveţi de-a face.Motto-ul pe care l-am avut până acum a fost (citez din Mircea Cărtărescu) : "Eu sunt,în cele din urmă,căutarea mea de sine." ,Într-adevăr,aşa se întâmplă cu fiecare dintre noi.Şi trist este că,unii nu se regăsesc nici la sfârşitul vieţii.Nici când încheie contractul cu moartea nu le e dat  ca Eul să se unească cu fiinţa.Atunci e momentul când Eul îşi părăseşte gazda.
Alt citat care mă caracterizează (citez din Emil Cioran - Ispita de a exista - pagina 6) : "Pătimaşul nu se descurajează,o ia mereu de la capăt,cu încăpăţânare,căci nu se poate lipsi de suferinţă.Sub masca sfidătoare,sub ifosele lui se ascunde un împătimit al nefericirii.De aceea,printre pătimaşi îi găseşti pe cei ce-şi sunt lor înşişi duşmani.".E mai complicat,dar nu vă fie teamă."Eu sunt şi rana şi cuţitul.".
Din acest punct de vedere sper să fi înţeles ceva din ceea ce Emil Cioran ne explică în lucrarea sa.
Din celălalt punct de vedere,sunt un adolescent ca toţi ceilalţi.Activitatea mea de bază e scriitura.Frecventez două cenacluri.Citesc.Sunt o persoană profundă,sensibilă.Scriu poeme simple şi în proză.Mai abordez şi alte subiecte(un fel de eseuri),dar le consider doar schiţe şi tentative.Spre deosebire de Emptysmile*,eu cred în Dumnezeu.Nu judec nicio religie.Din contră,le respect doctrina...sau cel puţin le-o tolerez.Sunt un fel de solitară.Sau semi-solitară.Cred în existenţa altor prezenţe,pentru că am multă experienţă în aşa ceva.Îmi plac lucrurile vintage şi mă regăsesc în postmodernism.Poate în cel târziu.De la Cărtărescu încoace.Anii '80.Optzeciştii.Îmi plac filmele horror şi dramă în special.Chiar şi cele thriller.Sunt în clasa a IX-a la profil de filologie.Îmi plac pianul şi vioara - sunt cele mai sincere instrumente.
Iată şi o mostră din ceea ce mă reprezintă :

asfinţit

 vii şi pleci
 mă subţiez

 *
 aşa sunt eu
 niciodată un întreg
 *
 bolnav de melancolie
 
 ...bolnav
  *
 când soarele se închină
 umbrele îşi cer dreptul
 
 la libertate
*
 uneori îţi găsesc existenţa într-un trecut imaginar.
 e loc şi de uitare
 
 umbrele şuşotesc despre noi
 *
 oamenii se clatină
 cad
 se sparg
 de retina mea
 
 plâng şi ascult rugăciunile lor
 *
 întunericul nu cruţă
 umbrele ne substituiau
 
 cândva
*
 după tine,
 şi moartea.
*
 întâi
 să ascultăm ultima rugăciune
 să privim ultimul asfinţit
Shakespeare ar fi putut să-mi zică mie asta :"Oricât ar părea că e nebunie ceea ce spune, e totuşi o nebunie cu tâlc."



P.S: Puteţi să-mi spuneţi sab :)

WTF!?

