Mai e putin pana la vacanta, iar eu ma simt de parca nu a fost niciodata scoala.E amuzant, taica'miu imi spune acelasi lucru.Am un chef nebun de iesit prin oras, de stat de vorba, dar parca toata lumea m'ar plictisi ingrozitor.Suna narcisist, dar vreau sa cunosc persoane noi si interesante cu care pot purta o conversatie decenta.Vreau sa fac orice si totusi nu sunt in stare de a face nimic.
M'am pus sa ascult vechile mele liste de melodii, iar acum...ei bine, acum stiu ce muzica se canta in paradis, desigur daca ar exista un rai.Vreau sa recuperez tot timpul pierdut prin a scapa de somn sau chiar si de minutele chinuitoare necesare pregatirii a ceva de mancare(inclusiv a mancatului; eu scot tara din criza de unul singur!).Dar insusi faptul ca vreau sa recuperez ceva pierdut este o pierdere de timp.Cata ironie in fiecare fapt, cata cruzime in ratiune si logica.
Ma simt atat de diferit si totusi sunt acelasi.Ma privesc in oglinda si nu inteleg nimic.Nu seamana cu mine, dar persoana din reflexie imi pare vag cunoscuta.Totul este un déjá vu dar nimic nu este real.Iar imaginea din oglinda se schimba de una singura si imi zambeste.Dar eu nu zambesc, niciodata nu zambesc, mai ales cand ma gandesc la sine.Zambetul nu a fost niciodata cea mai pretioasa posesie a mea.Ma indepartez subtil de oglinda, in speranta ca nu ma vede nimeni si ma sting printre randuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu