Rasarit.

     "Il injunghie, mai adanc, mai puternic, mai rapid.In spasme de durere privea potopul de aruncaturi si asalturi, din nou si din nou'; sangele sau de pe cutit stralucea in lumina stramba a becului.Nu se putea misca, era napastuit de fiecare lovitura, dar de fapt nu ii pasa, se obisnuise.Intr'un fel, i se parea totul ca un fel de rutina, aproape era ceva normal de'acum.
       Gaze* se trezi din cosmarul sau.Se uita posac in camera si isi adancise capul intre palme dezamagit.Acelasi afurisit de vis. De atata timp, acelasi vis il bantuia si devora.Macar de ar fi vazut chipul persoanei ce strangea cutitul, macar de ar fi avut habar ce naiba vroia sa insemne.Nu isi aminti sa fi avut vreun ceas bun prin casa si nici nu ii prea pasa de asta, asa ca se hotari sa urmareasca rasaritul.Se deplasa incet catre toaleta, in cautarea antidepresivelor.De fapt, nu erau antidepresive, pur si simplu erau niste pastile pentru dureri de cap sau alte prostii inutile aruncate de'a valma intr'un tub din plastic pe care scria  antidepresive.Chestia asta mereu a avut un efect placebo minunat asupra sa.
       Gaze locuia intr'un micut apartament, undeva probabil la marginea orasului.Avea tot ce ii era necesar, mai putin compania.De cand era acolo nu intalnise pe nimeni cu care putea purta o conversatie.Adevarul e ca, nu stia de ce naiba se mutase acolo.De fapt, nu stia mai nimic in afara ultimelor saptamani petrecute in interiorul peretilor grei din piatra.Deodata cu afurisitul acela de vis, uitase totul, absolut totul.I'au luat zile intregi pana sa isi dea seama ca trebuie sa manance si alte cateva ore pentru a'si descoperi propriul nume.Noroc ca gasise rapid un portofel in care se afla si un card de identitate si astfel isi descoperi si numele: Gaze.Mereu se intreba de ce il chema astfel, i se parea foarte ciudat, era curios cine ii sunt parintii, vechii prieteni, dar nu scria nimic in cardul acela afurisit de identitate.Dorea sa isi aminteasca de parintii sai, de prieteni si copilarie, dar nu stia nimic de astfel de lucruri.Pana si cuvantul prieten ii parea distant si sec.Totul din cauza visului acela stupid.
      Se indrepta spre mica bucatarie si isi pregati o cafea.A observat ca ii place cafeaua, avea pungi intregi de cafea si tigari aruncate prin dulapurile din bucatarie.Gaze iesi pe micul sau balcon, isi aprinse o tigara si privi orasul sters din fata lui.Oamenii aflati undeva sub el nu'i cunosteau fata sau numele si nici nu erau interesati sa il priveasca de doua ori.Privise de multe ori orasul, cu strazile sale dosnice, murdare, cochetand fara rusine cu depravarea.Poate cineva, priveste in acelasi timp orasul, cu aceleasi ganduri nerusinate.Gaze zambi la ideea ca ar putea avea sansa de a cunoaste pe acel cineva.Nu i'a luat mult timp sa realizeze ca nu zambeste des, de obicei, oamenii singuri nu prea zambesc.
       Rasaritul nu se arata, nici nu era cert de ce il asteapta.Il vazuse de multe ori de la aparitia cosmarului si probabil il vazuse si inainte de asta, dar ii placea.O data cu rasaritul spera ca totul se termina.La un moment dat se plictisi si merse inapoi in baie sa isi studieze chipul in oglinda.
       Gaze nu era o persoana urata, ba chiar putea spune ca arata bine, orice ar insemna asta.Trasaturile fetei aratau o persoana plictisita, probabil inteligenta, dar cu siguranata nu prea sportiva.Cearcanele  ii reprezentau caracterul, accentuand trasaturile sale de persoana invatata, preocupata cu gandurile proprii.Totusi, descoperise ca uraste oglinda.I se parea atroce sa isi priveasca chipul fals in speranta ca va descoperi un zambet pe el.Niciodata nu zambea cand se studia in oglinda.
       Deodata, imaginea din oglinda se contura si isi schimba infatisarea.In reflexia oglinzii, aparu un zambet.Imposibil, Gaze nu zambea in acea clipa.Era un zambet sadic, plin de ura,infatisand caninii ascutiti aducand cu sine o privire nepotrivita de ura nestavilita asupra omenirii.Totul parea atat de sadic si ciudat.Gaze ramase mut, paralizat de teama.Teama? Nu, probabil curiozitate, intinse mana inspre oglinda, iar reflexia o intinse si ea, doar ca il apuca pe Gaze de grumaz si il trase incet inspre reflexie.Degetele reci ale "reflexiei" il strangeau adacand de gat, probabil lasand niste urme urate, dar lui Gaze nu ii prea pasa, ba chiar crezu ca acea mana cadaverica era alcatuita special pentru gatul sau, parca totul facea parte dintr'un puzzle sadic si trist.Reflexia il tragea tot mai aproape, simtea respiratia sacadata a personajului straniu ce continua sa il priveasca staruitor,facandu-l una cu oglinda, transformandu'l si trimitandu'l intr'o noua lume ciudata.Teama il facu sa isi inchida ochii, dar clipi de indata ce ajunse pe partea cealalta.
      Totul era la fel, mai putin reflexia.De data aceasta el avea ura in priviri si zambetul sadic."Cat de straniu" gandi Gaze.Nu imi amintesc sa fi fost astfel pana acum.
       Amintesc.Acum totul capatase sens.Acum amintirile veneau rand pe rand.Nu avea parinti, prieteni, se inchisese tocmai din acest motiv, dar isi aminti si motivul pentru care s'a dus in acel apartament.Locul acela pulsa cu o forta ciudata ce il atragea oarecum.Toate amintirile rasar, rand pe rand, durerile erau imense, anii multi, lacrimile cad, vedea totul.Soarele rasare greu pe cer si il priveste pe Gaze prin geamul din baie.Raze posace cad stramb prin camera neagra descoperind trasaturile persoanei din acea incapere.Parca totul era alcatuit din intuneric iar odata cu razele soarelui totul se naruise.
        Isi amintise ce insemna visul, totul.Isi aminti ca tocmai el se injunghia in vis, nu chiar el, pur si simplu reflexia sa din oglinda.Dar mai stia si altceva, stia motivul sau de a ramane acolo si de a continua.Stia ca mai era cineva care mereu priveste in acelasi timp cu el lumea cat timp statea la balcon si ca o va intalni.Stia asta.In acelasi timp, stia ca imediat ce se va trezi va uita totul, dar asta nu conta.
        Soarele a rasarit iar Gaze isi regasise scopul."

   *Pentru cei care nu stiu engleza, sper ca nu ati citit Gaze in romana(d'oh), gaze s'ar citi normal gheiz, ca sa o spun mai fatis si este de fapt un mod de a privi. Nu ma intrebati de ce il cheama astfel, imi place numele.