     Deci, azi plec de la liceu mai devreme caci nu fac ultimele ore si merg sa imi iau corzi.Magazinul e inchis iar eu am de gand sa astept, juma' de ora, ca doar nu moare nimeni.Pe cand stateam eu pe o bancuta dintr'un mic parculet de vizavi, vad trecand un batranel, venit probabil de la piata, prin fata mea, iar in spate, la o distanta destul de...acceptabila(din cauza mirosului) doua tiganci imputite.Deja imaginea, devenea amuzanta, alea doua pareau sa il urmareasca.
     Cele doua avanseaza oleaca, una ramane putin mai in spate, continuand insa sa mearga iar cealalta se duce in dreapta batranului si incepe sa vorbeasca cu el.A fost un mic schimb de cuvinte dar am prins doar ce i'a spus tiganca batranului:"De cand nu te'am mai sarutat eu!"
     Deja totul devenea isteric de cretin.Deja in mintea mea era ceva in genul:"Nuuu!Nu o face mosulica!Ea e sora geamana cea rea!"Continuam atent sa urmaresc, vaca se ridica pe varfuri si ii da un pupic pe obraz, in acelasi timp bagandu'i mana in buzunar, scotand ceea ce se parea o bacnota de 10 lei si un pachet de tigari pe care ii inmana rapid celeilalte vaci aflate putin mai in spate.
      Desigur, nu am facut mai nimic, alea 2 puteau ca naiba(si eram la oarecare distanta), mosul nu m'ar fi bagat in seama iar in fond...eram complet dezgustat.Ma gandeam ca...meh, e spre binele lui, adica, e in varsta, nu ar trebui sa fumeze.Iar cei 10 lei?Ce ar fi putut face cu ei in afara de a'si cumpara tigari?Deci, cred ca se poate considera ca i'a facut un bine....ma rog, ba nu, oricum si'ar fi luat tigari dupa...Nu conteaza asta, sa ne prefacem ca nu am spus asta.
      Imediat dupa, cele doua se indreptara spre mine iar vaca din centrul actiunii imi arunca priviri curioase.Desigur, prima mea reactie a fost: "Iesiti dracu' din fata mea lepre imputite.".Au inceput sa injure ca proastele si au plecat.Oare expresia mea de pe chip le'a alungat?Poate ura din priviri, sau gheara de pe deget?...probabil pur si simplu nu stiau ce e aia o lepra...mda,, probabil asta era.Pariez ca cu aia 10 lei si'au luat un dictionar sa caute cuvantul lepra...sau poate tigari.Cred ca erau tigari...
  

Rasarit.

     "Il injunghie, mai adanc, mai puternic, mai rapid.In spasme de durere privea potopul de aruncaturi si asalturi, din nou si din nou'; sangele sau de pe cutit stralucea in lumina stramba a becului.Nu se putea misca, era napastuit de fiecare lovitura, dar de fapt nu ii pasa, se obisnuise.Intr'un fel, i se parea totul ca un fel de rutina, aproape era ceva normal de'acum.
       Gaze* se trezi din cosmarul sau.Se uita posac in camera si isi adancise capul intre palme dezamagit.Acelasi afurisit de vis. De atata timp, acelasi vis il bantuia si devora.Macar de ar fi vazut chipul persoanei ce strangea cutitul, macar de ar fi avut habar ce naiba vroia sa insemne.Nu isi aminti sa fi avut vreun ceas bun prin casa si nici nu ii prea pasa de asta, asa ca se hotari sa urmareasca rasaritul.Se deplasa incet catre toaleta, in cautarea antidepresivelor.De fapt, nu erau antidepresive, pur si simplu erau niste pastile pentru dureri de cap sau alte prostii inutile aruncate de'a valma intr'un tub din plastic pe care scria  antidepresive.Chestia asta mereu a avut un efect placebo minunat asupra sa.
       Gaze locuia intr'un micut apartament, undeva probabil la marginea orasului.Avea tot ce ii era necesar, mai putin compania.De cand era acolo nu intalnise pe nimeni cu care putea purta o conversatie.Adevarul e ca, nu stia de ce naiba se mutase acolo.De fapt, nu stia mai nimic in afara ultimelor saptamani petrecute in interiorul peretilor grei din piatra.Deodata cu afurisitul acela de vis, uitase totul, absolut totul.I'au luat zile intregi pana sa isi dea seama ca trebuie sa manance si alte cateva ore pentru a'si descoperi propriul nume.Noroc ca gasise rapid un portofel in care se afla si un card de identitate si astfel isi descoperi si numele: Gaze.Mereu se intreba de ce il chema astfel, i se parea foarte ciudat, era curios cine ii sunt parintii, vechii prieteni, dar nu scria nimic in cardul acela afurisit de identitate.Dorea sa isi aminteasca de parintii sai, de prieteni si copilarie, dar nu stia nimic de astfel de lucruri.Pana si cuvantul prieten ii parea distant si sec.Totul din cauza visului acela stupid.
      Se indrepta spre mica bucatarie si isi pregati o cafea.A observat ca ii place cafeaua, avea pungi intregi de cafea si tigari aruncate prin dulapurile din bucatarie.Gaze iesi pe micul sau balcon, isi aprinse o tigara si privi orasul sters din fata lui.Oamenii aflati undeva sub el nu'i cunosteau fata sau numele si nici nu erau interesati sa il priveasca de doua ori.Privise de multe ori orasul, cu strazile sale dosnice, murdare, cochetand fara rusine cu depravarea.Poate cineva, priveste in acelasi timp orasul, cu aceleasi ganduri nerusinate.Gaze zambi la ideea ca ar putea avea sansa de a cunoaste pe acel cineva.Nu i'a luat mult timp sa realizeze ca nu zambeste des, de obicei, oamenii singuri nu prea zambesc.
       Rasaritul nu se arata, nici nu era cert de ce il asteapta.Il vazuse de multe ori de la aparitia cosmarului si probabil il vazuse si inainte de asta, dar ii placea.O data cu rasaritul spera ca totul se termina.La un moment dat se plictisi si merse inapoi in baie sa isi studieze chipul in oglinda.
       Gaze nu era o persoana urata, ba chiar putea spune ca arata bine, orice ar insemna asta.Trasaturile fetei aratau o persoana plictisita, probabil inteligenta, dar cu siguranata nu prea sportiva.Cearcanele  ii reprezentau caracterul, accentuand trasaturile sale de persoana invatata, preocupata cu gandurile proprii.Totusi, descoperise ca uraste oglinda.I se parea atroce sa isi priveasca chipul fals in speranta ca va descoperi un zambet pe el.Niciodata nu zambea cand se studia in oglinda.
       Deodata, imaginea din oglinda se contura si isi schimba infatisarea.In reflexia oglinzii, aparu un zambet.Imposibil, Gaze nu zambea in acea clipa.Era un zambet sadic, plin de ura,infatisand caninii ascutiti aducand cu sine o privire nepotrivita de ura nestavilita asupra omenirii.Totul parea atat de sadic si ciudat.Gaze ramase mut, paralizat de teama.Teama? Nu, probabil curiozitate, intinse mana inspre oglinda, iar reflexia o intinse si ea, doar ca il apuca pe Gaze de grumaz si il trase incet inspre reflexie.Degetele reci ale "reflexiei" il strangeau adacand de gat, probabil lasand niste urme urate, dar lui Gaze nu ii prea pasa, ba chiar crezu ca acea mana cadaverica era alcatuita special pentru gatul sau, parca totul facea parte dintr'un puzzle sadic si trist.Reflexia il tragea tot mai aproape, simtea respiratia sacadata a personajului straniu ce continua sa il priveasca staruitor,facandu-l una cu oglinda, transformandu'l si trimitandu'l intr'o noua lume ciudata.Teama il facu sa isi inchida ochii, dar clipi de indata ce ajunse pe partea cealalta.
      Totul era la fel, mai putin reflexia.De data aceasta el avea ura in priviri si zambetul sadic."Cat de straniu" gandi Gaze.Nu imi amintesc sa fi fost astfel pana acum.
       Amintesc.Acum totul capatase sens.Acum amintirile veneau rand pe rand.Nu avea parinti, prieteni, se inchisese tocmai din acest motiv, dar isi aminti si motivul pentru care s'a dus in acel apartament.Locul acela pulsa cu o forta ciudata ce il atragea oarecum.Toate amintirile rasar, rand pe rand, durerile erau imense, anii multi, lacrimile cad, vedea totul.Soarele rasare greu pe cer si il priveste pe Gaze prin geamul din baie.Raze posace cad stramb prin camera neagra descoperind trasaturile persoanei din acea incapere.Parca totul era alcatuit din intuneric iar odata cu razele soarelui totul se naruise.
        Isi amintise ce insemna visul, totul.Isi aminti ca tocmai el se injunghia in vis, nu chiar el, pur si simplu reflexia sa din oglinda.Dar mai stia si altceva, stia motivul sau de a ramane acolo si de a continua.Stia ca mai era cineva care mereu priveste in acelasi timp cu el lumea cat timp statea la balcon si ca o va intalni.Stia asta.In acelasi timp, stia ca imediat ce se va trezi va uita totul, dar asta nu conta.
        Soarele a rasarit iar Gaze isi regasise scopul."

   *Pentru cei care nu stiu engleza, sper ca nu ati citit Gaze in romana(d'oh), gaze s'ar citi normal gheiz, ca sa o spun mai fatis si este de fapt un mod de a privi. Nu ma intrebati de ce il cheama astfel, imi place numele.

What's in my head?

    In capul meu se gasesc de toate, de creier nu stiu, nu am verificat, dar promit ca la prima radiografie ma voi uita atent daca e ceva acolo.Anyway, frecvent, in mintea mea se gasesc versuri.Daca ma vedeti mergand singur pe strada, sa stiti ca fredonez.Daca ma vedeti plictisit in timpul orelor sa stiti ca sunt sanse mari sa scriu pe caietele de clasa nșpe mii de versuri.Problema e ca...mereu am fost asa, mereu am fost obsedat de muzica, muzica e drogul meu, primul loc in care ma caut si singurul in care ma regasesc.De cand eram mic, pana si cand eram mic aveam vreo 3 walk-man'e(dar erau culori diferite ^^), ma rog, prostii din'alea vechi.Am fost primul din cartier cu un mp3, dar acum am cam ramas fara.
    Am o problema cu chestia asta, dar o ador.In primul rand, imi ajuta mult memoria, nu trebuie sa tin minte versurile ci mai mult linia melodica, in al doilea rand, ma ajuta foarte mult in conversatii.Adica, efectiv, cand vorbesc, imi este super usor sa citez din versuri.Plus, ajuta enorm de mult la starea de dispozitie...adica, stiu o melodie pentru absolut orice, am chef de dormit, ascult o anumita melodie, sunt plictisit ascult alta melodie, sunt total chefless sau ma aflu intro stare continua de emoiala, vreau pur si simplu ambient sau am chef de headbang, prin tastarea a catorva click-uri se rezolva.
     Acum chiar mi'as dori sa am un top de "best lyrics eva' "dar nu am, asa ca voi afisa link-uri de la melodiile a caror versuri le gasesc in caietul de...cred ca asta e de germana, dar nu sunt prea sigur, e cam gol.
     Iron Maiden(prefer varianta Cradle of Filth)-Hallowed be thy Name
     Eternal Tears of Sorrow-The River Flows Frozen
     Travka-Inger Sedat
     Disturbed-Land of Confusion
     Ordo Rosarius Equilibrio-Hell is Where the Heart is
     Disturbed-Down With The Sickness
     Abigail-Sonet
     Slipknot-Snuff
     Sentenced-Cross my Heart and Hope to Die
  
  Astea sunt doar pe caietul de germana...

Fuck it all and no regrets!

     Yeah, i love to say fuck too.Ce a fost a fost, iar asta e de bine.Singurul lucru pe care il regret sunt greselile, dar in lumea mea nu exista greseli, asa cum nimic nu este corect.Nu va pot explica, dar un lucru il stiu sigur: Nu exista scapare, nu voi fi niciodata acelasi.Un fel de a oscila intre mine si...mine.Schimbare continua, radicala.Nu exista niciun adevarat eu si niciunul fals. E amuzant.
    

De prin vechile jurnale...

     Strajer al noptii.
   "Inchid cartea si ma lungesc in pat."De ce am inchis'o?Pana la urma nu este asa tarziu." Nu mai am baterie sa citesc, de fapt ...chiar este tarziu iar maine am teza....urasc asta.
    Ma holbez la peretii goi, vesnicii pereti goi ce se holbeaza mereu la mine, sunt aici de ani intregi, de ani intregi ma privesc indeaproape, dar nici acum nu pot spune cu exactitate ce culoare au.Peretii ma captureaza, dar tot peretii imi sunt cei mai buni prieteni in momente ca acestea, peretii sunt cei mai buni ascultatori pe care cineva i'ar putea gasi.Dar cui ii pasa, oricum nu ma pot gandi decat la ea...insa lacrimile incep sa cada, incep sa le simt gustul amar, dar nu pot intelege de ce.Ea imi apartine, sau cel putin eu sunt al ei,de asta sunt sigur, dar ceva in toata chestia asta ma face sa plang.Poate e doar un vis, poate doar dorm fara sa realizez asta.In aceeasi zi m'am putut bucura de minunate clipe petrecute alaturi de ea si de zambetul ei, dar chiar si asa tot imi doresc sa dau timpul inapoi, sa schimb cateva chestii, sa pot sta mai mult alaturi de ea si sa o imbratisez iarasi.
    Dar incercarea de a recupera ceva pierdut este ea insasi o pierdere de timp..."

Mda, in realitate totul e un vis.Absolut totul.

De prin vechile jurnale...

       Un nou inceput.
     "In franturi de randuri ma pierd, dar ma regasesc; in ganduri ma ascund, oare tu ma vei putea gasi?Aici totul este un mic haos, printre care ma situez si eu,  un gand anost si o fiinta neimportanta in ceva chiar mai mare.
     Oare, macar, ma vei cauta?O data voi disparea pe vecie si nu ma vei putea gasi, dar ce va insemna asta pentru tine?Poate, nu conteaza.Adancit in ganduri poate nu imi va mai pasa de cei din jur...Acum ca te iubesc pe tine, urasc pe toata lumea.Ma adancesc in gandurile mele, dar toate acestea sunt indreptate catre tine, in gandurile mele sunt inconjurat de tine.
     Cat mi'as dori sa pot sta macar o clipa in gandurile tale..."

     Cate iluzii se pot ascunde in cuvinte...

De prin vechile jurnale...

  ^_^

    "Am fost iertat, sufletu'mi imbatat de fericire se inalta.Privind'o de la distanta nu imi pot abtine un zambet."Am intarziat, ar trebui sa ma grabesc"... dar nu ma pot abtine sa merg lent, cu un suras stupid pe chip,cu ochii aproape plini de lacrimi privind intrun punct fix, iar acel punct fix este ea.
      Mergem sa ne plimbam, sa vorbim.Un sentiment de vinovatie ma cuprinde iar tacerea se lasa incet peste noi.Priviri furisate asupra ei imi readuc siguranta, imi reaminstesc ca am fost iertat si totodata imi arata cat este de frumoasa.
     -Incotro?o intreb pentru a rupe tacerea, ucigand nemilos gandurile mirifice formate in mintea mea.
     -Oriunde doresti tu.
    Conversatia reincepe cu o natura ciudata, descinde din nou si din nou pana ajungem la un subiect unic:frumusetea.
    -Esti frumoasa asa cum esti, perfecta in ochii mei.
    Ma opresc brusc(tocmai am spus asta?), ea se opreste.Oare cine s'a oprit primul?Dar. ah, asta nu conteaza, acum nimic nu mai conteaza.Probabil ne'am oprit simultan...
    O privesc, zambesc iarasi.Incep sa ma holbez la buzele trandafirii, doresc sa pecetluiesc vorbele cu un saurt, dar ma multumesc doar cu atat, sa o sarut din priviri.Pe cat continuam plimbarea,culoarea rosiatica din obraji o face chiar mai frumoasa.
    -Merci.
    -Acum sunt unde doresc, langa tine.
    Iar sufletu'mi imbatat de fericire se inalta."
 Cat de vechi pare totul- scris intro lunga ora de mate, subiectul...tocmai ma impacasem cu o prietena apropiata, inca regret cat de prost am fost la acea faza, dar a trecut.

Unde sa ma ascund?

      Imi lipseste persoana care a facut celalalt blog al meu.L'am sters de peste tot, in speranta ca nu il voi regasi.Dar aparent, google salveaza orice si am inceput sa imi recitesc postarile.Cat imi lipseste acea persoana.Spre deosebire de ea, eu am fost si fericit, dar acum sunt mai trist decat alta data...Cat de multe s'au schimbat.Voi repune posturile mele de atunci pe acest blog.
      De ce?Inca traiesc cu speranta ca cineva imi va spune ca mai exista o asemanare intre acele doua persoane.
      Partea amuzanta e ca pe vechiul blog scria clar: Un blog menit a fi uitat.Blogul meu si'a atins menirea, sa speram ca il voi putea ajuta pe Alex prin intermediul acestui blog de a isi atinge menirea:Sa citeasca mai multe persoane cuvintele sale, pentru ca stie ce spune.

Arta culinara

     Acum mai putin de o saptamana, Alex ne'a prezentat cat de placut este in propria'i toaleta.Da' ce, eu sunt mai prost?Va voi arata cat de placut este in bucataria mea, desigur atunci cand nu sunt eu in ea...
     Pai...sa spunem ca nu sunt chiar cel mai inspirat bucatar...cand sunt singur si trebuie sa imi pregatesc ceva de mancare, sa imi incalzesc sau mai stiu eu ce(ma rog, mai mult lui frate'miu, eu supravietuiesc fara)nu ies din bucatarie fara a sparge ceva.Deci, c
um sa va spun...o farfurie, un pahar, (mai nou avem pahare de plastic deci nu pot sparge prea multe acum) sau mai stiu eu ce...v'ati spune ca e normal, ei bine nu e.Nu atunci cand incalzesti ceva la microunde!Sunt atat de neindemanatic.Uitati, azi dimineata, trebuia sa ii fierb crenvursti lui frate'miu(ce ciudat se scrie).Azi, nu a fost atat de rau...adica...nu am spart nimic.In schimb, incep sa cred ca aragazul ala e malefic, nu se inchide(nu ca mi'as aminti sa il inchid *whistles*).Deci, pun apa la fiert si toate cele, fierb, reusesc cumva sa scap chestia aia de aragaz; dau apa pe jos, peste tot prin bucatarie si pe mine.Trag rapid o injuratura si continui procesul pana ajung la final.
        Mda, voi taia de pe lista profesia de bucatar(nu cred ca a fost niciodata acolo, dar daca ar fi, as aseza'o undeva langa "ginecolog").Adica...pff, restaurantul ar da in faliment cu mine.Chelner nici atat.Apoi, am facut o chestie si mai geniala, am vrut sa imi fac ceai si mi'am incalzit apa...problema e ca...aragazul pornit, recipientul pe foc...uitasem de apa.Ma duc la calculator, mai ascult o melodie, ma mai plimb in casa si realizez ca miroase a ars(Oh,fuck!).Hmm...puteam sa jur ca era apa in chestia aia.In final mi'am facut un ceai, il beau chiar acum...Macar la ceai ma mai pricep si eu, pana la urma nu sunt atat de nerod.
       Sunt un fiu groaznic si probabil un elev si mai groaznic.Il compatimesc pe "profu' de chitara"(pun intre paranteze ca el nu s'ar incadra in nico categorie de "profi" despre care am facut un post anterior, e mult mai de treaba presupun) care se tot chinuie sa imi explice chestii in timp ce eu nu sunt atent.Imi este si mai mila de toti profesorii de mate pe care i'am avut.Ca fiu o dau in bara mai rau.Uite, sa vedeti cat de groaznic sunt, am aflat recent ca maica'mea nu vrea sa ma lase la facultate in afara orasului ca eu nu imi pot tine de grija sau manca nici cand face ea de mancare si este ea acasa, d'apai singur.Mi se pare super amuzant, desi probabil nu ar trebui...
       Ma rog, am reinnoit blog-ul cu un mic programel de muzica(multe multumiri Sabinei, fostei mele colege ^^).Am folosit melodii care stiu sigur ca ii plac lui Alex(ma rog, nu sigur, ipotetic), voi mai adauga pe parcurs.

Amortit

      Abia  m'am trezit si privesc cu stupoare monitorul rece, realizand ca nu am prea dormit.Meh...Ascult o melodie pe care nu am mai ascultat'o de vara trecuta si realizez cat de mult timp a trecut de atunci.Dar totusi, parca melodia asta a fost mereu aici, mereu am ascultat'o, parca se potriveste mult prea bine in peisaj.Ma simt de parca tocmai am fost trezit dintr'o lunga hibernare... dar acum ce mai conteaza?Inca doua saptamani pana la lunga vacanta de vara asteptata tocmai de pe 11 septembrie(nu intrebati.) iar apoi imi pot dedica timpul uitarii.
      Now comes the guitar solo part.Mind fuck.Uitati, va voi face un serviciu imens.Ma simt foarte altruist in dimineata asta.Metal time.Pentru toti fanii ce nu pot trai fara metal; vi'l voi oferi eu.Mai precis, un fel de radio, nu radio in ideea in care face un anumit tip lista si vorbeste.Nu, sunt doar melodiile(pe care le poti schimba chiar tu) si ceva reclame.Desigur, noi estem romani, deci nu avem voie la acel radio.Paai, cautati pe google "Ip changer software" sau " Ip changer program" cum gasiti voi.Ideea e ca eu am windows 7, nu imi merg toate, dar trebuie sa va functioneze macar unul din lunga lista de'acolo.Apoi lucrurile devin usoare, va schimbati ip-ul conectandu-va la unul preferabil american, iar apoi intrati pe http://player.radio.com/player/AOLPlayer.php?version=1.2.11257&station=    daca nu merge site-ul doar dati google la Aol Radio.Fiecare statie de la rock sau metal e buna; insa sincer, trebuie sa incercati Xtreme Alt Rock(cei care nu asculta prea hard), Metal Mosh Pit si inevitabil Hard Rock.Nu aveti idee cat de relaxant poate fi, random awesome songs ftw...
Oh, btw, cu totii puteti incerca Rock FM, sunt mari sanse sa il prindeti de la radio-ul din casa, postul e genial, dar te plictisesti dupa maxim o saptamana din moment ce se repeta toate melodiile...tristut, prea putin diversificare.Dati google la rock fm, puteti asculta online, sau ...104,8 sau ceva in genul este postul.

Listening to: Dissection-Black Dragon
                      Dissection-Maha Kali
Mood:Sleepy as fuck
   

De prin vechile jurnale...

      Mintea e un loc complex, jalnic, murdar si imbacsit de ganduri aruncate neglijent laolalta, in speranta ca cineva le va ridica de sub daramaturi.Oamenii nu sunt mai buni decat animalele.Oamenii au in plus doar inteligenta care este deseori neglijata, dar insusi ratiunea ne ucide.Daca nu, am putea fi liberi, am iesi de sub carapacea de carne si ne'am desavarsi.Dar nu putem, suntem dupa chipul si asemanarea unui "Dumnezeu", el este cusca noastra.
      Oare visele mele chiar inseamna o realitate?Visele, o inlantuire a amintirilor, imagini si ganduri provocate de creierul bolnav al unui om, pot reprezenta o realitate cat de mica?As vrea sa ma pot recunoaste, as vrea sa imi pot da seama cine sunt si ce doresc.Dar pentru a recunoaste pe cineva, trebuie mai intai sa il cunosti, iar eu nu stiu nici macar ce am fost...sau macar ce voi deveni.Vreau ca intunericul sa ma inghita si sa ma ascunda.Vreau sa fiu iarasi capturat de lividitate si pazit de nebunie.
       Iar dorinta reincepe...
       Iara visele patrund din nou...

Listening to: Cradle of Filth-Satanic Mantra
                      Disturbed-Down With The Sickness

     

Let's get serious.

      Mai e putin pana la vacanta, iar eu ma simt de parca nu a fost niciodata scoala.E amuzant, taica'miu imi spune acelasi lucru.Am un chef nebun de iesit prin oras, de stat de vorba, dar parca toata lumea m'ar plictisi ingrozitor.Suna narcisist, dar vreau sa cunosc persoane noi si interesante cu care pot purta o conversatie decenta.Vreau sa fac orice si totusi nu sunt in stare de a face nimic.
      M'am pus sa ascult vechile mele liste de melodii, iar acum...ei bine, acum stiu ce muzica se canta in paradis, desigur daca ar exista un rai.Vreau sa recuperez tot timpul pierdut prin a scapa de somn sau chiar si de minutele chinuitoare necesare pregatirii a ceva de mancare(inclusiv a mancatului; eu scot tara din criza de unul singur!).Dar insusi faptul ca vreau sa recuperez ceva pierdut este o pierdere de timp.Cata ironie in fiecare fapt, cata cruzime in ratiune si logica.
      Ma simt atat de diferit si totusi sunt acelasi.Ma privesc in oglinda si nu inteleg nimic.Nu seamana cu mine, dar persoana din reflexie imi pare vag cunoscuta.Totul este un déjá vu dar nimic nu este real.Iar imaginea din oglinda se schimba de una singura si imi zambeste.Dar eu nu zambesc, niciodata nu zambesc, mai ales cand ma gandesc la sine.Zambetul nu a fost niciodata cea mai pretioasa posesie a mea.Ma indepartez subtil de oglinda, in speranta ca nu ma vede nimeni si ma sting printre randuri...
     
   

Insomnii

      Vesnica problema.Nu se poate fara.Fie ca ai o problema care nu te lasa sa dormi, fie ca vrei neaparat sa te gandesti sau sa analizezi ceva, fie ca pur si simplu nu ai niciun chef sau ai baut prea multa cafea inainte de culcare, nu poti dormi.Iar in fond ce rost are?Pai, atata vreme cat esti un lenes(*starts whistling*)si nu depui prea mult efort in timpul zilei, cat somn iti trebuie?In fond, astfel economisesti o gramada de timp.Multe activitati care iti consuma timp pe parcursul zilei pot fi facute in momentele in care nu poti dormi.Spre exemplu, eu citesc sau scriu prin jurnale cand nu pot dormi.Sau ascult muzica, uneori mai si cant la chitara, dar acum circa...doua ore mi s'a rupt o coarda >_<.
        Ganditi'va cate puteti face, ganditi'va ca organismul si corpul in sine nu este afectat mai deloc.De ce sa dormi noaptea cand poti dormi in vesnicile ore de mate?Ore intregi din viata adunate si rasturnate in clipe de liniste si relaxare in propriu'ti pat.Ce iti trebuie mai mult?
        Astfel, puteti acorda mai multe ore "zilei".E simplu, tot ce trebuie sa faci e sa iti pui o alarma "neregulata", in fiecare zi sa reduci din somn cu cateva minute(asta daca ai un ceas biologic bun presupun), pana timpul somnului va fi tot mai limitat, ajungand doar la cateva ore.Chiar ajuta.
      "A dreamer is one who can only find his way by moonlight, and his punishment is that he sees the dawn before the rest of the world."-Oscar Wilde

Listening to: In Flames- Come Clarity(fir'ar ea de coarda)
                     Amon Amarth-Pursuit of vikings
                     Sabaton-Price of a mile
Mood: Confused
Drinking: Coffee ^^ 

Guitar hero vs. Real guitar

     Pot spune ca sunt un fan infocat al seriei Guitar Hero(am terminat 3 si World Tour la easy si medium, cateva melodii la hard).Totusi, am de un an chitara(adevarata, cu corzi adevarate si toate cele) iar diferenta este...enorma.Practic, nu este mai nimic asemanator.Uitati: chitara are 6 corzi(poate avea si 7 si 12 chiar, 4 daca e bass, dar ascultati'ma)in timp ce chitara din guitar hero are maxim 5(ai 5 degete, pe cate taste poti apasa?!).Plus, la guitar hero, totul tine de viteza si atentie...la chitara adevarata viteza este doar daca vrei sa faci solistica presupun.O oarecare asemanare exista, in ideea in care am invatat cateva melodii care apar si in guitar hero...asemanarea este ca...atunci cand la adevarata chitara melodia este pe anumite corzi si pe guitar hero se potrivesc partial corzile.Atata tot.pe chitara ai 20 de freturi, chiar mai mult, poate mai putin, pe guitar hero...practic...ai 5 freturi si  o coarda, sau daca vreti, 5 corzi si un fret.Sunt singurul care vede ceva super-mega banal in asta?
      Totusi, daca va place chitara, cumparati una si nu o lasati din mana.E genial sa canti la chitara.E mai placut sa canti tu melodia decat sa o asculti, un sentiment de euforie ce nu se poate descrie.Totusi, guitar hero are niste melodii super dragute si e un joc super relaxant.Merita jucat, dar sa nu va imaginati vreodata ca daca stiti sa cantati "Through fire the flames" la super-mega-ultra-hard veti sti neaparat sa o cantati la chitara.Vai, cat vreau o chitara electrica >_>

Sanity

      Innebunesc.Sincer, innebunesc.Nu stiu ce dracu' se intampla cu mine.Amestec de vise; amestec de furie, ura, dragoste, regret.Nu pricep nimic, nu vreau sa pricep nimic.Vreau sa imi ingrop visele si sa uit tot.Dar nu pot, daca mi'as ingropa visele nu as mai avea motiv pentru a trai.E stupid; dar nu am ce face.Trebuie sa accept un grup intreg pentru o singura individualitate.Nimic nu are sens, dar nu imi doresc sa aibe.Imi lipseste, dar nici nu vreau sa o mai vad vreodata.Imi apare in vise, dar nu o pot goni.Voi scapa de asta.Greul abia a trecut, urmeaza asteptarea.
       Totul va disparea.Sanity will kill humanity.

Listening to: Korn-Alone I break
                     Sentenced-Nepenthe
Mood:Griefy